Vreme trece, vreme vine, dar parlamentarul cu ce se alege?

„Niciodata sa nu calci unde se bat elefantii“, zicea inteleptul Mitica Dragomir, fara sa banuiasca o clipa ce vorba mare scoate despre „colegii mei, parlamentarii“. Ei, nenica, si unde-i locul unde se bat mai tare elefantii, atit pentru natiune, cit si pentru ei, ceea ce e totuna? Ati ghicit. In parlament. Cei mai sinceri parlamentari sint aceia care se apropie de pensie, desi multi au depasit-o si par uitati pe pamint, de zici ca-s vii. Parlamentarii de virsta venerabila, nu toti, doar atitia cit sa incropeasca o idee care, daca prinde, e folositoare tuturor, deci venerabilii au sarit intru nasterea sinecurii pe viata. A unei pensii care sa le dea sentimentul ca au ramas parlamentari pina la ultima suflare. Macar din perspectiva pensiei.

Acum, ce vreau sa spun? Ca reputatia parlamentarilor sporeste cu fiecare batalie pentru un ideal care sa le apartina in exclusivitate: cele mai luxoase masini, cele mai mari, mai dulci si mai ieftine savarine, cele mai smechere televizoare, cele mai mari sume forfetare. Acum au ajuns si la pensii. Parlamentarii vor sa fie cei mai… pensionari. Pensionarii de elita cu care tara sa se mindreasca pe veci, daca nu cu ispravile lor legislative, macar cu cele financiare. Toate – si masinile luxoase, si savarinele mari si ieftine, si televizoarele enorme – toate dintr-un buget pe care nu inceteaza sa-l atace cind intra in discutie, la sfirsit de an, facindu-l ba meschin, ba imoral, ba neputincios de sarac. Din bugetul asta meschin, imoral, neputincios de sarac, parlamentarii isi trag un lux de-ai zice ca in Romania sint doua tari, una a lor (cea bogata), si cealalta, cea pricajita, a noastra. Cu ce e mai breaz pensionarul parlamentar decit pensionarul Mora, care a muncit o viata intreaga la „7 Noiembrie“ Craiova si abia de a apucat o pensie de 1.900.000 de lei? Sigur ca parlamentarul trebuie sa aiba „independenta financiara si o existenta demna, sa nu ii rida in nas trogloditii si ospatarii“, dar de ce ar avea parte de umilinta trogloditilor din parlament pensionarul Stroiescu, fost salariat la MEVA Drobeta Turnu Severin, care dupa 35 de ani de munca s-a pricopsit cu 1.700.000 de lei? De ce alesii lui Stroiescu, Mora sau Caval (pensionara din Slatina) sa aiba de sase ori mai mult, cind nici n-au facut nimic pentru cei trei cetateni, iar singurele merite evidente sint cele care i-au condus spre o prosperitate personala ceva de speriat? Toate anchetele de presa publicate in aceste zile sint pline de vorbele tandre ale alegatorilor pentru alesii lor.

Mecanismul gindirii parlamentare, aparent complicat, atunci cind se confunda cu treburile specifice institutiei, devine simplu si se reduce la una dintre ghicitorile lui Weidner: „Vreme trece, vreme vine, si tu cu ce te alegi?“