Tunelul de la capatul luminitei

Afara a inceput sa ninga. Ar trebui sa fie un prilej de bucurie, dar nu este. Praful acesta alb care s-a asternut fin pe strada imi pare praf de antrax.

Iarna asta a scos oamenii in strada si inca n-au platit intretinerea pentru lunile de iarna. Numai sa vada cit va costa si va fi suficient sa-i apuce caldurile.

Desi se cauta fardarea realitatii cu prezumtive succese de politica externa, situatia in care a ajuns tara este dramatica. 25% din populatie traind sub pragul unei existente cit de cit rezonabile este o proportie monstruoasa; si scumpirile de iarna de-abia au inceput.

Oamenii au iesit pe strazi si cer salarii mai mari. Si nu poti sa-i acuzi. Chiar daca esti constient ca o marire a retributiei nu poate fi sustinuta decit de o economie dinamica si sanatoasa, ceea ce la noi nu e cazul. Dar oamenii n-au nici o vina. Sau, in orice caz, o vina minora. Dar atunci de unde sa scoti bani? Din buzunarul altor amariti, prin taxe si impozite. Caci de privilegiile celor de sus sau de averile imbogatitilor nu se poate atinge nimeni. Deci, in fond, oamenii cer bani din propriile buzunare. Desigur, analistii politici vor argumenta necesitatea urgenta a unei reforme economice radicale. Fara indoiala, aceasta este singura rezolvare. Dar o reforma cere reorganizare, rationalizarea fortei de munca, lucru care conduce la disponibilizari masive, ceea ce va mari numarul celor cu resurse de viata scazute, va cere oamenilor noi sacrificii. Vor fi dispusi acestia sa le faca? Vor putea fi convinsi ei de necesitatea acestor sacrificii de catre ilustrii nostri conducatori imbracati la Armani, locuind in vile somptuoase si bucurindu-se de salarii astronomice? Vor accepta oamenii sa intre de bunavoie in tunel, promitindu-li-se ca la capatul lui vor gasi raiul pamintesc? De promisiuni, oamenii s-au cam saturat, caci ele nu tin de foame. Si nici schimbarea actualei puteri cu alta, tot din ilustra noastra clasa politica, nu pare prea promitatoare.

Oamenii si-au pierdut speranta ca reforma le poate rezolva problemele de viata. La aceasta au contribuit intirzierea ei criminala, indecizia oamenilor politici pe care-i interesau doar cistigurile, alianta dintre sindicate si conducerea unor intreprinderi, sumedenia de excroci care a folosit privatizarea ca o cale de imbogatire, insuficienta autoritate a acelor institutii ale statului care trebuia sa asigure respectarea legilor, imobilismul si aroganta unui parlament imbuibat etc., etc.

Bine, bine, dar oamenii cu ce sint vinovati? E adevarat ca i-au votat pe actualii, dar daca-i votau pe ceilalti ar fi fost oare altfel? Pe oameni ii intereseaza mai putin intrarea in NATO sau Europa, mai ales ca americanii ne-au pus doua conditii imposibil de realizat: sa muncim si sa stirpim coruptia.

Omul de pe strada nu poate fi acuzat, chiar daca de multe ori este usor manipulat. El stie ca are o singura viata si vrea s-o traiasca. Prin urmare, cer bani de la stat, fara sa-si dea seama ca statul sint ei insisi.

Oamenii vor continua sa iasa in strada, unde se vor intilni in curind cu cei 9.000 de puscariasi. Cu totii condamnati intr-un fel sau altul, unii la inchisoare, altii la saracie.

Dar drept la apel nu exista?

Afara, zapada continua sa cada ca un praf fin de antrax.