0.6 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024

Se fura la greu

Morala timpurilor este clara: cine fura azi un ou e un dobitoc. Logica vremii te indeamna sa treci direct la bou. Sa furi direct un bou este un semn de forta, de sanatate, de imaginatie si idei de piata. Furi un bou si apari la Diaconescu. Fura un ou, si infunzi puscaria. Intotdeauna, intre furatul oului si furatul boului a fost o chestiune de dialectica. Apucai oul, urma fatal si apucatul boului. Era in sinergia faptului. Cine fura azi doar un ou e sarac. Sarac definitiv. N-are curaj, n-are anvergura. Daca esti mare, furi masina care aduce ouale in piata. Furi ouale cu Avicola cu tot. N-o iei de acolo, o treci pe numele tau. Zici ca tu esti statul si o nationalizezi. Un inginer de la ELECTRICA, filiala Gorj, declara presei: „Se fura la greu. Se fura prin interventii asupra cablului de alimentare. Prin interventii asupra aparatului de masura. Au disparut celebrii magneti asezati deasupra contorului. Se fura cu acul si cu cliseul de film…“ Chestia asta cu cliseul nu e rea. Bagi filmul si blochezi contorul. Sau cu acul. E magnifica. Potrivit cu grija, acul incetineste discul. Daca ai talent, discul se linisteste de tot. Romanul, fie el roman sau rom, nu inventeaza munca. Isi stoarce creierii si buleste contorul. Ce ne indeamna presedintele? Cind il prinzi ca fura, il iei de guler pe hot. Cum sa-l iei de guler insa cind afli abia acasa ca negustorul ti-a umflat rosia cu apa, ca sa atirne mai greu? Rosia e frumoasa, e tare ca umpluta cu silicon. Rosia da bine pina n-o tai. Ziarele s-au extaziat de pomana. Ideea nu e noua. Si inainte de… se umflau rosiile cu apa. Din ce traiau aprozaristii, ajunsi dupa… oameni de afaceri temeinici cu banii din rosii umflate si din cartofii vinduti cu hectarul din pamintul in care cresteau? Nimic nu e nou sub soare, numai ca odinioara oul era respectat. Cu ce te fura azi furnizorul de apa calda? Cu oul sau cu boul? Ministrul Popescu ne dezvaluie dupa ani si ani de hotie energetica si calorica un fapt pe care il stiu si copiii: „Cind platim gazele, platim aer si apa“. Nu ne intrebam de unde apa. Platim. Insusi presedintele tarii plateste caldura de se cocoseaza. Va dati seama, in cazul Domniei sale s-a tinut totusi cont de functie. Dar tot presedintele zice: il prinzi, il iei de guler, nene. Va imaginati ce gulere mototolite ar avea astia de la regii. Revin asupra moralei lucrului cu oul si cu boul. Sa ne multumim sa umflam noi oul, sa-i lasam pe ei sa ia boul si sa facem ciocu’ mic, fiindca ii facem ai dracului si platim la vara cit a fost in iarna, iar la iarna viitoare, vorba liderului sindical Bratianu, ii si vezi cu facturile: „Pa ei si pa mama lor…!“

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS