Ce-a fost asta? O Canossa?

Vasazica, nu vom mai avea alegeri anticipate. Dupa ce, vreo patru luni, subiectul a parut fierbinte si a incins spiritele, brusc ne-am amintit de titlul unei piese a lui Shakespeare: „Mult zgomot pentru nimic“. Cu o candoare care seamana cu a zapezii de-afara (locuiesc intr-o curte, in forma de amfora, unde zapada rezista curata, mai apropiata de povesti decat de istorie, mai mult ca pe strada), Adrian Nastase, care a fost actorul principal in spectacolul zgomotos pe tema anticipatelor, a iesit la rampa pentru a ne spune ca subiectul e „artificial“. Si ca, in consecinta, polemica pe marginea lui va fi trimisa la arhiva.

S-ar impune, desigur, cateva intrebari. Oare „artificialitatea“ subiectului nu putea fi observata de la inceput? Sau a fost sesizata numai dupa refuzul de la Cotroceni? Adrian Nastase e convins, oare, ca a gresit punand-o pe tapet? Sau crede si azi ca a calculat bine, dar n-a fost inteles? In plus, dupa cate imi aduc aminte, premierul reusise sa impuna ideea la nivelul conducerii PSD. Inainte de Anul Nou, curgeau declaratii in favoarea anticipatelor dinspre guvern si din soseaua Kiseleff. Diversi parlamentari pesedisti, cu voci ceva mai ezitante, ce-i drept, li se alaturau. Acum, nimeni nu mai zice nimic. Oare toti cei care s-au pronuntat „pentru“ au avut, subit, revelatia „artificialitatii“? Aparent, conflictul „palatelor“, cum e numit el la Bucuresti, s-a relaxat. Securea razboiului a fost ingropata adinc in pacea alba a nametilor de pe malurile Dambovitei. Dar enigmele din jurul acestui conflict raman. Ce anume il va fi determinat pe Adrian Nastase sa abandoneze o idee pe care parea hotarat s-o impuna? Va fi fost informat pe diverse cai ca o parte din PSD, cea conservatoare, care nu l-a privit niciodata cu prea multa simpatie, nu-l va urma, ramanandu-i credincioasa lui Ion Iliescu? S-a temut de o ruptura in partid care l-ar fi scos, eventual, din carti? A preferat sa nu forteze nota pentru a nu avaria prea rau relatiile, si asa tensionate, cu fostul sau mentor politic? Vrea sa ajunga la aceeasi tinta, dar pe alta cale, si si-a luat pentru asta un ragaz? Joaca, deci, la cacealma? Toate intrebarile si ipotezele sunt posibile. Nici una nu e sigura si nici una nu e de respins. As zice ca avem primul rebus politic al anului.

Unii comentatori vorbesc de un moment de deruta a sefului guvernului. Si chiar de un esec intr-o confruntare cu un adversar mai experimentat decat el. O asemenea interpretare transforma pasul inapoi facut de Nastase intr-un soi de Canossa, de penitenta, dupa o prea fatisa tentativa de emancipare politica a unui fost secund care s-a plictisit sa fie „al doilea“. Eu, unul, n-as inclina spre aceasta ipoteza. E posibil ca Nastase sa-si fi adus aminte cu acest prilej patania lui Roman din ’91, ceea ce il va fi decis sa nu intinda prea mult coarda. Dar Adrian Nastase e mult prea orgolios pentru o reala Canossa. Mai degraba, ma bate gandul ca e vorba de o pace care amana ambitiile primului ministru pentru mai tarziu. Sau, de ce nu?, de o noua faza in razboiul dintre Palatul Cotroceni si Palatul Victoria. Una in care nu se mai face zgomot. Pana acum, ostilitatile se desfasurau la televizor, pe scena. Acum, ele se vor fi mutat in culise. Noi vedem doar zapada, curgand alba, pasnica, inocenta pe scena… (Uitandu-ma cum ninge, am in fata un mare ecran alb. Dincolo de el, se clatina niste otetari rebegiti de frig, fara frunze. Mai lipseste o cioara care sa „taie orizontul, diametral“, ca intr-o poezie de Bacovia. In rest, totul ma indeparteaza de istorie. Trebuie sa fac un efort pentru a-mi aminti ca depindem de ceea ce se intampla in istorie, fie ca ne place, fie ca nu.)