Pe partea dreapta

Dl Stoica, plus colaboratorii, si dl Melescanu, plus colaboratorii (cati mai erau) s-au straduit din rasputeri sa convinga opinia publica de faptul ca nunta domnisoarei ApR si a domnului PNL, petrecuta sambata in saloanele Teatrului National, a reprezentat un „eveniment“. Chiar principalul eveniment petrecut dupa alegerile din 2000, intr-o Opozitie debila, fara vlaga politica, si intr-o tara orientata, deocamdata, spre „stanga“. Nu stiu in ce masura au reusit. Ma tem ca nu. Ma tem ca nici logodna nu s-a bucurat de cine stie ce interes. Ocupati cu frigul, cu mizeria, cu preturile si, mai ales, cu scandalurile care se succed, de la o vreme, in ritm alert, romanii nu prea mai au chef de mondenitati politice. Iau cunostinta de ele cu o curiozitate stinsa de lehamite.

Fara sa fiu, ca Sorin Ovidiu Vantu, un „om de dreapta“, caci „dreapta“ si „stanga“ sunt la noi doar firme, mi-ar fi placut sa pot spune si eu ca d-nii Stoica si Melescanu, superoptimisti, ca s-a nascut „un nou pol“. Caci, realmente, ar fi de dorit sa se intample ceva important pe partea dreapta a scenei noastre politice, de natura sa contrabalanseze greutatea prea mare, periculoasa pentru democratie, reprezentata de un PSD obez. Dupa parerea mea, nu suntem prea departe, in acest moment, de o democratie formala. In parlament, glasul Opozitiei e atat de subtire incat abia se aude, acoperit de rasetele si de tusea plictisita a majoritatii. Glasul „strazii“, care altadata sustinea puternic slabiciunea Opozitiei parlamentare, nu se mai prea aude nici el. Am mai spus-o, democratia noastra seamana cu o caruta dezechilibrata, avand o roata masiva, butucanoasa, pe partea stanga si una subreda, gata sa se sfarame prin gropi, pe partea dreapta. In aceste conditii, as fi salutat un eveniment autentic la dreapta, daca fuziunea dintre PNL si ApR ar fi fost un asemenea eveniment. N-a fost, insa, sa fie. Si, la drept vorbind, nici nu putea fi.

Fuziunea cu PNL a insemnat ceva doar pentru ApR. Amenintat cu disparitia, partidul d-lui Melescanu n-avea de ales intre prea multe optiuni posibile. Cea mai rezonabila, mai desteapta, era sa sara, cu ultimii sai combatanti, in barca d-lui Stoica, vazand in fuziunea cu PNL o sansa de supravietuire politica. A doua ar fi fost sa incerce o Canossa; sa se intoarca, spasit, in PSD. Incercare riscanta deoarece PSD e mult prea arogant azi ca sa ierte usor. In fine, mai exista optiunea unei singuratati resemnate, cu toate frustrarile si umilintele ei, departe de vacarm si de reflectoare. ApR a ales, practic, unica solutie onorabila la indemana: sa se verse, cu ideologie cu tot, in PNL, schimband „stanga“ in „dreapta“, cu argumentul ca opteaza pentru „social-liberalism“.

Liberalilor, in schimb, nu le va aduce, probabil, nimic sau aproape nimic aceasta fuziune. Parlamentari, ApR nu avea. Primari ii ramasesera putini. Faptul ca acum PNL a devenit, pe plan local, principalul partid de opozitie nu inseamna mare lucru. Adevaratele jocuri se fac in parlament. Fuziunea petrecuta sambata trecuta intre PNL si ApR ar putea deveni un eveniment daca ar fi urmata de altele. Cu UFD, de exemplu, ai carui lideri sunt speriati acum, probabil, dupa ce s-au vazut pomeniti in scandalul Vantu. Dar asa ceva e putin probabil. Incat efectele politice ale fuziunii de sambata vor ramane, presupun eu, minore. Putin zgomot, protocoale semnate, un congres extraordinar si cam atat. Cu un fluture inghitit de o soparla (cam asa arata fuziunea dintre ApR si PNL), nu se va schimba mai nimic in confruntarea cu dinozaurii din PSD.

Sa recunoastem, totusi, ca PNL si ApR au avut un mare ghinion. Fara sa vrea, au fixat data „ceremoniei“ intr-o perioada cand intreaga atentie a romanilor e concentrata asupra scandalului „Vantu“. De vreo saptamana si mai bine nu se mai vorbeste de altceva. Gazetele scurma prin dedesubturi pentru a afla amanunte. Televiziunile, ahtiate dupa publicitate, cauta sa prelungeasca „telenovela“, cu actorii principali si, in lipsa lor, cu figuranti. In aceste conditii, cine mai avea chef de fuziunea dintre PNL si ApR? Caci si la noi e valabil dictonul, bine cunoscut, „Paine si circ“. Ba chiar ar putea fi modificat: „Circ si paine“.