Un responsabil taliban de rang inalt a confirmat ieri ca militia integrista a acceptat depunerea armelor si transferarea Kandaharului, ultimul bastion taliban din sudul Afganistanului. Acest acord, care ar trebui sa intre in vigoare astazi, presupune ca talibanii „sa predea Kandaharul in mod pasnic“ fostilor conducatori ai regiunii, iar „viata si securitatea“ liderilor vor fi „garantate“, a declarat Abdul Salam Zaeef, fost ambasador al talibanilor in Pakistan, pentru postul american de televiziune CNN.
Seful suprem al talibanilor, molahul Omar, si colaboratorii sai negociau ieri predarea ultimului lor bastion, Kandaharul (sudul Afganistanului), in timp ce ascunzatoarea unde se presupune ca este Osama bin Laden, situata undeva in partea estica, era bombardata intens de fortele antitalibane si de aviatia americana. „Negocierile cu talibanii din Kandahar au ajuns, probabil, la un stadiu decisiv sub conducerea lui Karzai si noi salutam orice acord care ar duce la sfirsitul razboiului, scutind orasul Kandahar de o baie de singe“, a declarat un purtator de cuvint al coalitiei americane, Kenton Keith.
Toti vor sa se predea
Practic toti responsabilii din jurul molahului Mohammad Omar „stiu ca jocurile sint facute si vor sa se predea“, a declarat ieri purtatorul de cuvint oficial al premierului britanic Tony Blair. Deocamdata sint in desfasurare negocieri intre liderii talibani si celelalte parti afgane pentru predarea Kandaharului, a confirmat la Washington, purtatoarea de cuvint a Pentagonului, Victoria Clarke.
Un purtator de cuvint al talibanilor, citat de agentia Afghan Islamic Press (AIP), cu sediul in Pakistan, a afirmat ca molahul Mohammed Omar este gata sa predea orasul Kandahar (din sudul Afganistanului) molahului Naqibullah, care va prelua functia de guvernator al Kandaharului intr-o zi sau doua. El pare sa fi luat aceasta decizie dupa ce s-a consultat cu liderii tribali, cu colaboratorii sai si cu demnitarii religiosi (ulema).
Fara scapare
La doua luni de la declansarea, pe 7 octombrie, a atacurilor americane, talibanii (alungati din Kabul pe 13 noiembrie si alungati inspre ultimele lor bastioane din sud si din est, deja mult reduse) au avut de ales intre a negocia sau a se bate pentru a supravietui. Kandaharul, fieful politic si religios al talibanilor, este supus presiunii militare conjugate a fortelor antitalibane conduse de Hamid Karzai si de Haji Gul Agha, fostul guvernator al provinciei Kandahar, precum si bombardamentelor lansate de aviatia americana. Hamid Karzai, care miercuri a fost desemnat seful viitorului guvern de tranzitie afgan, poarta, de citeva zile, negocieri cu talibanii din Kandahar. El a inceput, miercuri, la Shah Walikot (15 kilometri nord de Kandahar) convorbirile cu o delegatie talibana, potrivit AIP. O parte dintre cei aproximativ 1.300 de puscasi marini americani stationati la o baza de desert la sud-vest de Kandahar participa direct la operatiunile militare antitalibane.Ei au amplasat, incepind de miercuri, baraje rutiere pe caile de acces spre oras, pentru a taia liniile de comunicatie ale talibanilor.
Aviatia americana continua sa bombardeze Aeroportul din Kandahar si obiective din jurul orasului, a precizat agentia AIP. In aceasta regiune, un tir accidental al unui bombardier B-52 a provocat, miercuri, moartea a trei militari americani si 5 luptatori antitalibani. Incidentul s-a soldat, de asemenea, cu 20 de raniti in rindul fortelor speciale americane si 18 in cel al fortelor Aliantei Nordului.
Tora Bora ramine sub asediu
Ofensiva aeriana si terestra lansata miercuri la Tora Bora (unde exista o baza secreta a retelei Al-Qaida), in estul Afganistanului, a continuat ieri, cu noi bombardamente si tiruri de artilerie. Sute de voluntari musulmani straini apara aceasta zona muntoasa la care accesul este dificil si unde pare sa se fi ascuns cel mai cautat om din lume. Bin Laden, pe capul caruia Statele Unite au pus o recompensa de 25 de milioane de dolari, acuzindu-l ca a organizat atentatele fara precedent, comise pe 11 septembrie la New York si Washington, s-ar putea ascunde, impreuna cu familia sa, intr-o retea subterana de grote si de tuneluri sapate in stinca la Tora Bora inca de pe vremea gherilei antisovietice. Un avion american a lansat ieri intre orele 9.10 si 10.35 (respectiv 04.40 GMT si 06.05 GMT), cinci bombe pe flancurile muntelui acoperit de paduri, provocind, potrivit AIP, un puternic incendiu. AIP a precizat ca aproximativ 2.000 de afgani antitalibani luptau impotriva arabilor in districtul Melawa, din apropiere de Tora Bora et si la circa 50 de kilometri sud de Jalalabad, capitala provinciei Nangarhar. In zona au fost parasutate (din elicoptere) forte speciale americane, dar nu se stie care este natura exacta a misiunii lor. Pe de alta parte, au inceput sa apara primele fisuri in acordul incheiat miercuri la Bonn, sub egida ONU, unele dintre factiunile afgane considerindu-se lezate de modul in care s-a facut distribuirea functiilor in viitorul guvern interimar. Pir Sayed Ahmed Gailani, lider regalist pastun, a a apreciat ca acordul nu este echilibrat, deoarece numarul celor care au jucat un rol important in jihad (razboiul impotriva sovieticilor) nu a fost luat in considerare. Gailani este seful Adunarii de la Peshawar (sprijinita de Pakistan), una dintre cele patru factiuni reprezentate la conferinta de la Bonn.
Celelalte trei factiuni au fost Alianta Nordului, care i-a vinat pe talibani de pe aproape trei sferturi din teritoriul tarii, grupul de la Roma (partizani ai fostului rege Mohammed Zaher Shah, in exil la Roma) si, in sfirsit, Adunarea din Cipru, sustinuta de Iran.
Afganistanul ramine divizat
Cabinetul interimar, care isi va incepe activitatea pe 22 decembrie, este compus din 11 pastuni, 8 tadjici, 5 hazari (siiti), trei uzbeci si trei reprezentanti din partea altor minoritati. Afganistanul va ramine, asadar, in miinile a zeci de comandanti, lideri tribali si sefi militari, care isi apara cu indirjire independenta. De aceea, angajarea acestora in favoarea pacii va constitui un test-cheie in urmatoarele saptamini si chiar luni. Seful militar uzbec Abdul Rashid Dostam, care este foarte puternic in nord, a trebuit sa-si imparta zonele de influenta cu comandantii tadjici si cu cei hazari, iar ONU a semnalat deja tensiuni in ultimele zile, mai cu seama in zonele din jurul orasului Mazar-i-Sharif.