Batalia economica intre Uniunea Europeana si SUA cuprinde de ieri inca doua domenii: unul direct, vizibil si foarte usor de cuantificat, al doilea mai subtil si mai costisitor, dar ambele cu repercusiuni de durata si, foarte posibil, provocatoare de ulterioare maree politice deosebit de serioase.
Prima decizie este cea a Comisiei Europene, care a propus o reglementare (care urmeaza sa fie aprobata de Consiliul de Ministri si sa devina aplicabila de la inceputul lunii aprilie, imediat dupa publicarea ei) privind „limitarea importurilor unor anumite categorii de produse din otel, acolo unde exista o serioasa amenintare la adresa industriei siderurgice din UE ca urmare a deciziei luate pe 5 martie de presedintele SUA, de a impune cresteri punitive ale tarifelor“. Miza deciziei este foarte simplu de definit in termeni statistici: incepind cu 1998, importurile de otel ale SUA au scazut cu 33% in timp ce, in aceeasi perioada, importurile UE au crescut cu 18%. „Dat fiind faptul ca in lume exista doua mari piete de produse siderurgice (UE cu 26,6 milioane de tone importuri in 2001 si SUA cu 27,6 milioane de tone), masurile suplimentare de protectie decise de SUA pentru protectia propriei piete a otelului vor duce inevitabil ca tot restul de otel din celelalte tari sa graviteze spre UE“ – se spune in analiza elaborata de Comisia Europeana.
De aici, logic, nevoia europenilor sa-si protejeze propria productie, mai ales ca nu este vorba doar despre considerente pur economice. Dincolo de cifre este rationamentul politic dublat de forta presiunii unui an electoral in tari ca Franta sau Germania, adica tocmai zonele unde industria siderurgica a raportat in ultimii ani scaderi masive de beneficii, insotite de inchideri succesive de capacitati de productie, de unde somaj si un val de neliniste sociala. Mai mult – si acesta este un argument evocat de analistii de risc – aparitia viitoare pe piata economica unica europeana a unor actuale state candidate posesoare de industrii siderurgice relativ puternice ridica nivelul de presiune actual asupra decidentilor politici si complica peisajul pe care-l putem anticipa peste doar trei sau patru ani in ceea ce priveste piata producatorilor de otel europeni.
Acesta este contextul in care UE va decide masurile de protectie provizorii pentru 15 categorii de produse fabricate din otel, iar aplicarea lor va deveni posibila in conditiile in care importul de asemenea produse va depasi cu 10% media ultimilor trei ani. In acest caz, produselor respective li se va aplica o taxa suplimentara cuprinsa intre 14,9 si 26%, aceasta fiind „in contrast cu ceea ce au facut americanii, cu 30% suplimentar pentru prima tona de otel importata si fara nici un fel de cota echivalenta cu cele 5,7 milioane de tone care pot fi importate din UE fara nici o crestere de tarif“. Comisia isi propune ca pachetul de masuri sa fie aplicabil initial pentru o perioada de sase luni, „timp in care se va efectua o analiza detaliata inainte de a decide care masuri de protectie vor capata statutul de masuri definitive sau care sa fie modificate sau retrase“.
Lucrurile interesante insa de-abia incep pentru noi, cei care le judecam intr-o perspectiva multipla, cea a drumului european de peste citiva ani, dar si pina atunci al unor combinate ca Resita sau SIDEX… si ne permit sa intelegem mai bine substraturile unor miscari pe cit de spectaculoase, pe cit de aparent neasteptate. Si sa vedem cit adevar era in celebra afirmatie a unui fost prim-ministru al Romaniei care definea Romania drept un „morman de fier vechi“. Decizia Comisiei Europene se doreste a fi nondiscriminatorie, dar conform regulilor OMC si pentru a proteja „spectatorii inocenti“ UE nu va aplica aceste reguli importurilor provenind din tari in curs de dezvoltare, unde importurile unui produs anume nu depasesc 3% din totalul importurilor UE in ce priveste produsul respectiv. Aceste masuri nu vor fi aplicate importurilor provenind din Rusia, Ucraina si Kazahstan, tari care fac obiectul unor acorduri separate.
Daca implicatiile economice ale capitolului „otel“ se plaseaza in zona a citeva zeci de miliarde de dolari anual, nimeni nu poate spune care vor fi dimensiunile financiare pe care le presupune masura ce se discuta in „Consiliul transporturi“ al UE, decizia de a autoriza demararea proiectului GALILEO. Este de presupus ca, urmare a indicatiei ultimative date de Summit-ul de la Barcelona, decizia va fi pozitiva, astfel incit Europa va demara procesul tehnologic care o va face, peste doar citiva ani, sa devina independenta de SUA in domeniul sistemului „geopozitionare prin satelit“, GPS (Geo Positionning System) fiind acum sistemul american exploatat in regim de monopol pentru asigurarea si controlul miscarilor tuturor avioanelor, navelor, trenurilor si vehiculelor.
Galileo este considerat drept „cel mai important proiect tehnologic european… primul sistem de pozitionare si navigare prin satelit conceput pentru nevoi civile“, iar argumentele economice in favoarea sa sint multiple deoarece, asa cum se afirma in documentul pe care l-am primit din partea Directiei generale transporturi din cadrul Comisiei Europene, „GALILEO nu necesita o investitie enorma. Bugetul, care trebuie impartit intre toate statele membre, este inferior costului constructiei noului terminal de pe Aeroportul Heathrow, fiind egal cu bugetul pentru 150 km de autostrazi semiurbane. Montajul financiar nu prevede sa se apeleze la bugetele nationale, finantarea fiind acoperita integral de bugetul UE in parteneriat cu actorii individuali din sectorul privat“. Costul de pornire este estimat la 3,2 – 3,4 miliarde de euro – iar demarajul efectiv al sistemului trebuia sa se faca inainte de luna martie 2002 (de aici urgenta luarii acum, la Bruxelles, a deciziei finale) pentru ca primii sateliti operationali sa fie lansati inainte de 13 februarie 2006 si sa nu se piarda frecventele obtinute pentru GALILEO ca urmare a unor negocieri caracterizate ca „foarte dure“ la ultima Conferinta mondiala in domeniul telecomunicatiilor.
Unde se afla Romania in aceste batalii? Cu cine negociem viitoarea pozitionare pe aceste domenii? O putem face? Mai avem cu ce? Intrebari vitale pentru supravietuirea in regim competitional a sectorului nostru siderurgic. Intrebari strategic-vitale pentru sectoarele de inalta tehnologie care ar putea asigura o productie in Romania a unora dintre subansamblele sistemului GALILEO, usurind astfel povara inscrierii si abonamentului anual ulterior, tehnic absolut obligatoriu pentru „supravietuirea in Europa“, dar si pentru indeplinirea unei preconditii care va fi adaugata dosarului „transporturi“ din negocierile de aderare.
Competitie la singe
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei