Bacalaureatul s-a terminat; (de fapt, e cam de mult terminat). Anul acesta insa, cu mai multe scandaluri ca altadata; si cu mai multa ipocrizie lacrimogena. S-a accentuat coruptia dovedita la nivelul ministerului. Dar imediat, cei care au infierat acest lucru au trecut la incercari de corupere a unor membri ai comisiilor; poate ca unora
le-a fost greu sa reziste presiunilor sau tentatiilor. Fiindca multi profesori, atunci când au fost obligati sa apeleze la serviciile profesionale ale unora care erau si ei parinti, au fost nevoiti sa recurga la pile sau sa dea spaga. Intr-o societate in care coruptia este o lege, iar legea este frecvent corupta, cum sa ne asteptam ca, intr-un domeniu, in speta cel al invatamântului, lucrurile sa fie curate ca lacrima! Nu este o scuza, ci o observatie. Când vezi ca toti din jur fura si nimeni nu-i pedepseste, cum sa risti sa fii considerat prost si sa tragi mâta de coada.
Multe voci „responsabile“ au constatat scaderea nivelului invatamântului, confirmata de statistici. Sa fie numai vina elevilor? Sau a profesorilor? E adevarat ca acest fenomen al dezinteresului pentru invatatura este perceptibil in multe tari. Dar in multe din aceste tari conducerile respective, mai inteligente sau mai responsabile ori poate mai bine controlate de populatie, au luat masuri considerate necesare. Astfel, in Japonia, un procent important din buget a fost alocat invatamântului si cercetarii; azi, Japonia, tara cu resurse interne foarte mici, a devenit cea mai bogata tara din lume. In multe tari invatamântul liceal a fost simplificat si axat pe problemele concrete ale societatii. Evident, nici un invatamânt nu este perfect; dar el nu trebuie judecat dupa prezumptive criterii de superioritate, ci dupa eficienta. Francezii recunosc ca, desi au foarte multi doctori in stiinte, americanii au cei mai multi laureati ai premiului Nobel. Ma intreb ce consecinte a avut la noi faptul ca, in perioada 2001 – 2005, s-au acordat aproape 10.000 de titluri de doctor in diverse domenii?
La noi nu s-a schimbat aproape nimic fundamental fata de reforma lui Spiru Haret. Invatamântul creat de Haret, dupa modelul francez, a fost deosebit de bine pus la punct; dovada o constituie marile valori modelate de scoala româneasca in perioada interbelica. Dar acest invatamânt, bazat pe cultura clasica, pe umanismul luminat al marilor valori ale culturii, a fost bun pentru o anumita perioada istorica. Mai ales ca, intre timp, l-am supradimensionat, subordonând aspectul formativ si dezvoltarea aptitudinilor individuale unui aspect informativ sau, daca vreti, deformativ, complex si stufos, bazat mai mult pe memorie decât pe judecata. Invatamântul trebuie mereu sa se adapteze cerintelor societatii. Dar ce le ofera societatea de azi tinerilor? Si care sunt cerintele societatii românesti contemporane? Solicita ea valori morale, intelectuale, profesionale? Categoric nu! Se cere sa fii cu tupeu, „smecher“, ca sa faci bani, cu care poti cumpara orice: diplome, titluri, functii, demnitati. Poti cumpara chiar si diplome de bacalaureat si chiar si tinere bacalaureate care, desi clasa a XII-a au petrecut-o pe Coasta de Azur, au luat bacul cu media peste 9. Spre deosebire de Suca a lu’ Zapacitu, care a mers si pe la scoala, si pe câmp cu vitele, si a luat numai 7. Sa ne miram atunci ca elevii n-au stiut ce este un „intelectual“? (Dar cine stie astazi acest lucru cu adevarat?) De unde sa ia modele? De la TV, unde nulitatile se pretind intelectuali, iar „intelectualii“ sunt de multe ori stersi, ca o fresca veche de pe peretele unei batrâne manastiri, si vorbesc despre lucruri importante pentru ei si colegii lor, dar nu si pentru cei multi?
Un fenomen nociv, mostenit din perioada comunista, este fetisizarea unei diplome de studii. Nu conteaza daca ai cunostintele necesare; important este sa ai diploma. (Acest fenomen a fost agravat de ideea cretina de a utiliza media de la bac pentru admiterea in facultati; asta pentru a economisi fondurile necesare unui concurs de admitere, pentru a mai ramâne suficienti bani de furat).Toti activistii erau ahtiati dupa diplome, distinctii, onoruri stiintifice. In felul acesta s-a ajuns la discreditarea muncii, asa-zis „fizice“. Cea mai dureroasa sanctiune pentru un activist era trimiterea la munca de jos. Or, din punct de vedere social, orice munca cinstita trebuie respectata. Dar, in acelasi timp, tinând cont de efortul cantitativ si calitativ ce trebuie depus pentru obtinerea unei anumite calificari, recompensa materiala pentru diverse profesii trebuie diferentiata. Dar, inca o data spun, societatea are nevoie si de savanti, dar si de tinichigii. Trebuie sa intelegem ca nu toti putem deveni ceea ce am visat sau am dorit. Nu poti fi un Enescu sau Rafael daca n-ai calitatile necesare. Dar nu e nici o rusine daca esti un electrician capabil si cinstit. Sigur, unii vor spune ca elevii si studentii nostri fac fata cu succes in tarile in care au emigrat. Asa este si au toata pretuirea noastra. Dar ei reprezinta un procent fata de totalul absolventilor, nu covârsitor. Si apoi, multi a trebuit sa-si schimbe calificarea acolo; si au reusit, având pregatire generala satisfacatoare si mai ales având calitati naturale pozitive, ca mai toti românii. Iar locul si l-au ocupat prin munca, nu cu pile. E pacat ca ei nu s-au putut realiza aici. Noi trebuie sa facem ceva si pentru tinerii care ramân. Ca sa nu mai adopte drept modele pe cei care au facut bani, nu se stie cum (sau ne facem ca nu stim) si care ne sfideaza cu opulenta lor.
Se vorbeste mereu de drepturile minoritatilor; cum la noi oamenii cinstiti au devenit cam minoritari, este cazul sa li se acorde si lor drepturi.
