Orgoliul si functia

Imi marturisesc o anumita slabiciune pentru domnul Nicolae Vacaroiu. L-am cunoscut in 1994, in plin proces de analiza a sistemului de privatizare (cupoanele Severin), si i-am admirat atunci curajul de a aproba distributia gratuita a 60% din intreprinderile de stat supuse procesului de privatizare. 60% distributie gratuita de actiuni inseamna ca statul devine minoritar sau dispare de tot dintr-o companie. Pentru cineva care avea faima de socialist etatist, actul parea neverosimil. Chiar si expertii internationali au avut solutii mai putin radicale in acea vreme. Impreuna cu Mircea Cosea, Nicolae Vacaroiu a adoptat aceasta solutie cruciala care, cum am mai scris, a salvat de fapt economia Romaniei intre 1996 si 2000.

In 1996 insa, PDSR pierde alegerile, la putere vine o alta forta politica, un alt presedinte la Cotroceni. Domnul Vacaroiu ramine in parlament. Munca din parlament nu-l solicita excesiv, asa ca are timp liber. Om relativ tinar si cu multa experienta in structurile de stat, se gindeste ce poate sa mai faca pentru a-si ocupa timpul. Si se gindeste ca impreuna cu alti fosti subalterni si colegi ar putea infiinta o firma de consultanta financiara si manageriala, numita FINECO. Nu ar fi putut sa se angajeze contabil cu jumatate de norma la o firma sau consultant la vreo institutie internationala. In acest caz ar fi trebuit sa se supuna unor rigori si unei discipline de productie care nu ar fi „cadrat“ cu statutul sau de fost prim-ministru. Orgoliul nu i-a permis domnului Vacaroiu sa faca ceea ce a facut Theodor Stolojan, care dupa ce a fost prim-ministru a plecat functionar la Banca Mondiala la Washington. Pe Theodor Stolojan l-am gasit in toamna lui 1993 la Washington, intr-un birou micut, scria la calculator un raport de deplasare si urma sa i se aprobe planul de activitati pentru luna urmatoare de catre un sef care avea cu 15 ani mai putin decit dinsul. Mi-a placut grozav ca omul isi vedea lungul nasului si nu se sfia sa umble cu metroul dupa ce daduse mina cu sefi de state si guverne. L-am revazut mereu in anii din urma pe Theodor Stolojan si de fiecare data ma impresioneaza buna crestere, lipsa de orgolii si echilibrul unui om daruit de soarta, dar si de parinti, care i-au dat cei sapte ani de acasa.

Domnul Vacaroiu este insa diferit. Inteligent, dar orgolios, domnul Vacaroiu formeaza firma de consultanta si incepe sa caute clienti. Ca sa gasesti clienti in munca de consultanta trebuie sa indeplinesti doua conditii: sa stii mai multe decit ei, dar sa nu lasi aceasta impresie. De asemenea, trebuie sa pari mai putin important. Daca potentialul client are Dacia, tu trebuie sa vii pe jos. Daca are Mercedes, tu vino cu Tico. Domnul Vacaroiu se ducea plin de morga la discutiile cu clientii, incepea sa spuna ca il cunoaste pe X, l-a numit pe Y, l-a sfatuit pe Z, asa ca oamenii din fata dinsului incepeau sa se gindeasca la altcineva. Si potentialii clienti luau un consultant mai putin important, dar mai eficient.

Domnul Vacaroiu nu a reusit sa gaseasca nici un client pentru firma lui de consultanta. Dar a facut ceva zgomot. Iar Sorin Ovidiu Vintu a prins de veste. Acelasi SOV pentru care Nicolae Vacaroiu ca prim-ministru modificase Legea privatizarii. Nicolae Vacaroiu stia cine este Vintu, ii stia faima, stia ca se inconjurase de o liota de oameni cu valoare mica si relatii cetoase. Vintu nu este un prost. Are o deosebita si intuitiva cunoastere a oamenilor. SOV l-a laudat, i-a stimulat orgoliile, l-a repus pe piedestalul unde dl.Vacaroiu ar fi vrut sa fie. Cu orgoliul magulit, dl. Vacaroiu se livreaza trup si suflet sistemului SOV, adinc tarat si imoral. Nu trebuia sa fii expert in morala kantiana ca sa-ti dai seama cu cine ai de-a face. Dar orgoliul intuneca mintile. Chiar si mintile unor oameni maturi si inteligenti. Nicolae Vacaroiu nu mai rationeaza. Isi pune toate cunostintele la bataie si face banci, face tranzactii, manipuleaza bani pentru SOV.

Vine insa primavara anului 2000. PDSR urma clar sa cistige alegerile. FNI se prabuseste cu zgomot. Domnul Vacaroiu se sperie. Si dintr-un om cu un mare orgoliu se transforma intr-un oportunist marunt. Sare din barca SOV. Se trage la malul PDSR si reintra in parlament. Devine presedintele Senatului, al doilea om in stat dupa Constitutie. Orgoliul sau e satisfacut. Dar mizeriile din trecut vin peste dinsul. Asocierea cu SOV apare din nou la lumina. Acuzele de coruptie, chiar daca nu sint sprijinite de probe, se tiparesc in presa. Nicolae Vacaroiu este incoltit. Si nimeni nu-l mai poate apara. Cu cit se scuza mai mult, cu atit se acuza. Viata i-a dat sansa de a intra in politica mare a Romaniei, iar orgoliul nemasurat i-a luat-o. Si nimeni, in afara de unul, nu este vinovat.

Cind esti in politica lasa-ti orgoliul acasa. Altfel platesti si ce n-ai facut. Domnul Vacaroiu ar putea avea citeva discutii particulare pe aceasta tema cu Emil Constantinescu, Varujan Vosganian si Virgil Magureanu.