Scrisoare catre un prieten din Canada

Draga Cristi,

M-am bucurat sa aflu vesti de la tine; e drept, indirect, prin intermediul unui coleg, care mi-a transmis si faptul ca, prin Internet, citesti Gazeta de Sud. Stiam ca te interesezi de viata de acasa, caci am citit o interpelare de-ale tale in Adevarul. Ce m-a surprins insa a fost faptul ca iti plac articolele mele; te stiam un om cu mult bun-gust!

A trecut multa vreme de cind ai plecat; suficient de multa incit sa te pot interpela cu un vers a lui Blaga: „De ce-ai plecat, de ce-ai mai fi ramas“. Este adevarat ca aceia ce pleaca isi asuma un mare risc; aproape la fel de mare ca si cel al celor ce ramin. Ma bucur ca ai reusit sa-ti aranjezi existenta intr-o maniera decenta si convenabila.

Si la noi s-au schimbat multe, progresam – e adevarat, incet, dar, in schimb, nu prea nimerim directiile bune.

Ceea ce este totusi dureros este ca nivelul de trai este foarte scazut; existenta celor mai multi dintre noi se deapana intre penibil si umilinta. Jambonul a ajuns sa coste 7.000 de lei imbucatura. Dar guvernantii au gasit calea inteleapta pentru ca preturile sa nu mai fie asa enorme; vor taia zerourile de pe bancnote si monede; desi, poate, in loc de izgonirea zerourilor, ar fi preferabila eliminarea nulitatilor din inaltele posturi pe care le dezonoreaza.

Chiar ieri, plimbindu-ma prin oras, am constatat ca multe magazine alimentare, ca si restaurante, de altfel, au fost inchise, caci lumea nu prea are bani. Daca mai tii minte, la parterul restaurantului Union erau o alimentara si o cofetarie-patiserie. Acum sint o farmacie si o clinica oftalmologica Malaga.

Au aparut foarte multe farmacii particulare, care au multi clienti; desi exista multe medicamente al caror pret cumulat pentru un tratament de citeva luni este superior costului unui cosciug. Cit despre clinicile oftalmologice, ele sint foarte necesare fiindca tot mai multi romani nu prea vad bine… viitorul. Eu mi-am dat seama ca mi-a slabit vederea cind mi-am ridicat chenzina; am vazut-o foarte mica. Dar inca e bine; cei mai multi dintre pensionari au nevoie de microscop ca sa-si zareasca pensia. De pilda, unul dintre colegii nostri, iesit la pensie dupa 50 de ani de activitate in invatamintul superior, are o pensie de 3.500.000 de lei; si e inca bine, fiindca ii ajunge pentru intretinere, lumina si telefon si-i si mai ramin vreo citeva sute de mii.

Totusi, recunosc, sint un pic rautacios, fiindca guvernantii au gasit calea justa si in 2004 problema pensionarilor va fi rezolvata; pe cale naturala, caci, mentinind actualele pensii si marind costurile vietii, citi pensionari vor mai ajunge pina in 2004?

O nuanta optimista exista totusi; daca viata e atit de scumpa si urita, in schimb, fotbalul, care era unul din putinele mijloace de a uita si de a ne bucura oleaca, merge prost.

Dar las’ ca intram noi in NATO; dupa aceea n-o sa se mai vorbeasca atita de coruptia din Romania, ci de coruptia din NATO.

Ti-am scris cu un dram de amaraciune; totul ar fi putut fi mult mai bine. Si totusi, soarele continua sa rasara dimineata si sa apuna seara; am un petec de cer, proprietate personala, pe care-l privesc zilnic. Este cind luminos, cind intunecat ca si viata ce curge pe sub el; si el va ramine si dupa ce eu voi pleca. Si sper ca aceia care il vor privi dupa mine sa fie, daca nu fericiti, macar multumiti.

Acum vreo 30 de ani am strabatut cerul Canadei, in drum spre Mexic; timp de citeva ore, n-am vazut decit pustietati. Cred ca, daca as repeta drumul acum, aceleasi pustietati le-as vedea pline de romani. Numai dintre fostii mei studenti am identificat vreo 50 plecati acolo; asa ca romanii din Canada formeaza o minoritate pe care o vad numeroasa (Apropo; voi nu cereti inscriptii bilingve, autonomii sau alte chestii din astea?)

Dar nu faptul ca au plecat multi ma doare, ci faptul ca au plecat oameni de calitate; ca tine; si tocmai fiindca sint oameni de calitate, seriosi, cinstiti, profesionisti, n-ar fi avut sanse de afirmare aici. Nu stim sa ne apreciem oamenii, valorile, cum n-am stiut nici in trecut. Sa ne amintim cite mari valori s-au realizat, intre cele doua razboaie, in alte tari decit cea in care s-au nascut? Fapt care l-a determinat pe Nusici sa spuna ca Romania este o mare exportatoare de genii. Dar diferenta este aceea ca, daca atunci plecau marile valori, acum pleaca valorile medii, care constituie fondul uman necesar unei activitati sociale si profesionale de nivel acceptabil.

Am mai primit zilele acestea un mesaj din Canada, de la profesorul Isac de la un colegiu din Kingston. Mi-a trimis doua volume de poezii (profesorul Isac e matematician). Poeziile sint pline de imagini ale copilariei, sint pline de un dureros dor de tara. Si tu, si el sinteti niste romani plecati putin din tara… Tara care nu stie inca sa-si iubeasca oamenii care merita.

„De ce-ati plecat? De ce-ati mai fi ramas?“