Logica geografica

O intrebare care nu este deloc neavenita si nici stupida: carui spatiu geografic ii apartine Romania? Riscul unui raspuns grabit ar putea sa continue balmajeala de acum din mintea multora dintre alesii neamului veniti in vizita la Bruxelles, atunci cind raspund cu siguranta elevului victorios in competitia cu profesorul de geografie: in Balcani!

Asa este? Da, raspunzind din punctul de vedere al profesorului de geografie, cel a carui meserie este sa situeze un loc pe o harta in functie de coordonate precise si cit se poate de indiscutabile. Dar „logica geografica“ este foarte adeseori, in politica, producatoare de tragedii care se pot intinde peste secole, cu urmari citeodata nebanuite nu doar pentru istoria locala, ci chiar pentru echilibrul regiunii sau continentului respectiv. Un exemplu in acest sens il reprezinta decizia ultimului vicerege al Indiei, Lordul Mountbatten, de a rezolva intelept problema insolubila a impartirii teritoriului Indiei dupa acordarea independentei, prin trasarea granitelor unui stat hindus si altuia musulman, adica teritoriile care aveau sa devina India si Pakistanul de est – Pakistanul de vest. Dar cine avea oare sa determine cel mai exact criteriile dupa care urma sa fie trasata granita viitoarelor state? Logica imperiala britanica a ales raspunsul care i s-a parut cel mai adecvat: un geograf eminent, neaparat membru al lui Royal Geographic Society. Chiar daca omul nu fusese niciodata in India si nu stia nimic despre intensitatea trairilor religioase si insemnatatea pastrarii unui echilibru intre diferitele lumi care convietuiau acolo de secole. Logica geografica a determinat ca un teritoriu trebuie sa apartina grupului religios majoritar, noua linie de frontiera fiind trasata in linistea unui birou din Londra si producind instantaneu una dintre cele mai mari migratii din istoria moderna si declansind un conflict care dureaza si azi, cu aceeasi intensitate, acum chiar si sub spectrul confruntarii nucleare.

Pentru Romania, in acest moment istoric, urmarirea si aplicarea logicii geografice a „situarii in Balcani“ ar putea sa aiba o serie de conotatii dintre cele mai ciudate, cu urmari relativ usor de prevazut. In primul rind ne-ar scoate definitiv dintr-o alta logica, cea a apartenentei la asa-numitul „grup Helsinki“ al aderarii la UE. Sigur, foarte slaba performanta in domeniul gestionarii relatiei cu UE ne-a facut sa fim acum pe ultimul loc in grupa respectiva si sa nu avem nici un fel de sanse sa ne numaram printre tarile care vor face parte din primul val al aderarii din 2004. Dar, cel putin teoretic, drumul nostru spre aderare este trasat in relatie cu destinul, coordonatele si criteriile care au stat la baza evaluarii acestui prim grup de tari, fiind inca posibila o decizie privind integrarea individuala a Romaniei si Bulgariei, in functie de momentul in care vor fi incheiat etapele necesare.

Dar daca Romania va sustine in continuare apartenenta sa balcanica, atunci lucrurile ameninta sa devina complicate pentru noi pentru ca vom usura enorm sarcina celor care, acum, cauta argumentele pentru a „spatia“ cit mai mult valurile succesive de aderare. Concret, propunerea este ca urmatorul val de aderare – atunci cind va fi el – sa fie format din statele balcanice membre acum ale Pactului de Stabilitate, iar „tarile lider de grup“, „tarile model pentru integrare“ sa fie Romania si Bulgaria, tocmai fiindca au deja o experienta in procesul de negocieri, au o situatie economica si sociala mai stabila, se pot constitui in exemple pozitive in rezolvarea unora dintre problemele inerente ale tranzitiei etc.

Daca lucrurile se vor petrece astfel, atunci Romania va fi lider de grup pentru o zona ale carei probleme si tensiuni extreme va trebui sa le asume si sa le gereze, eventual, intr-o prima etapa, prin intermediul Pactului de Stabilitate si al Adunarii sale parlamentare pentru presedintia careia, dupa ce se aude pe culoarele puterii la Bruxelles, s-ar bate din toate puterile romanul Adrian Severin, aflat acum la finele unui alt mandat de presedinte, tot de Adunare parlamentara, de data aceasta a OSCE.

Problema este ca, intr-o asemenea eventualitate, avindu-se in vedere istoria recenta binecunoscuta a zonei, dezechilibrul profund existent in toate statele fostei Iugoslavii este extrem de posibil ca statele care vor alcatui UE in formula sa extinsa de dupa 2004 sa decida ca, pentru al doilea val de aderare, sa fie nevoie de noi criterii de negociere, poate chiar de noi capitole, in orice caz de renegociere si actualizarea unora dintre capitolele deja inchise provizoriu (pentru Romania si Bulgaria), toate acestea in contextul in care vor fi transformate, imbunatatite sau extinse prin noi prevederi toate marile legislatii comunitare…

Balcanizarea Romaniei reprezinta un cadou otravit pe care ni-l facem noua insine, cu o inconstienta extraordinara, punindu-ne in joc sansele de integrare intr-o lume care se va uni din nou intru stabilitate si bunastare, lasindu-le celorlalti speranta de a i se alatura odata ce-si vor fi terminat de rezolvat problemele interne.

Iar un semn al balcanizarii este lipsa de reactie politica majora la fenomenul „tiganilor cersetori romani“ care deja este tratat ca „fenomenul care provine dintr-o tara mereu cu probleme din Europa de Sud-Est“. Si mai este putin timp pina cind, spun unii, logica geografica ar putea deveni, sub anume conditii, o logica a excluderii.