Convoiul de kurzi si recensamintul ciocului mic

Ce e, ce e? Nu, n-a trecut acceleratul. Dar era cit p-aci sa treaca un convoi. Cum care convoi? Sa nu-mi spuneti ca n-ati auzit de el, ca nu-i simtiti suflul, ca nu vi-l inchipuiti in fel si chip, ca nu va treziti dimineata cu imaginea lui in fata. Basca, nu-i asa, cearsaful ud si mototolit! Doua-trei zile s-a vorbit numai de el, de ziceai ca Romania a dat in floare, ca laptele si mierea curg suvoi pe strazi si problema lui este mai importanta decit integrarea in Uniunea Europeana si NATO. Convoiul kurzilor, caci despre el e vorba, este singurul convoi care ne lipsea. Avuseseram parte de toate convoaiele lumii si ne mai lipsea cel al kurzilor. Stai uneori si te intrebi: Ce neam sintem si noi? Neam de piatra, desigur, daca, atunci cind casa da sa se prabuseasca peste noi, pe noi ne penetreaza grija convoiului de kurzi care sta si tropaie pe la granita cu Romania. Nu stiu de ce nu ne-ar preocupa si slaba calitate a zacuscai facute de bulgari in anul care a trecut sau condimentarea neadecvata a gulasului unguresc. Sint multe probleme ale lumii, mici si neinteresante, ce-i drept, care abia asteapta sa fie bagate in seama de noi, abia asteapta sa ajunga pe prima pagina a ziarelor, poate doar asa sa auda cineva si de ele. Convoiul kurzilor poate sa fie subiectul nostru preferat pentru o dezbatere nationala oricind. De cite ori ne plictisim sa vorbim despre facturile de intretinere, despre Uniunea Europeana, despre fotbal sau despre alegerea presedintelui, putem sa recurgem, ca la o idee salvatoare, la tema convoiului de kurzi. Tema asta ne poate scoate din monotonia dezbaterilor sterile pe care nu le mai asculta nimeni. Convoiul de kurzi poate sa insemne salvarea noastra in lipsa piinii, dar, mai ales, a circului. Si poate ca n-as fi scris nici eu despre convoiul cu pricina, daca n-ar fi devenit convoiul dezbinarii noastre. Caci, vazurati si dumneavoastra, kurzii care alcatuira convoiul devenira subiect aprins de dezbatere intre Basescu si Partidul Social Democrat. Nici nu se mai stie exact ce legatura aveau cele doua parti cu convoiul. Cert este ca s-au balacarit in clasicul stil dimbovitean pe seama lui, culmea, fara sa-l fi vazut, fara sa-l fi auzit. O stire la fel de neinteresanta – dar, pentru ca personajul care a creat-o e cunoscut pe meleagurile noastre, n-a devenit tema nationala – este cea referitoare la ciocul-mic Emil Constantinescu. Domnia sa a aparut in fata natiunii cu niste foi, vreo doispe pagini, pe care se aflau niste notite din perioada piciorului in ghips. Urmarindu-l, ne-am dat seama, dupa anumite particularitati si, mai ales, dupa gesturi, ca traieste. Deci, nu va faceti nici o grija, recensamintul o sa-l cuprinda si pe dumnealui. Macar recensamintul, ca istoria…