Starea natiunii sau Traica si Traica

Am urmarit zilele acestea la televizor emisiunea lunara „Starea natiunii“, emisiune in care presedintele tarii raspundea unor scrisori ale cetatenilor si facea unele scurte comentarii pe marginea lor.

Din scrisori razbateau durerea si suferinta oamenilor cinstiti din tara aceasta. Aceleasi necazuri, care, mereu fiind spuse si raminind mereu nerezolvate, au ajuns lucruri banale, cum numai realitatea poate fi; si ele, fiind atit de crude, si atit de raspindite, nu mai impresioneaza pe nimeni.

Domnul presedinte asculta cu multa atentie cele scrise de oamenii necajiti, si, inevitabil, manifesta o anumita compasiune, evident, decenta si adecvata rangului inalt pe care Domnia sa il ocupa. Dar, tot inevitabil, dupa ce le dadea dreptate, spunea ca lucrurile nu se pot indrepta, mai ales fiindca nu sint bani. Si cind zilele acestea am citit in ziare despre salariile de zeci de milioane ale unor bugetari mai bugetari decit altii,

i-am dat si eu dreptate.

Apreciez aceasta pozitie a presedintelui de prim psihiatru al tarii si grija sa parinteasca de a-i consola pe cei necajiti; ma intreb insa cine ar putea sau cine ar trebui sa indrepte totusi lucrurile.

Si daca aceia ce sint acolo sus n-o fac, asta se intimpla fiindca nu vor sau fiindca nu pot?

Este usor sa exprimi cuvinte de compasiune; aceasta nu afecteaza cu nimic bugetul si nici cistigurile unora.

Este usor, dupa o masa copioasa sau la intoarcerea de la vinatoare, sa-ti exprimi regretul pentru saracia altora. Si e comod sa lasi apoi lucrurile sa ramina asa cum sint.

Gindindu-ma la toate acestea, mi-am amintit de explicatia raspindirii in Oltenia a numelor de botez Traica si Traica. Inainte, cind, din cauza unor factori obiectivi, multi copii mureau la putin timp dupa nastere, exista obiceiul ca nou-nascutii sa fie lasati in prima lor noapte de viata pe un maidan pustiu. Daca a doua zi mai erau in viata insemna ca erau sortiti sa traiasca, si erau botezati, dupa sex, Traica sau Traica.

Dupa acelasi model, un popor intreg nou-nascut dupa noaptea dictaturii este lasat singur pe un maidan pustiu numit „tranzitie“. Care va avea zile va trai!

Iar rolul conducatorilor este sa ne caineze, sa ne imbarbateze sau, in cel mai bun caz, sa ne prezinte condoleante anticipate.

Urmarindu-l pe presedinte la televizor, am ramas cu gindul la inscriptia de pe frontalul actualului liceu pedagogic, unde a functionat pe vremuri primul spital de psihiatrie din tara: „Omule, nu fii suparat, va trece si asta!“

Bine, bine, veti spune dumneavoastra, va trece, dar cind? Caci ne trece si viata.

Viata pe care noi nu ne-o masuram in mandate prezidentiale sau in partide de vinatoare.