Romi si tigani

Cind e vorba de conationalii nostri mai mult sau mai putin colorati, occidentalii (dar, din pacate, si guvernantii romani ai tuturor legislaturilor) folosesc doua apelative, fiecare cu o incarcatura semantica deosebit de importanta: romi, cind e cazul de discutat „in termeni europeni“, si tigani, cind sint prinsi la furat, la cersit sau la organizat trafic de copii si schilozi spre capitalele bogate ale Vestului.

Sa ne oprim mai intii asupra dimensiunii europene a problemei legate de Romania. Foarte semnificativa pentru ca aici se poate observa o mutatie spectaculoasa, complet neluata in seama de ai nostri: daca in urma cu zece ani problema tratamentului acordat comunitatii rome din tarile candidate era abordata in toate rapoartele de tara elaborate de Comisia Europeana si Parlamentul European, incetul cu incetul, ea nu a ramas importanta decit pentru un numar din ce in ce mai mic de tari, Romania beneficiind de importante si neincetate semnale de alarma. Punctele recurente sint discriminarea, persecutiile, lipsa de atentie, lipsa de consideratie, lipsa de programe sociale sau economice speciale sau, dupa adoptarea sub presiunea UE a unei Strategii Nationale in domeniul comunitatii rome din Romania, neaplicarea sa in practica… etc., etc. Am avut nefericita ocazie ca, de mai multe ori, la Bruxelles, sa asist la seminarii numeroase in care eram acuzati chiar de politica de exterminare a populatiei rome – asta se petrecea in 1999, la o reuniune in care reprezentantii unor asociatii rome de la noi din tara veneau (in prezenta unui reprezentant al ministerului nostru de externe si al unuia de la departamentul pentru minoritati) sa spuna cum persecutia impotriva comunitatii din care faceau parte atinsese cote inimaginabile, argumentul suprem fiind dat de vicepresedinta unei asemenea asociatii, care-mi spunea foarte convinsa: „Vedeti, domnu’, ca la noi acasa ai nostri cind se duce ei la curve, aia, daca e alba, nu-i primeste, ca zice ca e tigani!“

Nu e de ris, pentru ca, dincolo de gluma proasta pe care noi nici macar n-o luam in considerare, aici lucrurile au fost ascultate cu mare atentie, cu atit mai mult cu cit asociatiile rome din Romania au invadat si continua sa trimita valuri de proteste catre forurile europene, sustinind astfel (constient sau nu) acuzatiile care innegresc in continuare rapoartele privind Romania.

In paralel, indolenta totala care a caracterizat si in acest domeniu perioada Constantinescu a fost urmata de o timorare din ce in ce mai accentuata a guvernantilor, pe masura ce se apropia momentul discutiei finale asupra ridicarii obligativitatii vizelor, moment considerat ca avind o importanta politica majora ca argument de forta (alaturi de foarte probabila primire in NATO) intr-o viitoare competitie electorala. Iata de ce am promis totul, inclusiv control la frontiera, stirpirea nemiloasa a traficantilor de carne vie, a retelelor de „iliciti“, a miscarilor necontrolate de persoane catre Occident.

Se dovedeste ca, macar din punct de vedere al statisticilor politiei noastre de frontiera, oficialii nostri au avut dreptate: numarul plecarilor din Romania n-a crescut in mod spectaculos, controalele minutioase la punctele vamale – adesea facute acum chiar si cu echipe mixte – au dat rezultate spectaculoase in materie de combaterea traficului de droguri… atunci ce mai vrem? Problema insa – asa cum ne-a demonstrat-o situatia de criza actuala – nu este in plecarea pe canalele oficiale, ci in continuarea si amplificarea plecarilor prin retelele paralele, clandestine, de emigratie. Acest fenomen a dus acum la evocarea posibilitatii de discutare a reintroducerii (temporare, cum sustin unele surse) a obligativitatii vizelor pentru romani.

Noi sintem de vina? In mare masura, da. In dorinta de a „da bine“ la Bruxelles pentru a obtine acordul in privinta vizelor, apoi jucind mereu sub presiunea timpului, incercind (fara succes) sa recupereze ceva din intirzierile in negocierile de aderare si sa evite ocuparea de catre noi, mereu, a ultimului loc de pe lista, oficialii nostri nu au vorbit decit despre „dimensiunea europeana“ a problemei romilor din tara noastra. Pozitie defensiva, concretizata prin asumarea de angajamente privind elaborarea de programe, chemarea de experti, comisii, organizarea de seminarii, introducerea de legislatii speciale etc. Lipsea – lipseste si acum complet, dimensiunea ofensiva, cea care sa prezinte si realitatea sociala a noninsertiei – adeseori voite si transmise din generatie in generatie ca un bun cultural si semn de identificare comunitara – cu care populatia roma raspunde eforturilor reale si pe scara larga facute de guvernul roman. De ce nu se spune nimic de catre cei care vin la Bruxelles despre statistica reala in domeniul faptuitorilor de acte violente, furturi, tilharii, violuri? Care este ponderea „celor cu acte“ in comunitatea roma si care sint cauzele existentei – si acum – a unor grupuri masive de persoane lipsite de identitate? Pe citi dintre ei ii vom regasi aici, la Bruxelles, cersind – din ce in ce mai agresiv – declarind si acum, in 2002, ca sint refugiati politici din Romania, acolo unde sint expusi persecutiilor de tot felul?

In timp ce – fapt fara precedent – primul ministru roman, presat de evenimentele care se succed din ce in ce mai rapid, este obligat sa trimita o scrisoare oficiala omologului sau francez angajindu-se sa ia masuri rapide pentru rezolvarea „fenomenului cersetorilor tigani romani“, presa franceza, spre exemplu, a ajuns sa spuna ca fenomenul tiganilor romani a devenit o problema continentala, facindu-se astfel ecoul ingrijorarilor similare din statele spatiului Schengen!

Oare cit timp nu vor avea curajul ai nostri sa invite o delegatie de oficiali de la Bruxelles sa faca o plimbare prin Cringasi sau Ferentari, sa vada „satele cu palate“ si sa stea de vorba cu bulibasele? Daca nu se va proceda si asa, atunci Strategia Nationala de integrare a comunitatii rome va semana si pe viitor cu un oras in care se anunta vizita de prim-ministru si primarele face ordine la tomberoane. Cit se va mai putea macar asta.