„Consiliul UE a decis ca, de la 1 ianuarie 2002, sa ridice obligatia de viza pentru cetatenii romani“ – decizie istorica pentru ceea ce inseamna drumul Romaniei spre spatiul european. Aceasta decizie este insotita de o declaratie politica in care se precizeaza ca, in perioada urmatoare, consiliul va urmari „cu o atentie speciala“ efectele acestei hotariri „asupra securitatii interne si imigratiei ilegale in statele membre“, precum si urmatoarele aspecte: „controlul frontierelor la intrare, tranzit si iesire; politica de vize; documentele de calatorie si de identitate; legislatia privind imigrarea si azilul; legile si alte prevederi legale asupra cetateniei si persoanelor fara cetatenie; readmiterea unor cetateni din terte tari care locuiesc ilegal pe teritoriul statelor membre; dimensiunea economica si sociala“. In incheierea comunicatului, exista si aceasta fraza sibilinica: „pe baza analizelor periodice facute in cadrul consiliului, se va decide mai tirziu asupra tuturor masurilor apropriate in concordanta cu prevederile Tratatului“.
Ridicarea obligatiei de viza nu reprezinta insa un cadou de Mos Craciun facut romanilor. Departe de asta. Este un act de intrare in normalitatea politica europeana, deoarece, la modul cel mai evident, comunitatea europeana nu mai putea sa perpetueze o situatie cel putin paradoxala: negocierea aderarii la UE cu o tara ai carei cetateni erau supusi acelorasi conditii de intrare ca toti cei din „tarile terte“, de la Zambia pina la Afganistan. Dar „intrarea in normalitate“ presupune conditii atit la nivel individual, cit si la cel colectiv.
Cele individuale le stim deja, fiind cuprinse in setul de obligatii impuse de guvernul roman oricarui cetatean care doreste sa paraseasca teritoriul national in scopuri turistice. Daca suma de 100 euro/zi reprezinta sau nu o constringere pentru cetateanul roman al carui venit este definit de media salariala pe economia nationala, asta este o alta discutie. Ca si inevitabila comparatie cu ceea ce li se impune vecinilor bulgari, obligati sa prezinte dovada pentru o suma de doar 20 euro/zi. Este previzibil ca multi romani se vor indrepta catre solutia (nu intotdeauna foarte sigura) a agentiilor de turism care propun „servicii complete“, cu un cost de cazare (eventual masa si alte anexe) deductibil din suma totala ce trebuie dovedita la granita. Sau vor apela la diverse invitatii de la persoane prietenoase din tarile Schengen, scutind astfel cu totul orice suma necesar de dovedit… Asta in cazul celor „cu intentii bune“. Va urma insa si o crestere dramatica a numarului celor care vor incerca sa gaseasca solutii occidentale pentru a munci la negru? Destul de greu de crezut, mai ales in cazul unei piete generale a muncii care sufera vizibil de pe urma recesiunii economice. Mai ramine acum cealalta problema, mereu deschisa si neplacuta, a unor cetateni minoritari care cersesc profesionist la mila occidentului bogat, plecarea lor fiiind acum posibila in mod legal, cu toate actele in regula, caci ei nu vor avea nici un fel de problema sa demonstreze ca poseda numerarul solicitat de organele vamale.
Obligatii colective
Dar mai exista si obligatii colective, foarte serioase si cu repercusiuni ample asupra sistemelor sociale ale Romaniei prezente si viitoare. Ridicarea obligatiei de viza inseamna, inainte de toate, acceptarea de catre partenerii nostri din UE a intrarii noastre in „spatiul comun european de justitie si libertate“, dominat de reglementari care devin din ce in ce mai severe in perspectiva luptei impotriva terorismului si, prin extensie, a oricarei forme de violenta, frauda sau criminalitate organizata. In acest sens, Romania da continuu semnale credibile, asa cum ar fi, spre exemplu, prezentarea la Strasbourg, ieri-dimineata, a instrumentului de ratificare a Protocolului aditional la Conventia privind transferul persoanelor condamnate de justitie. In clar, aceasta inseamna alinierea Romaniei la prevederile nou-votatului mandat european de urmarire si arestare, la prevederile sistemului unificat de acordare a pedepselor pentru care poate exista extradare, dar si la sistemul complex de organizare a controlului de frontiere. Tot ieri, la Bruxelles, s-a luat in considerare de catre ministrii de interne intarirea si uniformizarea controlului de frontiera la nivel european, instituirea unei „cooperari operative“ pentru organizarea de controale la frontierele externe ale UE si facilitarea „gestionarii crizelor“ in materie de control al frontierelor. In plus, a fost lansat si „Studiul de fezabilitate privind crearea unui serviciu european al politiei de frontiera“, care presupune ca, in scurt timp, va exista un asemenea serviciu comun cu o baza de date proprii si cu regulamente transnationale.
Romania nu va fi monitorizata, ci atent supravegheata
Pe de alta parte, Romania intra din acest moment, in plin regim, in circuitul de colaborare pe plan informational in domeniul politienesc pe care-l presupune EUROPOL si in cel al cooperarii pe plan judiciar din circuitul EUROJUST.
Romania nu va fi monitorizata (asa cum a cerut Austria), dar va fi atent supravegheata. De reusita acestui exercitiu va depinde natura viitoarelor noastre relatii cu spatiul comunitar, pe de o parte, dar va fi (in caz de succes) si un argument major in dosarul NATO, dovedind ca putem fi un „focar de securitate“ la ceea ce vor fi viitoarele frontiere europene.
Din toate aceste cauze, reusita „operatiunii vize“ nu va mai apartine Guvernului Romaniei, ci, la modul cel mai real, va trebui sa fie insusita de toti cetatenii Romaniei. Daca, vreodata, sintagma de „comportament responsabil“ a putut sa aiba un sens, acum are adaugate si toate aceste conditionari. Tocmai fiindca este vorba despre primul nostru pas major in Europa.
