Lipsa viziunii

Perioada de tranzitie, care pare sa nu se mai sfirseasca, este plina de contradictii care o fac aproape de negindit.

Contradictia dintre resursele financiare limitate, volumul datoriei externe sau interne cerintele de a stapini inflatia si deteriorarea cursului de schimb. Contradictia dintre o societate omogenizata, inchisa, uniformizata la nivelul cel mai de jos si aspiratiile normale ale oamenilor de a trai mai bine si de a cunoaste mai mult. Contradictia dintre intentia puterii politice de a obtine legitimitate interna si externa si greutatile obiective ale infiintarii si organizarii institutiilor democratice. Contradictia dintre tendinta pietei interne de a absorbi bunuri si servicii si resursele acesteia, foarte limitate. Toate aceste contradictii si inca altele nenumite se acumuleaza in prima parte a perioadelor de tranzitie sociala si izbucnesc mai mult sau mai putin violent in diferite zone ale organismului social. Puterea politica este supraincarcata cu probleme de toate felurile. Structurile administrative nu functioneaza, lasind problemele individuale sa ajunga la niveluri superioare ale ierarhiei. Coruptia isi face loc pe acest fundal de dezorganizare sociala si economica.

Daca ne intoarcem insa la ceea ce am trait in ultimii doisprezece ani, ar trebui sa sustinem primatul politicii si democratiei in perioada tranzitiei. Nici nivelul de trai, nici dureroasa problema a detinutilor politici sau a refugiatilor, nici aspectele etnice ale minoritatilor nu sint atit de arzatoare ca si nevoia de a construi, stabiliza si ocroti sistemul politic. Cu cit mai multa democratie, cu atit mai scurta tranzitia.

Exista un sistem de argumente rationale pentru aceasta concluzie, toate intemeiate pe ideea ca sistemele democratice permit rezolvarea problemelor guvernarii, nu aminarea sau ignorarea acestora. Un sistem autoritar poate cu usurinta sa aduca pacificarea intr-o tara. Deschide lagare, inchide granitele, etatizeaza companiile particulare, interzice mass-media independente si dintr-o data in acea tara se instaleaza linistea si o aparenta pace sociala. Romanii stiu insa poate mai mult decit altii ca aceasta este o pace vremelnica. Dictaturile sint eficiente in ascunderea problemelor, dar sint incapabile sa le rezolve.

Prioritatea societatii civile, a guvernarii si a institutiilor internationale intr-o tara aflata in tranzitie ar trebui sa fie mereu crearea, stabilizarea si protejarea institutiilor de baza ale democratiei: partidele politice democratice, alegeri libere, constitutia, parlamentul, separarea puterilor in stat si mass-media independente. In lume exista inca zeci de state in care sistemul democratic este o fatada sau nu exista deloc. Fiecare dintre aceste state, mai devreme sau mai tirziu, va ajunge in fata unei tranzitii multiple catre democratie si economie de piata. Orice alta preocupare in afara aceleia de a forma si proteja sistemul democratic trebuie lasata pe planul al doilea, cel putin in prima etapa a tranzitiei. Romaniei nu i-a fost de nici un folos faptul ca zeci de institutii internationale, organizatii neguvernamentale si oficiale s-au repezit in ianuarie 1990, la o luna dupa rasturnarea dictaturii lui Ceausescu, sa rezolve problemele orfanilor si copiilor din institutiile de stat. In vara anului 2001, la 12 ani de la Revolutie, un guvern responsabil a descoperit cu stupoare ca protectia copilului se transformase intr-un sistem de trafic international al copiilor, cu bune beneficii pentru persoanele fizice implicate si sub umbrela unor foarte discutabile legi si reglementari interne. Lipsa transparentei in sistemul de protectie a copilului a facilitat un trafic criminal al copiilor abandonati din Romania, alimentind retele internationale implantate timpuriu in tara.

A doua prioritate ar trebui sa fie grija pentru echilibrarea bugetelor de stat. Fiecare tara are mai multe bugete gestionate centralizat, dar toate se alimenteaza numai din trei surse: taxe, venituri din privatizare si imprumuturi. Tendinta mereu observata – care este pe deplin confirmata de cazul Romaniei – este de a majora cheltuielile bugetelor de stat, asigurarilor sociale, asigurarilor de sanatate etc. cu scopul de a satisface diferite cereri ale grupurilor sociale. Unele grupuri si straturi sociale indreptatite sa primeasca reparatii si compensatii sint in ge-

neral bine reprezentate in mass-media in perioadele de tranzitie si preseaza asupra guvernelor centrale pentru a obtine beneficii materiale. Unele dintre ele sint capabile sa apeleze la instante si ajutoare din strainatate pentru a utiliza mecanisme de presiune asupra guvernelor provizorii sau insuficient de puternice, in interes propriu. Cresterea cheltuielilor bugetare peste nivelul veniturilor din taxe si privatizare este sursa principala a inflatiei galopante care marcheaza toate statele in tranzitie. Inflatia saraceste mari grupuri sociale, uneori tocmai cele mai vehemente in a-si cere drepturile inaintea altora. Pe un fundal de insuficienta democratica, inflatia si revoltele sociale accentueaza saracirea si haosul social. Puterea politica pierde directia, incearca sa satisfaca cele mai presante cereri sociale si adesea sistemul social se clatina. Tendinta de a cheltui mai mult decit veniturile prognozate face sa creasca inflatia, iar costul inflatiei majoreaza costul tranzitiei.

A treia prioritate ar trebui sa fie asigurarea viziunii sociale. Prabusirea sistemelor totalitare lasa totdeauna un gol de viziune. Partiala, eronata, agresiva, corupta, viziunea totalitara functioneaza totusi o perioada de timp ca un sistem de referinta pentru largi parti ale societatii. Cind totalitarismul se prabuseste, se prabuseste si viziunea acestuia asupra viitorului. Oamenii se simt frustrati, vinovati, abandonati, lipsiti de directie, fara instrumente de a prognoza si intelege viitorul. Aceasta lipsa de viziune sociala stimuleaza framintarile sociale si submineaza legitimitatea puterii politice. Absenta viziunii sociale si necomunicarea corespunzatoare a acesteia conduc la posibilitatea aparitiei extremismului politic si a utilizarii unor parti ale societatii impotriva altora. Exemplul Romaniei, dar si cel al Iugoslaviei din zilele noastre sint edificatoare in acest sens.

Consolidarea democratiei, lupta impotriva inflatiei si viziunea sociala sint factori determinanti pentru scurtarea suferintelor sociale in procesul tranzitiei multiple. Multi am ajuns greu la aceste concluzii. Iar guvernantii nostri inca nu.