Ion Iliescu a pierdut cursa pentru presedintia Partidului Social Democrat, la Congresul organizat pe 21 aprilie 2005, de fapt in zorii zilei de 22 aprilie, cind s-au anuntat rezultatele finale. Pe 21 aprilie 2005, la 10 dimineata, Ion Iliescu era potential reales. Peste 18 ore, pierdea fara drept de apel, adunind ceva mai mult de jumatate din voturile lui Mircea Geoana, cel pe care in urma cu o luna il facuse „prostanac“.
Ce s-a intimplat de fapt? S-a intimplat ca social-democratii români invata, vrind-nevrind, democratia.
Procesul de modernizare a partidului a inceput de fapt in vara anului trecut, dar de sus in jos. Ingrijorati de rezultatele din sondajele de opinie, Delegatia Permanenta a PSD a incercat in martie-aprilie, sa scoata din listele de candidati la alegerile locale tot felul de oameni care nu aveau in mod cert sanse sa cistige din nou electoratul. Baroni ca Mischie de la Gorj, Lungu de la Braila, Savu de la Slobozia, Cucu de la Tirgoviste, Vanghelie de la Bucuresti au fost inlaturati de pe listele PSD pentru alegerile locale dupa mult chin. Chinul provenea din faptul ca, pe de o parte, nu existau prevederile statutare conform carora sa poti sa scoti un baron inca necondamnat penal, iar pe de alta parte din cauza enormelor increngaturi de interese si relatii din interiorul partidului care generau forte pro si contra persoanelor respective.
Dupa aparentul dezastru de la alegerile locale (de fapt social-democratii au avut cele mai bune rezultate din istoria postrevolutionara a României) o mica echipa din jurul lui Adrian Nastase a desenat un proiect de reformare si democratizare a partidului, dar pornind de sus in jos. Proiectul era atit de radical incit Ion Iliescu si greii istorici ai partidului i-au cerut demisia din functia de prim-ministru si din cea de presedinte al partidului de guvernamint. Nu comentez cum poate fi calificat un presedinte de tara, fondator al partidului, care ii cere candidatului prezidential demisia, cu numai patru luni inainte de inceperea campaniei electorale. Adrian Nastase nu a cedat si si-a pus in practica programul: a suspendat Delegatia Permanenta, organismul conducator al partidului, l-a inlocuit cu un Birou de Coordonare alcatuit din fosti ministri performanti pe care i-a mutat la partid (Ilie Sirbu, Gabriel Oprea, Ioan Rus, Rovana Plumb, Titus Corlatean, Marian Sirbu), a introdus sistemul alegerilor preliminare pentru desemnarea candidatilor la alegerile parlamentare si a format Consiliul de Integritate Morala, care avea dreptul sa elimine fara drept de apel persoane considerate nepotrivite pentru a reprezenta partidul in fata alegatorilor. Consiliul de Integritate Morala, condus de ministrul justitiei de atunci, Cristian Diaconescu, si el provenit din aparatul modernizat al ministerului de externe, a eliminat peste 50 de oameni cunoscuti ca baroni locali din listele parlamentare.
Ion Iliescu s-a opus, dar nu vizibil. A cerut sa fie candidat la Senat, desi pe baza unei interpretari dubioase a Constitutiei. A cerut ca fidelii sai sa fie inclusi automat pe listele parlamentare, desi nu trecusera prin alegerile preliminare. L-a bagatelizat subtire pe Mircea Geoana, desemnatul viitor prim-ministru de catre candidatul prezidential Adrian Nastase. A participat moale la o campanie electorala ascutita. A scos partidul din alianta postelectorala cu PUR si UDMR prin graba suspecta cu care l-a amnistiat pe Miron Cozma, imediat dupa 12 decembrie 2004, adica dupa ce se aflase ca Traian Basescu a cistigat presedintia României.
In ianuarie 2005 s-a intors la partid ca un sef atotputernic si a inceput sa-si impuna oamenii si ideile. Dar partidul nu mai era acelasi, nici macar cel care fusese inainte de alegerile locale. Un grup al liderilor din Transilvania, condusi de Ioan Rus, l-a declarat „produs biologic expirat“ si a propus schimbari structurale ale partidului. In general, ideile grupului de la Cluj erau cele ale schimbarii din vara lui 2004, mai sofisticat argumentate si mai direct orientate impotriva lui Ion Iliescu. Adrian Nastase a facut un pas inapoi, dar a sprijinit toate propunerile care incercau sa schimbe modul de conducere si organizare a partidului: introducerea votului direct la Congres, mandatul de doi ani, in loc de patru, anularea Delegatiei Permanente si inlocuirea ei cu un grup mai reprezentativ pentru teritoriu. Ideile grupului de la Cluj, sprijinite de reformatorii din Bucuresti, prindeau tot mai mult contur pe masura ce alegerile din organizatiile judetene, organizate cu vot secret si proceduri noi, isi desemnau delegatii pentru Congres.
Delegatii au venit la Congres destul de nesiguri pe votul lor. Iliescu? Geoana? Nastase? Sorin Oprescu, dinamicul medic din Bucuresti, care spune totdeauna lucrurilor pe nume? Dar la vicepresedinti? Cuvintarile lui Geoana, Iliescu si Nastase au decis. Iliescu a iesit de pe scena politica a României cu totul altfel de cum a intrat: prin vot democratic, exprimat secret de delegatii reprezentativi, pe baza unor proceduri incontestabile.
O epoca se incheie in politica româneasca.
