„Farmecul trairii este ca lucrurile au nevoie de inteles, nu numai de explicatie“, spune un mare intelectual român. Desi zeci de analisti defileaza pe ecranul vietii noastre in incercarea de a ne explica diferenta dintre bine si rau, ii inregistram definitiv pe retina inimii doar pe aceia care creeaza sau dezvaluie sensuri. Noi nu dispunem intotdeauna de instrumentele necesare pentru a palpa adevarul vietii atât de frecvent ascuns sub mormane de deseuri cotidiene. Si atunci vine el, omul cu un intelect iesit din comun, posesor al unui talent deosebit, care a petrecut ani multi in incercarea de a stapâni arta extragerii esentei din cuvânt si prin cuvânt. Vorbele lui ne limpezesc indoielile si cel mai adesea ne aduc in pragul placerii estetice. Il admiram pe el, intelectualul cu ochelari sau barba, maestrul nostru care nu se limiteaza la a ne explica rezolvarea unei probleme, ci ne poarta in universul sensului.
Pe acest om il admiram la inceput fara rezerve si l-am urma oriunde. Incercam sa ne modelam tiparul fiintei noastre dupa matrita fiintei lui. Cum in alte straturi ale generatiei mele au existat depechistii si punkistii, asa au existat si cioranienii sau eliadienii. Citim numai listele de carti din jurnalul unuia sau arboram doar atitudinile pesimist-catastrofice ale celuilalt. In dorinta de a-i imita pe acesti magicieni, care printr-o fulgeratoare miscare a cuvântului iti descopera miezul lucrurilor, incepem sa-i idealizam. Astfel, omul intelept cu ochelari sau barba se transforma intr-o icoana. Si pentru ca instrumentul sau de lucru este adevarul, dimensiunea sa umana se pierde. Dupa o vreme, afli despre zilele tineretii sale legionare sau despre deliciile erotice ale batrânetii sale si atunci icoana cade… se sparge in mijlocul furiei noastre. Ne-a mintit; era si el om. Si regretam reflexele noastre adulatorii, regretam absenta unei demitizari venite la momentul potrivit.
O astfel de demitizare a marilor intelectuali ai civilizatiei occidentale aduce faimosul jurnalist Paul Johnson in cartea sa „Intelectualii“ (editura Humanitas, 2006). Folosindu-se de harul limpezimii stilului jurnalistic, dar si de stiinta investigatiei serioase, Johnson incearca sa descopere daca exista armonie intre verticalitatea gândirii marilor personalitati culturale si practica vietii lor cotidiene. Prima statuie sparta in bucati este Tolstoi: de un egoism feroce, tratându-si sotia ca un tiran oriental si având cunostinte superficiale de istorie, marele maestru rus ni se infatiseaza in deplinatatea umanitatii sale greselnice. Aflam ca Biserica Ortodoxa l-a excomunicat in 1901 si ca pentru Tolstoi sistemul democratic britanic era cel mai mare pericol care ameninta omenirea. Urmeaza alta dureroasa demitizare: Ernest Hemingway. Pentru originalul câstigator al unui premiu Nobel, ura de mama se ridicase la gradul de sistem filozofic. La Hemingway, linia comunista a orientarilor sale este adâncita de usurinta si obisnuinta minciunii. Alcoolismul avea o importanta covârsitoare in munca sa. Ni se dezvaluie un om extrem de invidios pe colegii lui de breasla, in ciuda talentului sau imens, secat de altfel in anii batrânetii.
„Intelectualii“ este o carte ce poate fi traita ca o cursa nebuneasca de distrugere a icoanelor intelectualilor renumiti. Rând pe rând, cad in uman Ibsen, Sartre sau Rousseau. Ca un adevarat ecologist al mintii, Johnson ne reaminteste ca nu omul este acela ce-si merita statuia, ci ideile sale.
