Inceputul anilor ’90 le gasea pe zecile de mii de adolescenti ai României traind primii ani de libertate in mici locuinte de beton, adevarate cotete suprapuse in blocurile epocii de aur. In acele timpuri, liceeni de 15 ani citeau ziare care inregistrau tiraje imense, iar prima editie din „Camasa lui Cristos“ circula tiparita pe hârtie de o calitate inferioara hârtiei igienice de astazi. Se traia avid carnavalul liberului acces la informatie. Din pacate, prea putini realizau cât de mic este numarul canalelor de informatie deschise, astfel orizontul lor ramânând redus la orizontul aceluiasi cotet de epoca de aur.
De câtiva ani insa, in aceleasi mici locuinte de beton au inceput, rând pe rând, sa se deschida ferestrele imense ale internetului. Daca in urma cu 15 ani traiam un carnaval, astazi putem spune cu siguranta ca suntem actorii unei revolutii informationale. Inchideti ochii pentru o clipa si incercati sa va imaginati milioanele de degete ce alearga pe tastaturi… Cantitati imense de filme, muzica, softuri tintuiesc ochii tinerilor hipnotizati de monitoarele in spatele carora pulseaza un intreg univers. Acest univers a fost tulburat in ultimele saptamâni de o adevarata isterie virtuala, declansata de declaratiile si actiunile „politiei internetului“. Sunt vizati toti cei care, folosindu-se de sistemele de filesharing, descarca pe computerele personale softuri, filme sau muzica, fara a avea licenta. Cel putin teoretic, oricând un politist iti poate bate la usa si, inarmat cu un mandat de perchezitie, iti poate confisca computerul, acuzându-te de incalcarea legii drepturilor de autor.
Este evident ca in spatele acestui exces de zel subit al politiei stau nu motivatii de ordin etic, ci pârghii politice si economice. Uniunea Europeana cere masuri clare pentru stoparea pirateriei, iar firmele de profil din România isi vad monopolul amenintat de micile, dar numeroasele retele de cartier. Marii giganti ai industriei IT practica paradoxul de a fi de acord cu accesul liber la informatie, atâta timp cât acest acces nu este gratuit. Preturile lor sunt insa prohibitive pentru o populatie aflata in pragul unei saracii cu stampila UE. Tocmai de aceea, termenul de hacker sau pirat al internetului are conotatii romantice si trezeste recunostinta. Sa nu uitam insa si de micii producatori de softuri sau de artistii autohtoni ce se simt lezati de nerespectarea drepturilor de autor. Este indreptatita cerinta lor de a fi rasplatiti pentru ceea ce fac nu doar prin aplauze sau cronici bune, caci nu acestea tin de foame.
Suntem asadar in mijlocul unei dileme: traim intr-un cotet, dar ni se cere sa ne purtam de parca am fi locatarii unei vile. Insa fie ca locuim intr-un bloc vechi, fie ca locuim intr-un palat, internetul ne pune la dispozitie, fara discriminare, un cazan imens in care fierb laolalta si porcarii, dar si minunatii. Astazi putem alege ce sa gustam dupa bunul nostru plac, fara a depinde de cantitatea de hârtii verzi pe care o avem in buzunar. Traim zilele de pe urma ale unui paradis inconstient, insa lumea reala ne bate la usa, inarmata cu un mandat de perchezitie. Este lumea in care hackerii fac ani multi de puscarie, lumea in care minunatiile costa bani grei, lumea in care „adevarul nu se confunda intotdeauna cu dreptatea“. Si iata cum descoperim abia acum romantismul si vântul liber ce bate in cotetul nostru… aici unde Ibrahim Ferrer cânta pe gratis si unde Tom Hanks joaca din pura placere.
