Marturisesc cinstit ca fac parte dintre tipicarii atenti la miinile vinzatoarei care-mi ia banii, scuipa in degete ca sa-i numere si apoi imi alege piinea. Numar in minte cite piini vinde pe zi, de cite ori isi umezeste aratatorul si ma prinde groaza de spital. Nu sint paranoic, nu sterg piinea cu spirt cind ajung acasa, dar nici nu mai calc a doua oara in butic. La Asociatia Familiala Barbulescu Gabi, din Drobeta Turnu Severin, citesc in Gazeta, inspectorii protectiei consumatorului au descoperit ceea ce comertul socialist a practicat cu succes dintotdeauna. Detergentii vrac se amestecau fericiti cu alimentele vrac, piinea cu cartofii si ceapa, iar vinzatoarea amesteca alimentele cu Dero si cu banii, bagindu-si degetele in gura cu fiecare bancnota. Succesul in comunism era pe jumatate, fiindca nu exista nici Dero, nici piine destula, iar salamul era o delicatesa. Nu mai conta scuipatul in miini, nici cit detergent cade peste parizer. Victoria consta in faptul ca toate se aflau in sacosa ta si nu intrai in casa cu miinile goale. Saracul s-ar putea sa gindeasca si astazi la fel, sa i se para un moft linsul miinilor si pusul slaninii peste detergent. Dar tot saracul patimeste primul din cauza apucaturilor proaste ale vinzatoarei, fiind victima cea mai expusa mizeriei.
Ne luam cu politica, sucim pe toate fetele sondajele, ne bagam in tot felul de coterii de partid si nu mai apucam ziua de miine din pricina salamurilor reconditionate, a parizerului innegrit tip Danubiana, iar negustorii ne toaca marunt sanatatea si se baga sub tejghele cind vine Protectia Consumatorului. Te umfla risul cind vezi ca o asociatie familiala din comuna vrinceana Mera isi rezolva problema controalelor ascunzindu-se sub tejghea. Mai mult decit atit, exista o complicitate intre negustor si client. Cind primul miroase inspectorii prin preajma, se ascund amindoi dupa rafturi. De fapt, lucrurile sint bine organizate. Un membru al Asociatiei Familiale Nastase (asta e!) tine de sase si fluiera cind apare Dacia cu inspectori, al doilea trage zavorul si toata suflarea din dugheana se arunca pe burta ca in transee. Asta se intimpla la Mera, in Vrancea. In partea cealalta a tarii, la Timisoara, soarecii intra curent in piinea clientului. Patronul zice ca e sabotat, dar cumparatorii sint oripilati, fiindca risca sa transeze rozatoarele si sa li se aplece definitiv. Vorba unuia, ba, nenica, de cum da unul de un fost WC, o da pe afaceri alimentare. Ai spatiu, ai soareci, faci rost de faina si pui de-o brutarie. Intr-o tara in care hepatita se intinde, iar trichineloza de sarbatori e ca gripa, o stire cum e cea din Hemmet – Danemarca te scoate din minti. Ingrijitorii de porci din Hemmet pun in apa dusurilor deodorant ca sa miroasa scroafa si mediul inconjurator ca in incintele mondene. Rezultatele sint incredibile, desi costurile sint mari. Adevarul nostru este la mijloc, intre cocini fara deodorant si negustorii care te baga in spital, iar ei se baga sub tejghea.
Negustoria care te baga in spital
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei