5.1 C
Craiova
miercuri, 27 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăOpiniiCersetorii sint un pericol mai mare pentru Romania decit pentru UE

Cersetorii sint un pericol mai mare pentru Romania decit pentru UE

Senatorul PD Petre Roman, raportor al NATO pentru Europa de Sud Est, a declarat ieri la Universitatea de Vara de la Izvoru Muresului, ca cersetorii si infractorii romani din tarile europene reprezinta un pericol mai mare pentru tara noastra decit pentru tarile din Uniunea Europeana. El a explicat ca daunele pe care cersetorii si infractorii romani le aduc imaginii Romaniei sint incomparabil mai mari decit infractiunile comise in statele UE. Roman sustine ca solutia ar fi ca cetatenii romani care comit infractiuni in strainatate sa fie considerati infractori si in Romania si sa nu li se mai acorde pasapoarte.

„Actualul guvern are datoria sa fie mult mai ferm pe pozitie si sa nu mai inchida ochii la spagile care se dau pe aceasta filiera“, a afirmat Roman. El a mai declarat ca Romania nu este capabila sa intre in Uniunea Europeana in anul 2004, din cauza ca economia tarii noastre nu poate face fata competitiei pe piata interna unita. Potrivit lui Roman, dezvoltarea infrastructurii sociale, insotita de atragerea de investitii straine, este solutia pentru ca Romania sa accelereze ritmul apropierii de UE, iar tara noastra ar putea fi acceptata in Uniunea Europeana in anul 2007.

Petre Roman considera ca Romania trebuie sa negocieze extrem de serios capitolul de integrare privind agricultura, ca pe un obiectiv de importanta nationala. Senatorul PD a apreciat ca in Romania se impune o dezbatere politica de fond privind starea agriculturii si a dezvoltarii rurale.

„Atunci cind vom sti ce vrem, vom fi mai respectati in Uniunea Europeana (…) Ajungem la remorca unor functionari de la Bruxelles pentru ca nu avem propriile noastre optiuni si politici si se stie ca aceia care sint mai bine pregatiti au cistig de cauza“, a declarat Roman.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS