MARTIRII – UITAŢI ŞI TRĂDAŢI

Au trecut deja 15 ani. A fost unul din marile, dar rarele momente de trezire a conştiinţelor, de unitate plenară intru vise şi speranţe. O clipă sublimă in care curajul devine vecin nebuniei, o clipă in care setea de libertate, nevoia de demnitate au invins frica, laşitatea, oportunismul, izolarea. A fost una dintre acele cotituri ale istoriei in care necunoscuţii devin eroi, iar eroii devin martiri, martiri pe care insă ii vom uita curind, ca şi pe asasinii lor, pe care de fapt nu i-am cunoscut niciodată.

Şi nu doar disperarea, sărăcia, umilinţa, mizeria au scos atunci oamenii pe străzi. Ci străfulgerarea de o clipă a nevoii de demnitate, de mindrie naţională, a nevoii de a fi oameni liberi, de a gindi şi de a-şi decide singuri soarta.

Din păcate, a fost o străfulgerare doar de o clipă; care s-a stins definitiv cind ultimul de pe listă a ajuns, cu voia noastră, primul. Amăgiţi de credinţa că asasinarea Ceauşeştilor a rezolvat totul, ne-a cuprins iar somnul, la cumpeni de lumini, la răscruce de vremi.

Dar, in fond, care a fost motivaţia sacrificiului curaţilor martiri? Ce-i mina pe ei in luptă, ce doreau aceşti martiri? Nu certificate de revoluţionar şi abundente avantaje materiale pe care mulţi le-au obţinut vinzind la tarabe singele martirilor, transformat impur in false certificate. Ei doreau in primul rind trei lucruri: dispariţia comunismului şi a principalului susţinător, securitatea, o viaţă mai bună şi instituirea unei democraţii autentice. S-au realizat oare aceste deziderate? Doar intr-o dureroasă şi nemeritat de mică măsură. Deşi escrocii şi impostorii de diverse dimensiuni şi culori au incercat să ne convingă că jertfa martirilor a avut ca singură justificare accesul lor in virful piramidei puterii.

Ceea ce este mai dureros şi infinit mai grav este dispariţia acelei stări de spirit, a acelei unităţi intru adevăr şi libertate din decembrie ’89. Curind s-a trecut la adularea excesivă, nocivă şi total nefondată a lui Iliescu, care a devenit brusc cel mai, unicul, perfectul… Curind s-a ajuns la situaţia stupefiantă a cetăţenilor paşnici care priveau cu animalică satisfacţie cum alţi tineri erau măcelăriţi in acelaşi loc de minerii chemaţi de cel mai, unicul… Curind s-a instalat blazarea că hoţia este ceva inevitabil la romani şi deci n-are nici un rost să luptăm impotriva ei; e mai bine să rămină totul cum a fost şi să lăsăm timpul să curgă peste noi domol şi mioritic.

Dar oare de aceea au plecat in acel Crăciun insingerat curaţii martiri spre o lume mai bună? Ca să se imbogăţească Genică Boerică, baronii, escrocii?

A dispărut, oare, comunismul? Poate că da; este ştiut că Iliescu, Cozmincă, Mihăilescu, Năstase, Hrebenciuc au stat ani grei in temniţele comuniste, nu in funcţii superioare de partid, cum spun răuvoitorii. Aiurea, este o cretinătate să crezi că aceia care s-au instalat la putere cu ajutorul tancurilor sovietice, aceia care şi-au consolidat puterea ucigind in inchisori sau la Canal tot ce avea mai valoros poporul roman vor pleca de bună voie de la putere, la care se află neintrerupt de la 23 august pină azi. Ăştia nici morţi nu se lasă; mor unii, vin in loc fiii, nepoţii. Pot paria că, peste 30-40 de ani, cind il vom conduce la groapă pe dinsul, se va ridica din sicriu şi va striga „mai vreau un mandat, măi, dragă“.

Şi incă actuala putere consideră că este legitimizată de jertfa martirilor şi că este singura, unica etc. Oare aşa să fie? Ia, să vedem, ce s-a realizat in ultimii patru ani, după cele spuse de ei. Am scăpat de sărăcie? Cu cinci milioane de săraci şi şapte milioane de cetăţeni care beneficiază de subvenţii? Cu cel mai scăzut nivel de trai din Europa? Cu două milioane de oameni care muncesc in alte ţări? Cu un milion de emigranţi tineri in ultimii ani? E adevărat că unii o duc foarte bine sau, cum s-ar spune, sint cu Cornu’n frunte. Dar ăştia sint de-ai lor, nu de-ai noştri. S-a realizat un progres in economie, e adevărat. Dar aceasta nu s-a oglindit in creşterea nivelului de trai al oamenilor, ci in creşterea averilor tovarăşilor.

Se trimbiţează mereu intrarea in NATO şi in Europa; dar asta era hotărit. Chiar dacă nu doream, tot ne băgau. Şi mereu am intrat ultimii.

Exasperantă este menţionarea acţiunii cornul şi laptele, fără indoială o acţiune cu valenţe sociale remarcabile pozitive. Dar asta demonstrează implicit că oamenii sint atit de săraci că nici măcar un corn şi un pahar cu lapte nu pot cumpăra pentru copiii lor. Şi apoi, aceste activităţi au fost incredinţate unor firme agreate, iar ambalarea, transportul, necesitatea păstrării acestor produse in frigidere dublează costul laptelui şi al cornului.

Putem vorbi in ultimii patru ani de o adevărată democraţie şi justiţie socială independentă? Cind ziariştii sint bătuţi sau ameninţaţi, iar ziarele şantajate cu publicitatea plătită de stat? Cind televiziunile sint constrinse, tot prin mijloace economice şi chiar politice, să laude puterea şi să blameze opoziţia? Cind recentele alegeri stau sub semnul intrebării tocmai prin atitudinea discutabilă a unor exponenţi ai justiţiei care aveau tocmai sarcina să vegheze asupra corectitudinii lor? Cind stenogramele din şedintele conducerii superioare ale partidului atestă subjugarea ruşinoasă a unor elemente din justiţie şi aparatul financiar? In orice stat democrat aceste stenograme ar fi dus nu numai la demisia guvernului, ci şi la arestări; la noi, nu.

Oricit aţi dori să ne convingeţi că tot ceea ce faceţi, dragi tovarăşi, este in spiritul Revoluţiei, nu mă veţi convinge; ştiu că mă consideraţi pe mine, şi pe mulţi alţii, prost. Oi fi eu prost, dar timpit nu sint.

Nu aveţi nici o legitimitate să vă consideraţi reprezentanţi ai martirilor şi doritori de a transpune in viaţă idealurile lor; dimpotrivă.

Nu sint avocatul noii puteri care, dacă o veţi permite, s-ar putea profila. Nu ştiu dacă ce vor face ei va fi bine sau nu. Dar ştiu sigur că tot ceea ce veţi face voi va fi, ca şi pină acum, rău, in defavoarea naţiunii şi a ţării. In fond, situaţia in care ne aflăm acum este similară cu aceea a unui bolnav căruia medicul ii spune: „Trebuie să te operezi; operaţia poate reuşi sau nu. Dar dacă nu te operezi, mori sigur“.

Eroii dorm sub brazde, neodihniţi, şi blind/ Prin ochii calzi de mamă mai pling din cind in cind/ Iar singele ce-a curs, din vene lungi, subţiri, Culoare-a dăruit celor trei trandafiri/ Ce cresc semeţ in umbra curaţilor martiri.