Salariile lor si facturile noastre

De cind romanul e frate cu termoficarea, regia il fura ca in codru. Romania e tara cu probleme putine, dar imposibil de vindecat. Chestiunea regiilor e una dintre ele. Dupa revolutie sau ce-o fi fost, lumea s-a impartit si-n bogati, si-n saraci, si-n haiduci, dar, mai ales, in directori. Directorii au inventat tranzitia de la comunism la capitalismul lor. Pina sa se dezmeticeasca, societatea romaneasca s-a vazut invadata de directori. Cum a ajuns unul director, si-a pus imediat neamurile adjuncti. Firmele-capusa s-au nascut din acest directorat, care-si facuse din tranzitie codru si-l fura in consecinta. De partea cealalta, Romania cu facturile. De-o parte, liota directorimii, cea dependenta trup si suflet, salariu, sporuri si prime. Directorimea regiilor. Pe partea cealalta, Romania cu facturile. Asa se face ca anii au trecut, iar lupta dintre guverne si patura directorilor de regii s-a terminat intotdeauna cu infringerea guvernelor, chiar daca acestea se aratau triumfatoare in declaratii. Cu exact o primavara in urma, guvernul dadea o ordonanta de urgenta, tocmai pentru a stavili apetitul „agentului economic“ (adica regii, companii nationale, societati comerciale la care statul e majoritar), apetitul, zic, de a-si trage retributii in nestire. Nu mai mult decit indemnizatia lunara pentru functia de secretar de stat. Ce constata azi guvernul, prin vocea premierului care a dat ordonanta de urgenta amintita? Guvernul constata ca aforismul dupa care s-a condus in viata directorimea cu pricina a fost golania „poa’ sa ninga, poa’ sa ploua, ne tragem indemnizatie noua!“. Asa cum constata Gazeta, directorii isi trag salarii de zeci de milioane, dar… „Dar e vai de capul lor. Sint de plins, cita raspundere e pe capul lor“ – ii caina unul. „Au mult, dar fata de directorii din alte orase, ai nostri primesc putin“, ii intelegea primarul Craiovei. Intr-adevar, altii au mai mult. Premierul Nastase fusese scos din sarite de cele 70 de milioane de lei cite incasa directorul unei regii din Valea Jiului. Si ar mai fi multe altele. Dar mai important decit venitul pomenit ar fi exact lucrul care indurereaza cel mai mult populatia cu facturile. Ca directorimea, in buna masura, isi trage veniturile din furtisag pe seama pierderilor care dau greutate facturilor. Astfel, ministrul industriilor, cuprins si el de iritarea guvernamentala, constata ceea ce o tara intreaga stie din stramosi, ca furnizorii de apa calda ne fura. Dupa un turneu de lucru prin cartierele Capitalei, controlorii Domniei sale au descoperit ca protectia unei magistrale lipseste aproape cu desavirsire, ca retelele de termoficare nu sint „echilibrate“, ca „birocratia este excesiva“ in ce priveste obtinerea facilitatilor prevazute de Legea venitului minim garantat. „Voi reduce numarul directorilor obisnuiti sa stea toata ziua in birourile lor caldute“. Daca lucrurile stau asa de prost (si inca n-au inceput controalele in tara), ce mai ramine din raspunderea directoriala invocata si de lege, si de viceprimarul Craiovei, ca sa dam o pilda, care-i mingiia pe crestet pe directori, ca ar fi vai de capul lor? Ce sa ramina? Esentialul: din munca proasta si din raspunderea pe masura ramin salariile lor si facturile noastre. Dincolo de asta, inutila indignare guvernamentala.