Presedintele PES, Poul Nyrup Rasmussen, a venit la Bucuresti pentru a participa la lansarea Generatiei 2008, funambulesca initiativa iscalita de Mircea Geoana.
A fost un moment de consacrare a lui Mircea Geoana ca sef al PSD.
Cu acest prilej, referindu-se la plecarea lui Adrian Nastase din partid, inaltul oaspete a sustinut ca „este o poveste care tine de istoria partidului“ si ca „viitorul partidului este decis acum de noua conducere“.
Inmormântarea politica a fostului presedinte al PSD ne da prilejul sa ne amintim ca destinul PSD de dupa Congres a fost marcat de conflictul dintre Mircea Geoana si Adrian Nastase.
La vremea primelor semne, multi s-au lasat inselati de felul deosebit in care se manifesta conflictul dintre cei doi.
Amândoi adversarii pareau a evita loviturile directe, ca doi boxeuri care dau pumni in aerul din jurul fetei celuilalt. Nu doare. Dar asta nu inseamna ca nu trebuie sa-ti feresti capul.
Nu era nevoie de semne pentru a banui conflictul dintre cei doi.
O simpla ipoteza de psihologie a relatiilor umane ne-ar fi spus ca el exista. Mai mult, ca era inevitabil.
Congresul PSD a rasturnat nu atât pe Ion Iliescu, cât mai ales pe Adrian Nastase. Calculele fostului premier erau simple. Chiar in ipostaza de presedinte executiv, va ramâne liderul PSD. Oricât de vioi ar fi Ion Iliescu, relatia dintre cei doi era statornicita ca fiind de la magistru la discipol, ca de la tata la fiu.
Un tata cicalitor, urâcios in nevoia lui de a comanda, nitel ridicol in credinta lui naiva ca, pe masura ce imbatrâneste, e tot mai tânar. Dar, ma rog, nu e deloc anormal ca toti cei din jur sa-l vada pe taica-tau bombanindu-te.
Congresul l-a ales presedinte pe Mircea Geoana si presedinte executiv pe Adrian Nastase. Pâna la congres, Mircea Geoana a fost subordonatul lui Adrian Nastase. Pe linie de partid. Pe linie de guvern.
Prin votul Congresului, Adrian Nastase devenea subordonatul lui Mircea Geoana.
In sine, o astfel de rasturnare nu-i obligatoriu sa provoace un conflict. Sunt situatii in care seful accepta, chiar si in public, sa fie de paie.
Nu e cazul lui Mircea Geoana. Multa lume s-a lasat inselata de infrângerea lui Mircea Geoana in campania pentru Bucuresti. Asta deoarece multa lume nu stia ca Mircea Geoana n-avusese nici un chef sa se lupte.
Aspiratiile sale erau mult mai mari decât cele vizând postul de primar. Fie si al Capitalei.
Nu spun ca de asta a pierdut. Spun ca prestatia sa blegeasca nu l-a exprimat cât negru sub unghie. Si de aici s-a creat impresia falsa a unui functionaras ratacit in politica.
A venit apoi celebra sintagma iliesciana: Prostanacul.
Si din nou multa lume s-a inselat. Crezând ca reactia mediocra a lui Mircea Geoana se explica prin mediocritate. S-a creat aceasta impresie si pentru ca multa lume incepuse sa judece reactiile politicienilor dupa cele ale lui Traian Basescu.
Stil: te injura unul de mama, tu sari de gâtul lui, va imbrânciti putin si apoi va impacati si mergeti amândoi la o tuica.
Dupa ce va mototoliti, incepeti ca cântati „Treceti batalioane române Carpatii!“ printre sughituri de plâns si plescaituri de tucaturi dramatice.
Mircea Geoana e un alt fel de politician. Politicianul de cabinet. Cel care lucreaza incet, dar sigur, urmarindu-si scopul cu o consecventa de camila prin desertul fara oaze.
Mircea Geoana si-a dorit postul de presedinte al PSD. Si l-a obtinut. Alegerea sa n-a fost un soi de lampa a lui Aladin. Pentru ea, Mircea Geoana a lucrat din greu. In culise.
Se intelege ca Mircea Geoana nu s-a gândit o clipa sa fie un simplu presedinte de fatada. De aceea, dupa congres, a pornit o campanie tacuta, deloc spectaculoasa, de cucerire a unei puteri reale in partid.
Adrian Nastase a desfasurat si el o campanie de cucerire a puterii de adevarat lider al PSD.
Adrian Nastase are acelasi stil de lupta ca si Mircea Geoana.
Explicabil.
Amândoi sunt diplomati de cariera.
Astfel ca si unul, si altul au sapat galerii in PSD. Fara sa se intâlneasca.
Intrebare:
Cât de mari sunt galeriile sapate de cei doi?
