3.4 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăOpiniiFoaie verde palmier, sintem neam de papagali

Foaie verde palmier, sintem neam de papagali

Nu, ca manelele au ajuns aproape de perfectiune; ca exemplificare pot servi versurile de mai sus, extrase dintr-o manela a lui Adrian Copilul Minune („manela“ cred ca este singularul de la „manele“).

Au aparut si manele de inspiratie clasica, ca de pilda: „Bate Vintu banu-n dunga / Si-i baga la el in punga / Vintu-i ici, Vlas e departe / Banii nostri si-i imparte / Unu mie, unu tie / Fascinanta Romanie / Vlas Maria facu roiu / C-a trimis-o…“ (aici am uitat numele celui care a trimis-o).

O alta manela frumoasa este cea cu jurnalistii, lansata de solistul Pascupuiu: „Fratilor, sa nu fiti tristi / Chiar de sinteti jurnalisti / Cine are ciocu mic / Poa’ s-ajunga si bunic / Cine ciocu casca mare / Poa’ s-ajunga la racoare“.

Chestia asta cu presa imi aminteste de o gluma veche care povestea cum a luat nastere realismul socialist. Se spune ca Timur, care avea un picior strimb si pe aceeasi parte un ochi scos, a pus pictorii sa-i faca portretul; cei care i-au pictat profilul din partea cu betesuguri au fost imbolnaviti de astenie si zapaciti fiind si-au pierdut capul. Cei care l-au pictat pe cealalta parte au ajuns sefi pe la radio, televiziune etc. Si, uite asa, se naste noul realism socialist.

Ce mai! Sintem un neam de papagali. Asa ne-a considerat si Sheftel, care ne-a prins cu cioara vopsita si care a reusit ce si-a propus. Si anume sa arate ca nu numai Maria Vlas poarta raspunderea pentru scandalul FNI, si ca multi profitori ai acestuia se afla in tara si ocupa posturi atit de inalte incit eventualele precizari nu numai ca nu sint dorite, dar chiar pot fi daunatoare.

Abia acum ne dam seama ca toti escrocii care au plecat din tara erau totusi oameni culti daca cunosteau „Arta fugii“ a lui Bach. Repetam cu totii ca papagalii: „Vrem in NATO, vrem in NATO!“

Guvernantii doresc acest lucru pentru a putea justifica degradarea conditiilor de viata in viitor prin cheltuielile aferente intrarii in NATO. Ni se va spune: „Ati vrut in NATO, acu stringeti cureaua!“

Oamenii simpli doresc intrarea in NATO sperind intr-o ameliorare a vietii si mai ales a curmarii hotiei si a stavilirii coruptiei. Numai ca mi-e teama ca ai nostri, ca niste eminenti specialisti, ii vor educa pe cei din NATO si in curind vom afla despre grava coruptie din acest organism.

Totusi, asistam la o anumita constientizare a starii de lucruri. Oamenii politici si-au dat seama ca nu prea mai au de unde fura si au inceput sa se fure pe ei insisi. Este cazul deputatului care si-a furat propria masina.

Si strainii si-au cam dat seama de cum este in Romania. Astfel, americanii, cind l-au prins pe Schiffer cu cioara vopsita, zicind ca-i papagal, s-au gindit sa-i dea cea mai ingrozitoare pedeapsa posibila: nu inchisoarea pe viata, nu condamnarea la moarte, ci condamnarea la viata in Romania; asta da pedeapsa.

Sintem neam de papagali, ce mai; vrem acum sa bagam mortii in balamuc. Iar o mama cu doi copii, fiindca n-are un palmier in care sa locuiasca, traieste pe acoperisul unui bloc turn. Iar soacra-sa n-o primeste in casa ca-i intra microbii in pereti. Pai mai bine suiti papagalita batrina pe acoperis, ca acolo e aer curat si, nefiind pereti, nu sint nici microbi.

Si ne iau ai de sus de papagali; ne-au scumpit caldura si dau vina pe Banca Mondiala si pe FMI. Spun ca ei ne-au cerut-o. Dar ca ei ne-au cerut stavilirea coruptiei, inlaturarea birocratiei sufocante, intarirea si depolitizarea institutiilor fundamentale ale statului nu sufla o vorba.

Tot repetam ca papagalii ca trebuie sa ajungem din urma tarile dezvoltate. Pai ce, sintem in stare?

Eu as vedea problema invers. Sa aducem tarile dezvoltate la nivelul Romaniei.

Si solutia e simpla: le dam clasa noastra politica, partidele si guvernantii nostri. Astia sint capabili ca in zece ani sa puna pe butuci orice tara, cit de dezvoltata ar fi ea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS