Priveste inapoi cu mihnire

Recensamintul recent m-a determinat si pe mine sa incerc sa fac un recensamint. Dar un alt fel de recensamint. Un recensamint al timpului scurs din decembrie ’89 pina azi.

Si, conform dictonului francez „les extrêmes se touchent“, am privit inceputul si sfirsitul acestei perioade in care aceeasi forta politica si cam aceiasi lideri au condus tara. Si am ramas profund impresionat de consecventa ideologica, de continuitatea politicii lor.

Va mai amintiti? Imediat dupa decembrie ’89 a inceput fundamentarea ideologica, prezentindu-se mai mult concepte alternative: „comunism cu fata umana“, „economie socialista de piata“, „model suedez“ etc. S-au evidentiat puternic pericolele care ne pindeau: vinderea tarii, sosirea mosierilor, stirbirea independentei nationale prin aderarea la pacte militare apusene, regele Mihai etc. Si pentru ca argumentele sa fie mai convingatoare, sau in lipsa unor argumente, erau chemati, din cind in cind, minerii, folosindu-se mizeria in care traiau si dorinta lor legitima a unei vieti mai bune, evident, amenintate de pericole de tipul celor de mai sus; si dupa indeplinirea sarcinilor se intorceau acasa, cu pretioase multumiri publice si cu promisiuni care nici pina astazi nu s-au indeplinit.

Iar astazi? Cu o consecventa demna de suprema admiratie, aceiasi lideri, impreuna cu unii nou-emanati, sustin aceleasi lucruri: ca admiterea noastra in NATO este vitala, ca numai proprietatea privata poate asigura o economie sanatoasa, ca regele este un onest patriot s.a.m.d. Si in acest timp, Miron Cozma, ca un adevarat intelectual ce este, studiaza, in conditii optime si cu bursa de la stat, filozofia clasica germana; „maurul si-a facut datoria“.

Dar, intre timp, n-am intors spatele apusului, ci am luat de la el multe din valorile sale negative; crima organizata, cresterea criminalitatii, a consumului de droguri, a fraudelor fiscale, o degradare morala fara precedent. O societate in care violul, pruncuciderea, comertul de carne vie sint evenimente curente.

Si toate acestea, din cauza pacatului originar. Caci nu poate exista o adevarata democratie decit atunci cind institutiile specifice ei functioneaza bine. Dar pentru atita timp pierdut, timp in care majoritatea bogatiilor tarii s-au volatilizat, iar oamenii au saracit incredibil, nimeni nu-si asuma nici o infima vinovatie; toti cei care, avind puterea in mina, ne-au purtat de la Ana la Caiafa si care acum sustin cu seninatate juvenila exact contrariul celor afirmate cu zece ani in urma nu au alta preocupare decit de a gasi modalitati si mijloace de a ramine cit mai mult in jilturi inalte.

Anatole France spunea despre eroul sau Bergeret, ajuns din obscur profesor de provincie om politic inalt in Paris, ca totusi „era suficient de inteligent ca sa-si dea seama de mediocritatea sa“. Noi, din nefericire, nu avem, printre politicieni, mediocritati, ci numai genii.

Sa fim totusi drepti; monotonia partidului conducator unic a fost pigmentata cu o pata de culoare; patru ani de guvernare a „opozitiei“. Dar a fost, intr-adevar, o pata; caci respectivii au demonstrat totala lor ignoranta politica. Nu stiau nici macar sa fure ca lumea; sau, cel putin, mai „artistic“.

Concluzia este trista si dureroasa; in momentul de fata nu exista alternativa viabila fata de actuala putere. Si in momentele acestea cu adevarat cruciale pentru destinul tarii, trebuie totusi sa asteptam sa intreprinda ceva, daca nu tot ce ar fi posibil.

Trebuie sa ne multumim totusi cu actualii lideri; caci unii mai buni nu gasim, iar altii la fel nu ne mai trebuie. De aceea, disputa dintre unii lideri, care se considera mai „lideri“ decit altii, mi se pare nu numai absurda si neavenita, ci grotesca. Intrucit unii dintre ei au gresit prin ceea ce au facut, iar altii, prin ceea ce n-au facut si trebuia s-o faca.

Ne ramine totusi mingiierea de a-i putea critica pe cei de sus; mingiiere cu atit mai valoroasa cu cit n-are nici un efect.

Ceea ce fac si eu acum!

Si totusi, ca sa fiu sincer, acum ma simt mai curat, mai uscat!