Cine a fost Amza Pellea?

Amza Pellea a fost un om, ca atitia altii. Un actor. El a interpretat un personaj. Taranul. Taranul oltean. A facut-o pentru ca el insusi a fost in copilarie taran. Parintii lui au fost tarani. Ca si bunicii si strabunicii lui. Si asa mai departe inapoi. Taranul asta nu a avut niciodata salariu. Nici asigurare de sanatate. Nici bani in banca. Nici carti de credit. Nici asigurare pe bunuri. Nici pensie.

Printre marile lui avutii putem enumera: vinul din care ducea de sarbatori la Bucuresti nasului Pantelica o damigeana, porcul din care se hranea o buna parte din an intreaga familie si mai raminea si pentru rude, marimi si relatii, putineiul cu varza cu care se trata de sanatate, sarmalele (din varza si carne de porc), prazul (o ruda isteata a cepei). Si umorul. Ce este umorul? O forma de a plesni de sanatate si buna voie. El nu are nimic de pierdut spunind adevarul. Asa cum il vede el. Fara efecte speciale. Uzind numai de cintarul bunului sau simt ancestral. El spune lucrurilor pe nume, pe lumea celor care poarta ochelari de cal. Dar o spune pe ocolite. Este un ambasador de cultura si limba al Olteniei literare.

Amza Pellea nu juca teatru interpretindu-si personajul – nea Marin al Olteniei. El isi aducea aminte de ce auzise prin copilarie. Si compunea la timpul prezent cu inima satului romanesc. El era un analfabet. Unul dintre cei mai mari analfabeti ai lumii. Cu toate acestea, era tot atit de destept ca 19 prim-ministri, sapte capete regale, 30 de presedinti, mai raminea si pentru Parlamentul Romaniei si o tira pentru Consiliul Europei. Se cam lauda. Dar stia bine ca nu face in ochii nevazatorilor mai mult de doua parale. Lacom de averi nu a fost. Multumita eforturilor lui de a-si trai viata in cumpatare si simplitate, natura ni s-a pastrat asa cum o mai puteti vedea si astazi prin locurile acestea. Oamenii cu carte de azi ar spune ca nea Marin era un ecologist patologic. Din pacate, taranul acesta – care a dat prin nastere de fii si fiice si birul de prunci – nu a ajuns la conducere niciodata. Era o forma de existenta superioara in stare bruta. El nu stia sa ceara, numai sa dea. Fapt care nu i s-a iertat. Au mai existat in sfera aceasta a patologicului taranesc si alte ramuri: un Ion Creanga al Humulestilor, un Marin Sorescu al Bulzestilor, un Marin Preda al Baraganului, un Octavian Goga al Rasinarilor, si altii, care au ramas mai aproape de pamint, chiar in pamint. Ei apar suficient de rar, la mari intervale de timp, cit sa nu-i uitam si sa dorim sa mai apara si altii. Dar ei se lasa indelung asteptati, si cine stie daca vor mai aparea vreodata. Oltenii l-au iubit pe nea Marin.

Romanii l-au iubit pe nea Marin. Si nu l-au uitat, desi discursurile lui neparlamentare abia se mai descopera prin arhivele prafuite ale televiziunii. L-au iubit pentru ca, ascultindu-l, isi aduceau aminte de unde au plecat. Pentru ca omul asta chiar nu avea nimic sa le dea – in afara de camasa de pe el – decit rezerva lui funciara de optimism si adevar care ii facea sa rida. Sa rida cu nea Marin. Si oamenii rideau. Si intelegeau mai bine pe ce lume se aflau. Nea Marin nu a fost sponsorizat niciodata. I-a sponsorizat el pe toti. Si ar fi murit de rusine sa intinda mina sa ceara. Mai bine ar fi mincat pamint, pe care, de altfel, impreuna cu mosii si stramosii sai, l-a mincat in cursul acestei povesti tragice de umor a istoriei poporului roman. Pentru ca nu putea sa-i faca pe taranii astia de romani sa rida pe datorie.

Privind in jur, se constata ca satul romanesc a inregistrat un salt urias. Nu mai traieste in bordeie de pamint. Distanta de la ele pina la streasina arata masura a ceea ce i-a prisosit si a folosit. Natura a fost risipitoare cu el. In rest, continua sa i se ceara. Si satul, conform traditiei noastre literare nescrise, isi doneaza camasa de pe el, o camasa alba, fluturind un steag al eternei predari in fata marinimismului si modernismului celor care nu au trecut niciodata, dar absolut niciodata cu faetoanele prin el. Nea Marin continua sa astepte, probabil, investitorii si sponsorii. In porc, in praz, in varza, in vin. In tehnologii de preparat sarmale. In bun-simt. Si investitorii nu vin. Iar sponsorii nu se pot ridica la inaltimea parteneriatului sau. De ce, nea Marine? Si nea Marin face cu ochiul din cer, stii, face cu ochiul. Si tace…