Politica lasatului la voia intimplarii

Legea dreptului la replica a dovedit inca o data rezistenta indaratnica a mentalitatii bolsevice. Dupa 12 ani de democratie era de asteptat ca presa romaneasca sa-si asume ipostaza de institutie care informeaza si comenteaza. Militantismul a fost acceptabil in primii ani de dupa decembrie 1989. Violenta pina la a cobori in strada, batalia politica nu putea lasa indiferente condeiele gazetaresti. Presa se manifesta categoric despartita in doua: pro putere si pro opozitie. Patru momente de alegeri generale si prezidentiale, alternanta la sefia tarii, exercitiul expresiilor democratice (greve, demonstratii, conferinte de presa, motiuni simple si motiuni de cenzura) ar fi trebuit sa dea presei o maturitate inteleapta. Cind ai vazut atitea in materie de politicianism, cind ti-ai dat seama ca un partid ajuns la putere uita aproape tot din cele fluturate la vremea opozitiei, cind ai realizat ca ei se cearta la televizor si la talk-show-uri pentru a pleca dupa aceea, tinindu-se de brat, la bodega unde se fac negustorii, privesti cu detasare tot ce se intimpla pe marea scena a tarii, ieri Cintarea Romaniei, azi Cintarea Democratiei.

Reactiile la proiectul legii Pascu au desteptat din adormire militantismul funciar al presei din Romania, mostenire din anii cind Scinteia tinea loc de procuror al republicii, iar documentele defineau jurnalistul ca ostas al partidului. Intr-o formula bolsevica, numerosi jurnalisti, de la directori de gazeta pina la aducatori de pizza in redactiile famelice, au simtit nevoia sa ia pozitie: pamflete rechizitorii, smiorcaituri, vaiete. Aceasta reactie sentimentala, dind curs nevoii de a fi militant (al libertatii de gindire, al democratiei), n-a ingaduit o radiografie calma a felului in care s-a ajuns de la initiativa legislativa pina la reactiile presedintelui si premierului.

Daca s-ar fi facut o asemenea operatie necesara, s-ar fi constatat ca tarasenia cu Legea dreptului la replica a dezvaluit nu tendintele autoritariste ale actualei puteri, ci tendintele sale spre improvizatie in administrarea tarii, in promovarea si dezbaterea legilor, in politica interna si externa. Vizind o institutie atit de importanta in democratie, cum e presa, si o problema atit de delicata, precum legiferarea libertatii de expresie in Romania de azi, Legea dreptului la replica n-a fost rodul unei decizii colective a guvernului sau a conducerii PSD. Proiectul s-a nascut dintr-un conflict al ministrului apararii cu un cotidian central. Spre deosebire de alti confrati, eu nu-i gasesc domnului ministru Pascu nici un motiv de a-l spinteca pamfletar cu penita. Ca om suparat, avea dreptul la o descarcare intr-un gest. Ca parlamentar, avea dreptul sa depuna un proiect de lege. Domnul Ioan Mircea Pascu nu e insa un cetatean oarecare, nici macar un parlamentar independent. E ministru si membru al conducerii PSD. Nu era normal ca initiativa Domniei sale sa fie luata in discutie de guvern sau macar de Delegatia Permanenta a Partidului? Nu de alta, dar ea viza domeniul atit de complicat al relatiei puterii cu presa. Data fiind importanta, Legea dreptului la replica trebuia dezbatuta, supusa unui vot intern si, o data asumata, sustinuta atent in toate etapele sale constitutionale. S-a intimplat insa invers. Ministrul a depus-o la parlament. Camera Deputatilor a votat intr-o veselie de zile mari, fara a consulta breasla gazetarilor. Formula din Comisia de specialitate a Senatului, obtinuta printr-un compromis cu presa, n-a fost acceptata in plen. In decurs de citeva zile, presedintele Ion Iliescu a avut trei pozitii contradictorii asupra legii. Adrian Nastase s-a mentinut intr-o atitudine ambigua.

Sint doar citeva din aspectele manierii catastrofale in care a fost gestionata afacerea cu Legea dreptului la replica. Totul a fost lasat la voia intimplarii. Situatia de criza provocata de reactia violenta a presei interne si externe ne-a oferit puncte de vedere divergente ale membrilor guvernului, ale liderilor PSD. Ni s-a reamintit brusc de brambureala din guvernarile coalitiei toxice de sub presedintia lui Emil Constantinescu. PSD pretinde ca guverneaza in echipa. Daca asa se administreaza tara, sa ne mai intrebam atunci de ce economia de piata e tot mai redusa la cresterea taxelor si impozitelor?

Legea dreptului la replica ne-a dat posibilitatea de a sesiza ca politica PSD e de fapt politica lasatului la voia intimplarii.