Aud ca ieri urma sa aiba loc o intilnire de pomina intre cel care, printr-o intimplare, a fost presedintele Romaniei, Emil Constantinescu, si cel care, printr-o alta intimplare, la fel de trista, a fost prim-ministru, Victor Ciorbea. Intr-un fel, aceasta intilnire a avut loc, pe lumea asta, intre doi vii. Politic vorbind, insa, intilnirea s-a desfasurat pe lumea cealalta, cei doi fosti inalti demnitari trecind de o buna bucata de vreme in lumea umbrelor. Unii le spun cadavre politice, dar acestia sint rautaciosi. Pentru ca, nu-i asa, iti trebuie avizul sanitar ca sa poti umbla in halul asta pe strada, totusi. Desi anuntata, aceasta intilnire, demna mai degraba de cascadorii risului decit de orice altceva, n-a creat nici o emotie. Poate doar Zoe Petre sa fi avut vreo tresarire, dar, nefiind nimeni prin preajma, si aceasta a trecut neobservata. Dar de ce s-ar intilni cei doi,va intrebati pe buna dreptate. Sa manince coliva taranistilor? Practic, e imposibil! Ioan Muresan, Radu Sirbu si nepotii lui Diaconescu nu numai ca au terminat coliva, dar au vindut si luminarile, asa frinte cum erau. Poate ca vor sa elaboreze o platforma-program pentru o coalitie care sa activeze pe lumea cealalta, culmea, in ilegalitate. Asta si pentru ca nici dracu’ nu se simte prea bine cind aude de Constantinescu. Sau poate ca Emil si Victor se intilnesc pur si simplu pentru a-si da mina ca doi vechi camarazi care au patimit impreuna, iar eu vad numai scenarii de groaza. Pe undeva am si eu motivele mele, trebuie sa ma intelegeti, daca miaduc aminte ca si mandatele celor doi au fost de groaza. Si, la urma-urmei, poate ca au dreptate cei care spun ca trebuie sa scriem numai de bine despre Constantinescu si Ciorbea. Pe de o parte, pentru ca ei doi nu mai supara pe nimeni, iar pe de alta parte, au avut pina acum o presa deloc favorabila. Ba, dimpotriva! Au fost criticati, besteliti, ba chiar injurati, ani si ani de zile. Gata, ajunge! Cei doi sa fie prinsi numai in poeme, balade si cintece de dor si aducere-aminte. V-a trecut vreo clipa prin minte ca cei doi s-au intilnit sa joace o partida de table? Imaginati-va cum joaca ei aruncind agale cu zarurile, sorbind din cind in cind dintr-un tap de bere. Sase-sase! Ciocu’ mic!
Stafiile joaca table
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei