Leul si cirnatul

O circiuma celebra din Bucurestiul de altadata se numea la fel ca titlul de mai sus. Denumirea provenea din faptul ca puteai cu un leu sa maninci un cirnat. Ca si azi, de fapt.

In privinta bauturii, tot un leu era suficient, dupa cum spune si cintecul: „Am un leu si vreau sa-l beu“.

Numai Marioara de la Gorj nu se multumea cu lei; stramoasa a actualelor traseiste sau tiriste, ea prefera valuta. „Na o rubla si trei zloti si nu te iubi cu toti“. Desi calitatea valutei oferite este discutabila, intentia este de apreciat.

Denumirea monedei nationale sugereaza imediat si direct forta, putere, demnitate; lucru confirmat si de practica. Mai ales ca pe bancnote sint reprezentati oameni de valoare ai tarii. Desi alegerea lor este uneori discutabila. Ar mai trebui poate aparea si Adrian Copilul Minune, Dumitru Dragomir sau marile figuri ale finantelor romanesti, ca de pilda Vlasti, Muresan, Bivolaru etc.

In acest caz, s-ar cere si schimbarea denumirii de „leu“, potrivit ar fi „valeu“ sau „auleu“.

Apreciem, de asemenea, initiativa stergerii a trei zerouri de la mia de lei; in fond, cam atita valoreaza.

Mai importanta mi se pare ideea de a se emite monede in locul bancnotelor. Lucrul acesta ar fi foarte util si iata de ce. Cum nu ne prea ajung banii pentru mincare si vom slabi copios, cind vom avea in buzunare chenzina in monede, vom fi suficient de grei ca sa nu ne ia vintul.

Studentii mei nu prea invata.

I-am amenintat ca in seziune, la examene, voi fi rau, voi fi fiara, voi fi leu.

Ei mi-au raspuns: „De ce leu? Dolar nu se poate?“