Printre cladirile supermarketurilor abundent luminate de privirile lacome ale consumatorilor, in masinile oamenilor ce fug de cine oare, isi plimba sunetele nestingherita singura zeita careia muritorii nu i-au gasit inca nume: Muzica. Din ce si din cine s-a nascut nimeni nu stie. Stim insa ca zei de pe toate meleagurile s-au folosit de vrajile ei. Pe vremea când satirul Marsyas isi pierdea viata sfidând indemânarea zeilor in a cânta, muzica era vazuta ca un izvor al misterelor insotind orice gest ritual. Astazi, acest izvor al misterelor este siluit de catre purtatorii de ghiuluri, maestri supremi ai dezacordurilor. Era o vreme când Amadeus, copilul alintat al Salzburg-ului, umplea Europa cu minunatia clavecinului sau. Astazi, copiii-minune ce rânjesc aurit la fiece colt de strada sunt doar niste tonomate de suspine vulgare.
Vechile legende spun ca vrajile cele mai periculoase sunt acelea ce incap pe mâinile nestiutorilor. Generând mituri si fiind nascuta din dorul oamenilor pentru mister, muzica a fost dintotdeauna cea mai puternica vraja a omenirii. O vraja ai carei aparatori, artistii, sunt fidelii pastratori ai povestilor si viselor noastre. Folosindu-se de sunete si talent, acesti oameni lupta impotriva acelor guri ce ofteaza „pe la spate“ sau a celor care „striga: Selecta“. Nu e nimeni dornic sa stearga cu totul de pe fata pamântului acesti orci muzicali impropriu numiti manelisti. Folosul lor exista, dar atunci când urechile noastre incep sa fie asaltate de ritmurile ce transforma ne-spusul in ordinar, vraja muzicii isi pierde din putere si aceasta nimeni nu doreste.
Unul din locurile in care muzica inseamna inca poveste si mister este muzica rock, si in special mai noile curente de rock-gothic si rock-simfonic. Formatii ca Lacrimosa, Nightwish sau mai clasicii de la Therion impletesc cu duritatile sonore ale nordului povesti despre zâne si elfi, despre batalii mitice si timpuri fermecate demult apuse.
Printre cele mai noi si inchegate trupe de rock-gothic se numara olandezii de la Within Temptation. Cel mai de efect album al formatiei, „Mother Earth“, este si cel ce rezoneaza mai bine cu partea rock a inimii ascultatorului. Insotirea inspirata dintre timbrul cristalin al solistei si atacarea partiturii viguros abordate da intregului album o nota de cânt de walkirie. Cântecului ce da si titlul albumului i s-a alaturat un videoclip care completeaza puterea melodiei cu tusele unei lumi magice. „Mother Earth“, de fapt un imn despre atotputernicia mamei-pamânt, incepe si este dominat de o bufnita alba, personificarea spiritului primar. Inconjurat de sclipiri albastre magice, dansul serpuitor de sabat al frumoasei vrajitoare (solista, Sharon den Adel) este insotit de ciudatele arabescuri ale degetelor ce par a trasa in aer litere elfice creatoare. Acest tip de miscari va deveni un insemn distinctiv al evolutiilor live ale formatiei. In 2004 apare albumul „The Silent Force“, având in spate o orchestra de 80 de instrumentisti rusi, dar criticat pentru puternicele influente pop. Aceasta impresie initiala dispare datorita armoniei bine dozate a orchestrei invelite in alternantele dure („Julian“) ale unei formatii ce nu-si uita radacinile. Radacini plantate in urma cu secole de oameni ce credeau in povesti si in marea vraja a muzicii.
