Fostul secretar cu propaganda nu se dezminte

Convocarea fostilor membri ai CPUN intr-o sindrofie la Cotroceni a stirnit oarecari nedumeriri. Pentru a le transa, datatorii cu parerea au trecut la treaba. Unii au pus initiativa prezidentiala pe seama virstei lui Ion Iliescu. Trecut de pensia fochistului si a femeii de serviciu, lucratorul de la Cotroceni simte nevoia unor momente de depanare a amintirilor din tinerete si mai dincoace. Altii au inscris adunarea festiva, pregatita dupa tipicuri de solemnitati patriarhale (invitatii trimise tuturor celor implicati in organismul de acum 12 ani, tiparirea unui pliant de eleganta unei scrisori de despartire), in deja obisnuita preocupare prezidentiala pentru reuniuni cu cit mai multi participanti si cu cit mai putina eficienta. Ambele raspunsuri trimit, din cite se vede, la ipostaza unui Ion Iliescu trimis pe linie moarta de mult mai tinara si mai ambitioasa echipa Nastase din putere si din PSD.

Sa fie, oare, asa?

Nu e o intrebare banala, nascuta din plictiseala, ci una deosebit de importanta pentru starea de fapt a puterii la un an si ceva de la alegerile din noiembrie 2000. Daca, intr-adevar, cumetria de la Cotroceni s-a nascut doar din lipsa de exercitiu zilnic al unui presedinte complacut intr-o pensie aurita, atunci echipa Nastase se poate zburdalnici in voie pe plaiurile politicii romanesti de pina in 2004 si chiar mai dincolo de acest hotar. Din punctul nostru de vedere, lucrurile nu stau asa. Reuniunea de la Cotroceni se asaza intre doua momente prezidentiale, ca un hamburger intr-un sandvis al timpului: Cuvintarea de la Craiova si Cuvintarea de la sedinta de bilant a Ministerului de Interne. Momentul din capitala Olteniei si cel din capitala Romaniei au dezvaluit un Ion Iliescu pornit la ofensiva impotriva guvernului. La Craiova, localitate ce va intra mai mult ca sigur in istoria divortului dintre Ion Iliescu si Adrian Nastase, presedintele a tinut o cuvintare ce a scapat multor jurnalisti. La un moment dat, vorbitorul a definit anul 2001 drept unul al esecurilor in plan economic si social. Anul cu pricina se bucura insa de o parere mult mai buna in discursul lui Adrian Nastase si al echipei sale de tineri ambitiosi si nelinistiti. E alintat ca fiind anul relansarii economice, salt in readucerea Romaniei pe fagasul cel bun, cu alte cuvinte, epoca maretelor impliniri in varianta pesedista. Opozitia cirtitoare spune insa ca-i invers. Iata-l pe Ion Iliescu, Tata-Mosu’ junilor din executiv, imbratisind punctul de vedere al opozitiei despre anul 2001.

La reuniunea de la MI, presedintele a tunat si a fulgerat impotriva coruptiei devenite obicei de partid si de stat. Seara, acelasi presedinte i-a convocat la Cotroceni pe responsabilii cu lupta impotriva mitei politice, toti insa arondati la executivul lui Adrian Nastase.

Aniversarea CPUN n-avea nici macar pretextul cifrei rotunde. 12 ani nu reprezinta o suma de ani menita a provoca un asemenea tam-tam. Initiativa lui Ion Iliescu se inscrie in ofensiva pornita impotriva lui Adrian Nastase. Prilejuind rememorarea unui moment crucial in perioada postdecembrista, presedintele a tinut sa reaminteasca mai junelui premier ca el a facut deja istorie. Nu de alta, dar conducerea sedintelor CPUN l-a statornicit pe Ion Iliescu in ochii romanilor drept al mai dihai politician printre nevolnicii tranzitiei. In al doilea rind, convocindu-i intr-o adunare pe fostii membri CPUN, Ion Iliescu i-a adus in sala de la Cotroceni si pe multi dintre adversarii sai de ieri, unii dusmani politici ai PSD. O formula subtila de a-i demonstra lui Adrian Nastase ca el are un sprijin mult mai larg decit junii din partid.

Presedintele nu-i la prima ridicare impotriva fostului sau discipol. In decembrie 2001, cu prilejul festivitatilor dedicate Revolutiei din decembrie 1989, a tinut un adevarat rechizitoriu la adresa noilor ciocoi, discurs cu sageti transparente trimise spre actuala echipa de guvernare.

La nici o saptamina de la aceasta imbatosare, presedintele parea sa fi uitat de ofensiva, ocupat cu nuntile si botezurile politice. Va avea acelasi sfirsit si actuala dezlantuire? Evident, da. Asa cum se vede din simpla trecere in revista a tresaririlor prezidentiale, Ion Iliescu incearca o iluzie. Aceea de a crede ca in Romania lui 2002 problemele se mai pot rezolva cu discursuri de o neta inflacarare leninista si cu festivitati de o solemnitate inutila. Presedintele n-are nu numai puterea constitutionala de a actiona, dar nici talentul de organizator. Credincios rolului decisiv al discursului in facerea Istoriei, Domnia sa nu va reusi altceva decit un splendid moment de imagine. Splendid, si atit. Fostul secretar cu propaganda nu se dezminte.