Fatalitatea unei slabiciuni

Aniversarea revolutiei din decembrie i-a dat lui Ion Iliescu posibilitatea unui discurs exceptional despre problemele de baza ale Romaniei din ultimii zece ani. Cum era de asteptat de la un politician de stinga – singurul nostru politician de stinga prin sinceritatea convingerilor -, presedintele a considerat ca problema numarul unu a acestei epoci tranzactioniste o reprezinta coruptia. Interventia lui Ion Iliescu a avut un larg ecou in rindurile oamenilor cinstiti. Au fost sesizate rapid nu numai exactitatea diagnosticului – coruptia s-a putut dezvolta numai prin complicitatea factorului politic -, dar si oportunitatea iesirii in public. De la instalarea noii puteri, in iarna lui 2000, romanii simt ca e ceva in neregula cu atitudinea guvernantilor. PDSR a venit la putere seducind electoratul prin notele unui tipic program de stinga: eradicarea coruptiei, reducerea inegalitatilor sociale, suportabilitatea sociala a reformei economice. Si cu toate acestea, timp de un an figuratia guvernului Nastase a avut caracteristicile unui liberalism singeros, varianta de tranzitie a vechiului indemn: imbogatiti-va! Cum singura speranta a oamenilor cinstiti in fata ofensivei ciocoiesti ramasese presedintia, reprezentata de un politician „cinstit, dar sarac“, romanii si-au spus ca discursul de la finele lui decembrie 2001 poate insemna debutul unei spectaculoase actiuni de la Cotroceni pentru eradicarea noului tip de conceptie: coruptia de partid si de stat. Cei mai lucizi dintre ei aveau totusi un simbure de indoiala. Personalitatea lui Ion Iliescu se defineste printr-o ezitare cind e vorba de a trece de la vorba la fapta. Inca din 1990, romanii au asistat la numeroase aminari ale presedintelui de a actiona rapid si energic pentru transpunerea in viata a declaratiilor sale. Dupa 2000, in al doilea mandat, Ion Iliescu si-a accentuat placerea de a medita cu voce tare in detrimentul nevoii de a actiona categoric. Se banuia ca frumoasa cuvintare anticoruptie putea sa ramina, ca efect, in hotarele unei inspirate interventii teoretice.

Au trecut mai mult de citeva saptamini de la tresarirea lui Ion Iliescu impotriva coruptiei. Banuiala multor romani s-a adeverit. Presedintele n-a facut nimic pentru a-si concretiza vorbele frumoase. Ar fi putut, de exemplu, adresa un mesaj parlamentului. N-a facut-o. Ar fi putut, de asemenea, convoca partidele politice, pe jurnalisti, pe reprezentantii societatii civile, pentru a stabili liniile directoare ale campaniei. N-a facut-o. Ar fi putut, de asemenea, expedia o scrisoare formatiunilor politice parlamentare si extraparlamentare, prin care sa le propuna un angajament colectiv de a-si elimina coruptii din rindurile lor. N-a facut-o. Si astfel, stralucitul discurs a ramas vorba goala pe hirtie. Mai mult, ultima gafa a presedintiei – gratierea unui corupt – ne sugereaza ca faimoasa campanie anticoruptie a murit inainte de a se naste. Slabiciunile lui Ion Iliescu si-au spus cuvintul. De asta data cu un efect catastrofal in realitate. In alte imprejurari, prudenta presedintelui a fost benefica. Acum insa, cind scena politica e grav dezechilibrata prin dominarea energica a executivului, institutia prezidentiala ar trebui sa fie mult mai energica. Nu numai in cazul luptei impotriva coruptiei.