Un studiu alarmant

Mi-au trecut prin mana, in ultimii ani, multe texte ingrijorate de pericolele care pandesc Romania. Dar nici unul nu m-a tulburat atat de tare ca studiul alcatuit de UNICEF si dat publicitatii zilele trecute. Dupa ce l-am parcurs, am ramas pe ganduri. Mi-am amintit de acele manuale alternative care au fost concepute cu convingerea ca istoria Romaniei e ceva extrem de plictisitor, greu de digerat de tineri fara „demitizari“. Mi-am amintit de vocile care ne asigura ca identitatea nationala nu mai e la moda de prin secolul al XIX-lea, ca a fi „modern“ inseamna a te debarasa de orice specific, a nu mai privi in urma. Mi-am amintit de politicienii care au compromis patriotismul dandu-i o forma latratoare. Mi-am amintit de cei care l-au compromis opunandu-l „spiritului european“ cu aerul ca Europa ar fi un soi de hotel unde trebuie sa lasi la receptie toate amintirile. Mi-am amintit, de asemenea, de temerile ca banul e mai tiranic, azi, decat orice ideal, ceea ce face ca multe minti tinere sa semene unei busole stricate, de pe care lipseste Nordul. Mi-am amintit, in fine, ca in Constitutia noastra nu e trecuta o obligatie elementara a statului: aceea de a nu crea „apatrizi fara voie“.

In fond, ce spune studiul dat publicitatii de UNICEF? Ca azi, in Romania, nu doar tinerii vor sa emigreze, sa-si ia lumea in cap, incredintati, cu dreptate sau fara, ca aici viitorul nu le rezerva nimic bun. Acum, si copiii nu mai vor sa traiasca in Romania. Fie ca au ajuns singuri la aceasta concluzie, fie ca sunt influentati de parinti, numerosi copii (mai exact, 41 la suta dintre cei intrebati) au declarat ca ar dori sa traiasca in alta tara. Doar 48 la suta, adica nici jumatate, au afirmat ca ar vrea sa traiasca mai departe in Romania.

Nu stiu daca, la varsta mea, mai pot aprecia corect psihologia unui copil, mai ales a copiilor de azi care, la orase cel putin, aud despre Internet inainte de a deschide un abecedar si stiu cum arata un telefon mobil inainte de a visa ascultand povesti. Poate ca azi se iese mai repede din paradisul copilariei, deoarece istoria navaleste in case prin televizor. Partea de mitologie a existentei si, odata cu ea, partea de inocenta se reduc tot mai mult. In 1937, cind am venit la liceu, eu nu vazusem nici macar un alt sat. Si stiam doar zgaindu-ma la harti cam cum arata mapamondul in afara Romaniei. Azi, istoria e mult mai agresiva. Permite copiilor sa traiasca in afara ei cel mult in primii ani. Nu stiu nici cat de puternice mai sunt, in aceste conditii, legaturile cu parintii. Pentru generatia mea, ele au fost decisive. Chiar la saptezeci si cinci de ani, eu redevin copil cand zaresc intr-un tablou, pe perete, figura tatalui meu. Toate acestea au, desigur, si ele un rol in subrezirea legaturilor dintre sufletele copiilor si tara natala, dar imi e greu sa pun doar pe seama progresului tehnic regresul unui sentiment cum e patriotismul. Banuiesc ca explicatiile sunt mult mai complicate. Ele includ, cu siguranta, saracia, in expansiune la noi, lipsa unor promisiuni certe de afirmare, zonele urate ale existentei noastre, din care nu lipsesc balciurile politice, precum si fascinatia necunoscutului, cu simplificari idealizante. Nu intamplator, la intrebarea „unde ar dori sa traiasca?“, au fost numite, indeosebi, Europa Occidentala si Statele Unite ale Americii. Dar cauzele nu se opresc aici. Una, deloc neglijabila, ar fi cea care se intrezareste in raspunsurile la intrebarea despre figurile si ocupatiile admirate. Adica, despre modelele copiilor. Preferintele se indreapta categoric spre ceea ce copiii vad la televizor: grupuri muzicale, cantareti, actori comici si sportivi. In schimb, interesul pentru personajele istorice este zero. Subliniez: zero. De altfel, in ziua in care am citit studiul intocmit de UNICEF am vazut, la televizor, o ancheta facuta printre tineri pe strada. Era chiar in ziua aniversarii Unirii Principatelor Romane. Ei bine, sapte din zece tineri au ridicat din umeri cand au fost intrebati ce se sarbatoreste la 24 ianuarie. Mai e nevoie de alte comentarii?

Ma intreb cum au dormit niste domni cu raspunderi publice, dupa ce au citit acest studiu. Daca l-au citit.