Seherezada la pensie

Era odată un calif arab, foarte bogat, care işi alegea soţiile printr-o procedură adinc inrădăcinată şi cunoscută de toată lumea. Procedura nu avea ISO 9000, dar era la fel de rigidă şi de eficientă. In fiecare an, intr-o zi anume, califului i se prezentau cele mai frumoase tinere ale triburilor, işi alegea una, o ţinea o perioadă şi apoi o ucidea ca să nu dezvăluie secretele califului şi ale lumii lui inchise. Aceasta era regula in califatul respectiv, unde califii erau aleşi la fiecare patru ani de adunarea triburilor.

Pină intr-o zi. In acea zi, califul a ales-o pe Şeherezada, o tinără nu prea frumoasă, dar deşteaptă foc, care ştia regulile jocului. Aşa că Şeherezada a devenit una dintre soţiile califului, dar nu s-a mulţumit să-i implinească dorinţele fireşti, ci a inceput să-i spună poveşti. Poveştile erau frumoase, cu eroi in care califul se regăsea intru totul, cu mari victorii pe care califul le savura de parcă ar fi fost ale lui, cu bogăţii inimaginabile adunate in palatele califului, cu lupte crincene din care eroul ieşea intotdeauna invingător. In fiecare noapte, califul se instala confortabil pe perne, i se aducea ceaiul şi o invita pe Şeherezada să-i spună povestea. In fiecare noapte, califul se gindea că aceasta va fi ultima, dar Şeherezada era un bun producător de telenovele, niciodată nu termina povestea, totdeauna mai lăsa ceva pe noaptea următoare. Aşa că deznodămintul singeros se amina mereu.

Treptat, califul se adincea in lumea poveştilor Şeherezadei. Ziua muncea, impărţind dreptatea, primind ambasadori, analizind bugete de venituri şi cheltuieli, dind interviuri, dar mintea lui era dusă la poveştile Şeherezadei şi la victoriile imaginare pe care i le promitea aceasta. Dregătorii au inceput să şuşotească pe la colţuri. Ambasadorii străini erau nedumeriţi de unele declaraţii ale califului. Consilierii au inceput să-şi vadă de afaceri personale. Salariaţii palatului, chiar sub ameninţarea sabiei, furau din bucate şi incărcau nota de plată la achiziţiile publice. Prietenii califului, care ţineau sincer la el şi nu aveau nici un interes, au fost indepărtaţi după ce l-au avertizat pe calif că pierde contactul cu lumea reală. Negoţul, meşteşugurile, armata, poliţia se deteriorau. Ca urmare, birurile au crescut, iar triburile au inceput să injure. Unele nici nu mai plăteau birurile impovărătoare, revoltindu-se pe faţă. Nimic. Califul era in miinile delicate şi invăluitoare ale Şeherezadei şi aştepta fiecare noapte ca pe o mintuire.

Cind a venit vremea alegerilor, califul nostru a simţit că nu mai are mandatul triburilor. Şi s-a supărat pe triburi. Eu, care v-am condus cu inţelepciune la victorii măreţe, să fiu debarcat de voi? Asta nu se poate. Victoriile erau imaginare in poveştile Şeherezadei. Inţelepciunea- la fel, numai noaptea era califul inţelept, cind il dezmierda Şeherezada. Dar, in mintea califului, nopţile şi zilele erau totuna. Aşa că, intr-un acces de furie, califul şi-a luat nevestele şi a părăsit palatul. Triburile au ales un alt calif, mai puţin dornic de poveşti, care a inceput să cureţe palatul decăzut in mizerie şi nevolnicie.

Iar califul nostru stă şi astăzi intr-un cort, işi bea ceaiul şi ascultă poveştile Şeherezadei. Aceasta a imbătrinit acum, este profesor de istorie antică şi se apropie de pensie, dar poveştile ei sint la fel de frumoase şi de adormitoare ca şi pe vremuri. De mai mulţi ani, Şeherezada povesteşte cum califul se va intoarce şi va domni din nou peste triburile oarbe, care nu văd corupţia şi nimicnicia zilei. Din cind in cind, califul exilat trimite depeşă la triburi sau la Inalta Poarta, amintindu-le că el se va intoarce şi va domni din nou. Numai că triburile şi Inalta Poartă au altă treabă.