Victoria lui Vadim

Scandalul din PRM a dat jurnalelor autohtone posibilitatea unor exercitii de stil in maniera apocaliptica. Cutremur in PRM, Vadim – inceputul sfirsitului, Disparitia Tribunului sint doar citeva din formularile imprumutate fara chitanta, de condeie imberbe din lada cu clisee ale gazetariei ieftine postdecembriste. Folosirea unor astfel de titluri panicarde isi are explicatia nu numai in senzationalismul ostenit al unei prese in cautare de intaritoare artificiale pentru tirajele tot mai astenice. Se regaseste, in articolele dedicate situatiei din PRM, cancerul de fond al gazetariei noastre din ultimul timp: ambitia de a reedita pentru fiecare ziar faimoasa ipostaza a oficiosului PCR, Scinteia. Pe vremuri, cind se lua de tine ziarul partidului, stiai sigur ca nu mai ai scapare. Dincolo de penitele procuroare, sedeau stabii din conducerea partidului. In chip asemanator, jurnalele noastre, tot mai multe si tot mai saracute material si intelectual, nu mai reflecta rece, obiectiv, realitatea. Ele duc nesfirsite si crincene campanii impotriva politicienilor, oamenilor de afaceri, vedetelor vietii publice. Imensa majoritate a atacurilor sustinute pina-n pinzele albe, atingind accente paranoice, au pornit de la o tifna a directorului de gazeta. Omul politic sau omul de afaceri l-a depasit cu automobilul in plin bulevard sau, si mai grav, nu i-a trimis in cont suma corespondenta unui contract de publicitate inutila. In acel moment, omul politic sau omul de afaceri si-a ipotecat linistea pe citeva luni. Atins la orgoliu, directorul il va terfeli in ziarul proprietate numar de numar, scuipindu-l cu titluri de mahala si dindu-i in cap cu asa-zise comentarii.

Aceasta boala a copilariei gazetaresti si-a spus din plin cuvintul in tratarea recentului scandal din PRM. Prin natura sa prea nervoasa pentru un politician matur, C.V. Tudor s-a asezat in conflict deschis cu intreaga presa autohtona. Drept urmare, intimplarile din PRM nu mai fac de mult obiectul unor relatari si comentarii gazetaresti minim corecte, menite a-l informa si a-l lamuri pe cititor. Sint toate, de la titluri pina la semnatura, injuraturi cu ifose de pamflete, glume serbede cu pretentii de satira. Asa s-a intimplat cu demiterea din partid a lui Ilie Neacsu si a lui Sever Mesca. Unei analize lucide a cauzelor si efectelor i-a fost preferata piftia cu iz de Apocalipsa. O minima raceala a inteligentei arata insa ca scandalul nu inseamna „inceputul sfirsitului“ pentru C.V. Tudor, ci, poate, punctul de plecare al unei spectaculoase relansari. Catre o asemenea ipoteza surprinzatoare ducea in chip automat raportarea scandalului la situatia aparte a PRM pe scena noastra politica. Formatiunea a fost, este si va fi o varianta politica a saptaminalului Romania Mare. Publicatia e nu numai conceputa, dar si scrisa de C.V. Tudor. Astfel incit, la o adica, Romania Mare ar putea fi considerata un articol de citeva pagini de gazeta scris de Vadim de la un capat la altul. Asemanator, Partidul Romania Mare nu-i altceva decit o formula prin care C.V. Tudor vorbeste si actioneaza folosindu-se de altii. In partid sint nume rasunatoare. N-are nici o importanta. Practic, aceste nume apar drept pseudonime ale lui C. V. Tudor. Partidul are filiale in intreaga tara, grup parlamentar, spatiu la Radiodifuziune, in cadrul Antenei partidelor parlamentare. Fapt total lipsit de importanta. Prin miinile ridicate la votul din parlament, prin vorbele spuse la radio, se exprima C. V. Tudor. Ilie Neacsu si Sever Mesca n-au ostenit a dezvalui, fugind de la o televiziune la alta, „dictatura“ lui C.V. Tudor in PRM. O mai buna propaganda electorala in favoarea liderului PRM nici ca se putea. De mai multa vreme, Vadim n-a aparut la televiziuni, boicotat din motive lesne de inteles. Pentru strategia sa electorala, tacerea impusa e o lovitura mortala. Scandalul cu Ilie Neacsu si Sever Mesca l-a adus din nou pe C.V. Tudor in plin plan mediatic. Altfel spus, acolo unde liderul PRM ramine imbatabil. Si, culmea!, in aceste momente de campanie electorala, primite gratuit de catre C.V. Tudor, exclusii n-au facut altceva decit sa-i salte cota de simpatie populara. Prin natura lor militara, lipsiti de subtilitate, Ilie Neacsu si Sever Mesca s-au lansat in acuzatii precum „dictator“, „nebun“. Lasind la o parte faptul ca prin astfel de violente s-au pus intr-o lumina proasta din punct de vedere moral, cei doi au intarit in electorat imaginea pentru care Vadim a intrat in turul doi al prezidentialelor: de om hotarit. Chiar si excluderea celor doi, bocita de presa ca nedemocratica, s-a dovedit favorabila lui C.V. Tudor. Sa nu uitam ca motivul invocat de presedintele PRM a fost participarea lor la afacerile mafiote ale PSD. Dindu-si afara din partid locotenentii, C.V.Tudor apare in ochii romanilor drept primul lider postdecembrist care taie in carne vie cind e vorba de coruptie.

Intr-o tara exasperata de sovaielile lui Ion Iliescu si de complicitatea lui Adrian Nastase, un C.V. Tudor care-si da afara din partid un vicepresedinte doar pentru ca a votat o Ordonanta mafiota are toate sansele de a fi privit ca o speranta in materie de autoritate.

Si parca pentru a ne sprijini ipoteza, PSD a hotarit sa-i primeasca in rindurile sale pe cei doi fugari. Ba, mai mult, sa-i rasplateasca pastrindu-i in functiile parlamentare detinute. Ce-a spus Vadim cind i-a dat afara din partid? C-au devenit complici la politica mafiota a PSD. Decizia formatiunii de guvernamint il confirma din plin pe liderul PRM. Se poate spune ca, prin consecintele sale, miscarea PSD-ului, in care regasim natura de combinagiu a lui Viorel Hrebenciuc, reprezinta o noua victorie a lui C.V. Tudor.