1.7 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024

E absurd!

In referatul sau la teza de doctorat a lui Pauli, consacrata gaurilor negre, marele fizician Niels Bohr spunea, vorbind in numele comisiei pe care o prezida: „Cu totii sintem de acord ca teoria dumneavoastra este absurda. Ceea ce nu stim inca este daca este suficient de absurda ca sa fie si adevarata“.

Cuvintele lui Bohr se potrivesc atit de bine situatiei de la noi, unde lucrurile sint atit de absurde si totusi atit de adevarate. Dureros de adevarate!

Priveam zilele acestea la televizor incendiile din satele Moldovei. Nu e absurd sa arda agoniseala atit de modesta si putina a unor oameni atit de necajiti, care n-au stiut toata viata decit de munca? Si nu e adevarat ca aceia imbogatiti pe spinarea lor cumpara rafinarii sau petrec sejururi in Baleare?

Nu e absurd ca, la 12 ani dupa ce ne-am luat soarta in propriile noastre miini si apoi am lasat-o la cheremul unor neispraviti, sa traim mai rau ca inainte (unii)? E absurd, dar adevarat. Nu e absurd ca unii sa traiasca in canale, in pasaje, in cutii de carton, iar altii sa se lafaie in vile luxoase? E absurd, dar adevarat. Si inca nu s-au saturat si, profitind ca au puterea in mina, vor cumpara la preturi de nimic toate cladirile mai de soi din Bucuresti si provincie.

Nu este absurd ca un profesor universitar care a format generatiile care astazi stau in virful piramidei sa aiba pensia mai mica decit o laboranta anonima, iesita la pensie intr-o conjunctura favorabila? E absurd, dar e adevarat.

Nu e absurd ca din senin si in asa de putin timp sa se formeze o „aristocratie“ aroganta si cupida, careia putin ii pasa de tara si care a uitat de parinti si bunici? E absurd, dar adevarat!

Nu e absurd ca nici un sector economic si nici o institutie fundamentala a statului sa nu functioneze satisfacator? E absurd, dar adevarat.

Nu e absurd ca invatamintul si sanatatea sa fie cenusaresele bugetului? E absurd, dar adevarat!

Nu e absurd ca ai nostri conducatori sa-si consume energiile in certuri pentru ciolan, in loc sa-si uneasca eforturile pentru rezolvarea problemelor fundamentale atit de numeroase ale societatii? E absurd, dar adevarat!

Nu e absurd sa afiseze acum o indignare violenta impotriva coruptiei, cind de ani de zile stai cu ea in casa? Si nu e absurd sa consideri ca „altii“ sint corupti, pe cind cei din ograda ta sint curati ca lacrima?

Nu e absurd sa ceri cumpatare altora, cind refuzi sa-ti declari propriile avuturi sau cind ai cinci case, iar altii nici una?

Nu e absurd ca unii sa se imbogateasca incontinuu, iar altii sa traiasca in mizerie?

Nu e absurd ca venitul unora sa fie inferior banalelor cheltuieli de intretinere? Si nu este si mai absurd sa te faci ca de-abia acum ti-ai dat seama de asta?

Nu e absurd sa fie totul atit de absurd?

Si nu e si mai absurd sa suportam cu rabdare mioritica si stoicism balcanic toate absurditatile astea?

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS