Adrian Gavrilescu publica o carte care da emotii intelectualitatii bucurestene. Cartea se numeste – foarte inspirat – „Noii precupeti“. Intelectualii publici de dupa 1989. Editura care o publica se numeste Compania si este proprietatea lui Petre Romosan – el insusi un intelectual public – si a sotiei sale Adina Keneres, o mare speranta a generatiei ’80. Personajele principale ale cartii sunt intelectualii care apar la televizor, acei oameni care, seara de seara, la emisiunile de stiri si la talk-show-uri, par a avea raspunsuri la toate cele ce se intâmpla pe planeta si in afara ei.
Analiza lui Adrian Gavrilescu are o lunga traditie profesionala. In cultura germana a secolului al XIX-lea, in cultura franceza si, dupa cel de-al doilea razboi mondial, in cultura americana, exista modele de analiza a personalitatilor intelectuale publice si a retelelor care se formeaza intre ele. Simplificat, se poate spune ca inca din vremurile romanilor au existat oameni care se ocupa cu cunoasterea intelectuala si care au avut o inclinatie catre comunicarea cu publicul obisnuit. In Antichitate si in Evul Mediu acestia vorbeau in piete si in saloane, in epoca moderna au inceput sa fie folositi de mijloacele de comunicare in masa. La inceput presa scrisa, apoi radio, televiziunea si internetul. S-a ajuns astfel la extraordinara situatie ca un om care toata viata s-a ocupat de subiectele cele mai ciudate din lume (gripa la ratele migratoare, triburile din mlastinile irakiene sau saloanele Doamnei de Stael din anii 1820-1830 din Germania) sa poata avea la un moment dat o audienta de milioane de telespectatori.
Adrian Gravrilescu preia unele din modelele de analiza existente – special franceze, al caror exceptional creator si promotor a fost Pierre Bourdieu – si le aplica realitatii românesti de dupa 1990. Rezulta pagini frumoase si instructive. Cititorul poate urmari cu interes cum se formeaza feudele in invatamintul superior, prin ocuparea unui teritoriu stiintific si administrativ de catre o familie sau mai multe care stabilesc regulile de distribuire a posturilor, burselor si a beneficiilor simbolice. Sau cum evolueaza comunitatea sociologilor din România, de la marginea sistemului ideologic de dinainte de 1989 in centrul dezbaterilor publice de dupa Revolutie. Destinele individuale sunt inca si mai interesante. Unul a fost activist PCR, in sarcina cu o casa de cultura si a ajuns deputat, patron si formator de opinie – cu o avere la care nu ar fi putut visa in junetea lui revolutionara. Altul a fost turnator si a ajuns sef de catedra la Universitate. Al treilea a pornit ca activist UTC si a ajuns consultant politic al unui afacerist cu pretentii de salvator politic al neamului.
Cartea se citeste destul de usor daca treci peste pasajele in care autorul incearca sa faca teorie. Este limpede ca dl. Gavrilescu a avut mai multa informatie decât spirit analitic. Concluzia teoretica a cartii este ca in mass-media românesti si in invatamântul superior sunt bani pentru intelectuali care ajung sa faca spectacole ieftine pentru a-i obtine. O concluzie banala si fara nici o eficienta. Dar cazurile sunt interesante, chiar daca mass-media sunt sursa principala de informatie, respectiv ce s-a publicat despre unul sau altul. Pentru cineva din generatia mea si din profesia mea este de-a dreptul fascinant sa vada cum il priveste un autor cu 25 de ani mai tânar.
Dincolo de titlul foarte inspirat – precupetii sunt mici negustori de piata care se bat pentru maruntis – cartea lui Adrian Gavrilescu sufera de lipsa procedurilor sistematice de analiza a domeniului. Ca sa faci o asemenea carte iti trebuie o documentare mai solida decât cea obtinuta prin lectura colectiilor de ziare si reviste din bliblioteca publica. Ai nevoie de analize biografice, interviuri de profunzime cu principalii actori ai scenei publice, lecturi searbede, dar absolut necesare, de documente oficiale si analize de sondaje de opinie publica. Altfel nu poti sa-ti explici de ce un stalinist reformat ca Silviu Brucan a influentat opinia publica româneasca mai bine de zece ani dupa revolutie sau de ce stilul neguros si coltos al lui Cristian Tudor Popescu l-a propulsat pe acesta in vârful clasamentelor de apreciere publica ani de-a rândul.
O promisiune interesanta. Si o lectura placuta pentru cine vrea sa citeasca in aceasta vacanta calduroasa.
