19+1

Poate nici una dintre deciziile politice si militare luate de NATO de la infiintarea sa in 1949 nu este mai importanta – prin uriasele sale semnificatii – decit cea luata ieri, la Bruxelles, atunci cind ministrii de externe din tarile membre au hotarit sa demareze un organism de largi consultari si „poate si de codecizie“ in formatul 19+1. Iar „1“ inseamna Rusia. Americanii au fost si mai precisi, Colin Powell spunind ca spera ca pina in martie anul viitor aceasta structura sa fie definita cu mare precizie, inclusiv domeniile in care isi va putea exercita competentele.

Pe plan politic, este o miscare ce redefineste ecuatia de putere existenta dupa cel de-al doilea razboi mondial, marcata de opozitia celor doua supraputeri separate de ideologiile politice si de organizatiile aferente lor pe plan militar (NATO versus Pactul de la Varsovia) si economic (Piata Comuna versus CAER). Cei care, imediat dupa prabusirea comunismului, plingeau „sarmana Rusie“ pentru decaderea definitiva de la statutul de mare putere, se vede ca n-au inteles nimic din logica de sistem de la Malta, cea care continua o alianta profunda, dincolo de ideologii, stabilita cu jumatate de secol in urma, la Yalta. Adevarul este ca, politic vorbind, nimeni, niciodata, nu si-a dorit vreodata disparitia Rusiei. S-a vrut altceva: prabusirea comunismului, restabilirea unui control asupra unor piete reale, potentiale sau virtuale, care devenisera practic incontrolabile dupa disparitia pirghiilor si supapelor sever dirijate de dinainte de 1990.

Dar, din pacate, cei care au vrut aceste lucruri nu si-au inchipuit exact si urmatoarele evolutii, pe cale de consecinta, intr-un sistem lipsit de controlul politic care exista discretionar din 1917 incoace: Nimeni nu si-a putut inchipui ce se va intimpla deoarece nimeni din Occident nu-si putea imagina un adevar pentru noi elementar: controlul politic era singurul tip de control existent. Prin urmare, cu stupoare si apoi cu infiorare, analistii geopolitici occidentali au vazut cum spatii geografice enorme scapa sferei de influenta ruse, cum ele devin extrem de rapid „terra incognita“, preluate fiind cu o viteza fantastica de retele ale marii criminalitati organizate sau devenind prada unui haos tribal asemanator cu ordinea perena din multe dintre tarile africane.

Aceste teritorii vaste s-au transformat, doar in citiva ani, in surse de pericol major (fie direct, din cauza faptului ca adaposteau mari depozite, baze sau centre de cercetari militare ale armatei fostei URSS, fie indirect, ca zone de tranzit pentru noi drumuri ale contrabandei cu absolut tot ce este imaginabil, de la focoase nucleare pina la traficul de fiinte vii). Si asa, parca pe nesimtite, in diverse cancelarii, a inceput sa se auda intrebarea: dar rusii ce fac?

Pai, ce sa faca? Asteptau momentul in care sa devina indispensabili. Foarte greu, dupa ce, mai multi ani, singura lor miscare militara majora, interventia in Cecenia, motivata de ei ca „lupta impotriva unor miscari teroriste angajate de grupari islamice fundamentaliste“ fusese condamnata pe toate tonurile si in toate forumurile internationale, inclusiv de catre NATO. Dar ei au asteptat, cladindu-si in rezerva doua punti esentiale de dialog: cu NATO si cu Uniunea Europeana.

Evenimentele din 11 septembrie, „ziua dupa care soarele avea sa rasara peste o altfel de lume“ – cum spunea George W. Bush – au venit sa rastoarne toate rationamentele de securitate. Nu ale rusilor, ci ale tuturor celorlalti. Brusc, in spatiul a citorva ore, s-a aratat limpede ca marea Coalitie Mondiala Antiterorista nu putea avea doar unul sau mai multi actori din actualul sistem NATO. Ar fi fost o miscare ilogica si nu ar fi dus decit, eventual, la repetarea situatiei de sah etern din Irak. Aparatia Rusiei (ca si a fostelor republici sovietice din Asia, toate legate de rusi prin acorduri bi- sau multilaterale de securitate) a produs un imens oftat de usurare. Se dadea, pentru prima oara dupa atita timp de la finele celui de-al doilea razboi mondial, un raspuns care era cel al unui aliat. Iar acest lucru a schimbat complet, profund si pe o scara planetara toate regulile jocului.

„Rusia nu doreste sa intre in NATO, dar se afla in pozitia de a actiona impotriva unor amenintari care nu sint inventate, ci reale. Sintem gata sa cooperam nu numai cu NATO, dar si cu sistemele de securitate care apar acum pe continentul european, chiar daca acestea inca nu exista“, a afirmat Putin cu doua zile in urma. Nici NATO nu vrea, in prezent, o formulare in clar a unei cereri de aderare a Rusiei si nici nu-si propune sa ofere, cel putin vizibil, un drept de veto.

Dar ceea ce-si propune este imens: sa „colaboreze si sa poata lua decizii impreuna cu Rusia in domenii de interes comun“, cooperare definita ieri de Jack Straw, ministrul britanic al apararii, ca privind „domeniul luptei antiteroriste si a operatiunilor de mentinere a pacii in Balcani sau in alte parti“. Astfel, NATO deschide Rusiei calea regala spre ceea ce va fi crearea – de data aceasta in comun – a ceea ce va fi poate un nou concept strategic al Aliantei, urmind cererea facuta ieri de ministrii de externe ca NATO sa prezinte la Praga un document complex tratind exhaustiv problematica luptei antiteroriste. Iar in momentul in care, in documentul comun adoptat ieri asupra fenomenului terorismului, ministrii de externe din NATO si-au „reafirmat vointa de a acorda asistenta individual sau colectiv, asa cum va fi necesar si dupa mijloacele de care dispunem, atit Aliatilor, cit si celorlalte state care sint sau pot fi obiectul unor amenintari teroriste, ca urmare a sustinerii de catre ele a campaniei impotriva terorismului“, vedem ca spatiul viitor de actiune este extrem de larg. Aceasta, dupa ce coalitia mondiala va fi terminat lupta sa de acum, atit Lord Robertosn, cit si Colin Powell enumerind printre victoriile majore de pina acum si „distrugerea celulelor Al-Qaida din Balcani“…

Ce inseamna toate acestea pentru Romania? In primul rind, noi ne numaram printre tarile mai sus-mentionate, fiind oficial recunoscuti drept participanti la campania impotriva terorismului. Apoi, chiar daca o serie de politicieni cretini de dupa 1989 au rostit discursuri inflamatoare condamnind orice apropiere cu Rusia, foarte de curind, la Bucuresti, Ivanov anunta ca este iminenta semnarea Tratatului Rusia-Romania. In fine, NATO s-ar putea sa descopere noi valente ale prezentei Romaniei, tara asezata strategic intre spatii strategice.