3.1 C
Craiova
luni, 25 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăOpiniiSoldatii americani raniti in Afganistan, transferati in Germania

Soldatii americani raniti in Afganistan, transferati in Germania


Mai multi soldati americani raniti in Afganistan au fost transferati ieri spre baza aeriana din Ramstein (vestul Germaniei), a declarat purtatorul de cuvint al acestei baze americane, Wolfgang Hofmann. Unul dintre ei, ranit miercuri, ca urmare a erorii de tir a bombardierului B-52 in apropiere de Kandahar, este in stare grava, a declarat Marie Shaw, purtatorul de cuvint al spitalului militar din Landstuhl, unde soldatii americani au fost adusi pentru ingrijire. „Soldatul este grav ranit si se afla sub supraveghere permanenta“, a anuntat Marie Shaw. El a sosit, ieri-dimineata, la Ramstein, cartierul general al US Air Force in Europa, dupa care a fost transportat de urgenta la Landstuhl. Acesta a fost insotit de alti soldati, dar nici unul nu facea parte din grupul celor 20 de raniti in accidentul de la baza americana din apropiere de Kandahar, a declarat Wolfgang Hofmann.

Alti soldati raniti, miercuri din cauza erorii de tir urma sa soseasca la baza aeriana, in cursul serii de joi sau vineri dimineata, a declarat Marie Shaw. Potrivit Pentagonului, trei soldati americani, apartinind unitatii fortelor speciale ale armatei americane cu baza la Fort Campbell (Kentucky), au fost ucisi, iar alti 20 au fost raniti, in eroarea de tir produsa miercuri. De asemenea, cincis luptatori afgani antitalibani au fost ucisi in momentul exploziei bombei de 900 de kilograme, iar alti 18 au fost raniti.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS