Extinderea UE si constringerile bugetare

La Comisia Europeana, ieri a fost o zi plina de evenimente. A fost prezentat primul raport „de etapa“ asupra coeziunii sociale.

Comisarul european pentru probleme sociale, Anna Diamantopoulou, a cerut, in termeni foarte limpezi, „reforma fondurilor de ajutor structural dupa 2006“, avind in vedere aparitia noilor state membre cu probleme economice uneori ample si cu „regiuni sarace“ destul de populate.

„In cazul noilor state membre, trebuie cu orice pret sa evitam o cadere sociala libera, consecinta a mutatiilor industriale si agricole, a marilor restructurari de intreprinderi si a efortului necesitat pentru a se conforma la timp cu preluarea si aplicarea acquis-ului comunitar. Intr-adevar, daca in trecut tarile din Europa Centrala si Occidentala dispuneau de structuri care tindeau sa ofere o anumita protectie sociala, aceleasi tari sint acum vulnerabilizate. Sigur, ele sint pe cale sa adopte legislatia comunitara, dar numai legislatia in sine nu ajunge pentru dezvoltarea capitalului lor uman“. In acest sens, comisarul european a propus ca fondurile structurale sa sustina reforma administratiei, iar „Fondul social“ al UE sa preia o parte importanta a „dezvoltarii resurselor umane“ din noile tari membre.

Regiuni sarace? In studiul comparativ care insoteste documentul Comisiei Europene, Romania apare ca tara cu cel mai scazut Produs Intern Brut pe cap de locuitor, doar de 24,8%, in urma Bulgariei (cu 26,8%), la mare distanta de Cipru cu 83,8, Malta cu 54,7, Slovenia cu 66,8%, Republica Ceha cu 60,3%, Ungaria cu 48,5% etc.

Un alt document de interes a fost „nota informativa“ pregatita de Comisie si care va servi Consiliului de Ministri drept baza generala de negociere pentru capitolele considerate pe drept cuvint cele mai dificile: agricultura, politicile structurale si bugetul. Document intr-atit de important, incit a fost prezentat de Verheugen in fata parlamentului si apoi, in conferinta de presa speciala, de catre o echipa complexa condusa de Romano Prodi, flancat de nu mai putin de patru comisari europeni.

„Din punctul de vedere al Comisiei, aceasta oferta nu se considera a fi ca un punct de pornire pentru negocieri, ci reprezinta ceea ce poate fi atins in mod realist, date fiind actualele si bine cunoscutele constringeri si posibilitati“.

Gunter Verheugen afirma ca „aceasta oferta atinge balanta exacta intre sperantele tarilor candidate care vor deveni membre ale UE si limitele bugetare ale UE. Cu alte cuvinte, aceasta reprezinta cea mai buna solutie si nu o invitatie pentru dezbatere. Pentru tarile candidate, asta inseamna ca vor putea beneficia in mod substantial de pe urma solidaritatii UE. Vor exista faze tranzitorii in multe domenii, dar nici un nou stat membru nu va fi tratat ca un membru de categoria a doua. Pentru actualele state membre, asta inseamna ca nu trebuie sa se teama de viitoare poveri financiare provocate de extinderea UE“.

La rindul sau, comisarul european pentru buget, doamna Michele Schreyer, anunta ca „se asteapta la o discutie intensa si la lipsa de conflicte nonnecesare“, repetind, in esenta, ca noile state membre vor beneficia de sume cuprinse intre 0,09% si 0,14% din bugetul Uniunii extinse.

Calculul se face, evident, pe baza programului deja cunoscut al extinderii, cu un grup de pina la zece state care sa adere pina in 2004.

Pentru cel mai controversat capitol, cel al agriculturii, Comisia a propus – in sectorul „platilor directe“ – un demers in doua etape si care, in totalitate, va dura zece ani. Intr-o prima faza, platile directe vor fi introduse in noile state membre, pentru 2004, la un nivel echivalent cu 25% din ceea ce primesc acum statele din UE, cu o crestere la 30% in 2005 si de 35% in 2006. A doua etapa prevede acordarea de noi procentaje in crestere, astfel incit in 2013 sa se ajunga la un nivel egal pentru toate statele membre. In plus, pentru prima perioada, 2004-2006, Comisia a propus si o ridicare a nivelului de finantare pentru politicile de dezvoltare rurala din noile tari membre.

In ceea ce priveste fondurile structurale, documentul Comisiei aminteste ca, prin decizia de la Berlin din 1999, scenariul extinderii prevedea primirea unui prim grup de sase tari in perioada 2002-2006. Noua situatie ivita cere ca, pentru perioada 2003-2006, sa fie gasit un nou echilibru „intre limitele capacitatii de absorbtie si un profit mai rapid decit cel estimat la Berlin“. In acest sens, se spune ca „absorbtia ar putea creste daca resursele vor fi concentrate mai mult pe «cheltuieli fond coeziune» pentru noile state membre“, iar propunerea concreta este ca, de acum inainte, o treime din Fondul de coeziune sociala al UE sa fie prevazut pentru actiuni structurale, comparat cu 18% in acest moment pentru cele patru state membre beneficiare de asemenea fonduri.

Foarte interesante sint si domeniile in care se vor acorda suplimente financiare speciale: securitate nucleara si facilitati tranzitorii pentru dezvoltarea institutionala, fiind prevazute ajutoare financiare relativ importante pentru Slovacia si Lituania, care au inchis centrale nucleare.

In total, noile state membre, conform estimarilor Comisiei, vor avea de platit o cota anuala la bugetul UE de 5.500 de milioane de euro, in conditiile in care sumele de care vor beneficia vor creste de la 5.686 de milioane de euro in 2004 la 11.840 de milioane de euro in 2006.

Un paragraf special este consacrat si Romaniei si Bulgariei, afirmindu-se ca „actualul cadru propus pentru 2004-2006 nu ia in considerare Bulgaria si Romania, tari care nu planuiesc intrarea in UE inainte de 2007. In concordanta cu deciziile Consiliului European de la Laeken, Comisia va propune totusi in documentul strategic pe 2002 un „plan de drum“ revazut si, daca este necesar, o strategie de preaderare revazuta“. Destul de vaga precizare, asa ca ne-am adresat comisarului Michel Barnier, care, in exclusivitate, a declarat ca, foarte rapid, Comisia va propune un plan de finantare speciala pentru cele doua tari, fara sa poata preciza insa sumele care vor fi alocate in acest sens.

In prezent, Romania se afla in situatia de a face un calcul extrem de simplu: daca aderarea va avea loc in 2007 si actualul sistem „de asteptare“ pe zece ani va fi mentinut in sectoarele mai sus- mentionate, atunci, fara existenta unui plan special de preaderare in care sa se acorde subsidii cu mult mai mari decit cele actuale, situatia poate deveni relativ dificila. Evident, in plus, mai exista intrebarea legata de „capacitatea de absorbtie“ a noilor fonduri, atita timp cit, iata, nici fondurile SAPARD, gata alocate, nu pot fi primite de ani de zile pentru ca nu s-a creat o Agentie nationala viabila sau exista suspiciuni asupra gerarii corecte a unora dintre fondurile Phare…