„Domnu’ Tinu, banii sint ai lui Taher?“

Dumitru Tinu e mai viu ca niciodata. Cautindu-i umbrele cu narile excitate la maximum, precum ciinii de vinatoare, toata presa romaneasca bintuie prin labirintul biografiei lui Tinu. Ba, de vreo doua saptamini, unele gazete au lasat la coada toate faptele de senzatie si respira tiparitura prin trecutul controversatului, de-acum, lider al Adevarului. Dezvaluirile au fost lansate dupa reteta „scarita“: mai intii, despicarea in „n“ felii a cauzelor accidentului, fortindu-se subtil chiar si ipoteza ca ziaristul ar fi putut fi victima unei miini criminale. Nu s-a racit scenariul bine ca, la un semn parca, a explodat scandalul mostenirii, presa scrisa fiind inundata de fotografii cu Dumitru Tinu surprins in cealalta viata de familie – legatura cu Emilia Iucinu si produsul amorului lor sub acoperire, Andrei, pustiul de 17 ani care deschide acum proces de paternitate pentru a se aseza la masa succesorilor, linga fiica si nevasta directorului de la Adevarul. Comentariile au atins ceea ce se poate chema „spiritul Tinu“ la radacina; adica asupra pilonului de baza pe care Tinu spunea continuu ca se sprijina ziarul sau, moralitatea, s-au naspustit condeiele filistinilor de presa, dupa cum am citit in ochii sclipind a minie ai lui Cristian Tudor Popescu. In fine, ce-i mai lipseste povestii pentru a-si intregi farmecul este ultima trecere de la telenovela ziaristului la provenienta banilor cu care el a cumparat 71,8% din actiunile ziarului Adevarul. Iar sa dai inapoi tu, jurnalist, de la o investigatie menita a scoate la iveala cum au ajuns 7 milioane de dolari in buzunarul unui jurnalist roman, capul celei mai instarite publicatii fie el, mi se pare pura prostie. Eu, ca unul care am frunzarit din plictiseala demarajul subiectului, trebuie sa marturisesc ca acum sint realmente fascinat de acest spectacol de presa.

Prin urmare, ieri am ramas minute in sir cu ochii incremeniti in hirtia ziarului Adevarul, traind senzatia unei prabusiri in timp a gazetariei, undeva in anii de trista cenzura. Asta pentru ca la intrebarile daca presa nu trebuie sa informeze in legatura cu copilul nelegitim al lui Dumitru Tinu, daca presa nu trebuie sa scrie adevarul, raspunsul ziaristului cerebral Cristian Tudor Popescu este nu, cu majuscule! Problema celei de-a doua „familii“ a lui Dumitru Tinu nu este o problema de interes public, zice Popescu, pregatindu-si croseele literare pentru barbiile reporterilor care au umplut tarabele cu adevaruri din dosul vietii lui Dumitru Tinu. Sa ne-ntelegem: de mai bine de sase ani incoace, Dumitru Tinu a avut in miini friiele celui mai influent ziar din Romania. Multe capete au zburat in urma campaniilor facute de Adevarul, multe caschete si multe robe minjite, atitea si-atitea tentative politice de jecmanire a cetateanului rasturnate de catre acelasi ziar si toate astea gratie impactului Adevarului asupra opiniei publice. In capul trebii, acolo de unde dirija constiintele a sute de mii de cititori,Tinu era fruntea presei romanesti. A fost o personalitate de soi, inca mai este in memoria colectiva, dar intre timp a devenit si personaj. Care-i problema? Asta se face a uita C.T. Popescu, ca nu dupa misterele unui gazetar comun alearga reporterii acum. Cum sa gindesti ca poti convinge ca zbuciumarile sentimentale ori secretele financiare ale numarului unu din presa nationala nu sint de interes public? Sa nu faca abonatii „Adevarului“ ochii arcuri la dezvaluirile despre amantlicurile directorului Tinu si combinatiile acestuia cu lumea deocheata a arabului Taher? M-as mira, zau! Viata privata, spre asta icnea C.T. Popescu pe sticla TVR-ului, au intrat cu bocancii in viata privata a domnului Tinu. Dar gimnastele, ca sa dam un exemplu la iuteala intre multe altele, ce fel de viata aveau cind au pozat la revista japoneza? Total privata, evident, dar putin a contat asta cind acelasi ziarist care ne preda acum meserie pe baza de principii a proiectat fetele pe prima pagina a Adevarului in pubisul gol, infierindu-le ca pe ultimele tirfe de pe autostrada.

In opinia sus-semnatului, editorialul de lemn din Adevarul de ieri nu are tangenta cu orientarea gazetareasca a lui Cristian Tudor Popescu, in realitate un tip extrem de elastic in ale publicisticii (dar si in ale pubi-cisticii, cum aratam mai sus), mereu aplecat asupra celui mai mic detaliu aducator de ceva proaspat in presa. Altceva il roade pe el incit sa scoata flacari pe nas impotriva jurnalistilor, iar asta tine numai de mostenirea actiunilor de la Adevarul. Cred ca, daca miine s-ar intoarce de la groapa Dumitru Tinu, prima intrebare care-ar fremata pe buzele lui Cristian Tudor Popescu ar fi, neindoios, cea a gazetarului din el: Domnu’ Tinu, banii sint ai lui Taher?