7.6 C
Craiova
miercuri, 25 decembrie, 2024
Știri de ultima orăOpiniiUcis de o racheta in timp ce se afla in vacanta

Ucis de o racheta in timp ce se afla in vacanta

Evreul este destept, viclean si putred de bogat, spun stereotipiile noastre despre poporul israelit. Arabul pe de alta parte e smecher, bun afacerist si imbalsamat cu parfumuri grele. Limba româna este una dintre cele mai vorbite limbi in Israel, in timp ce medicii arabi sunt din ce in ce mai des intâlniti lucrând in spitalele din România. Cam acestea ar fi lucrurile pe care cei mai multi dintre noi le pot spune despre cele doua semintii. Fara prea mult efort, am putea adauga la caracterizarile facute doua cuvinte: holocaust si terorism. Ambele sunt incarcate de frica si ura. Si de multa suferinta…


De doua saptamâni a izbucnit un razboi. Televiziunile vorbesc despre rachete si declaratii belicoase. In 14 zile de „replici dure“ au murit peste 350 de civili. Printre ei, sase copii aflati in vacanta. Prinsi la mijloc in „conversatia“ dintre evreul destept si arabul smecher, ultimul suvenir de vacanta al acestor copii a fost un fragment de racheta infipt in piept.


Insa care este lunga poveste din spatele acestei spirale a violentei ce continua aproape neintrerupta de jumatate de secol? Uitarea atrofiaza realitatea istorica, lasând locul discursului corect politic impus astazi prin stereotipiile Washingtonului. Rolul acestui discurs sta in acoperirea greselilor trecutului, greselile marilor puteri occidentale care poarta o parte din responsabilitatea copiilor pe a caror cruce sta scris: „ucis de o racheta in timp ce se afla in vacanta“.


In 1900, Palestina era guvernata de Imperiul Otoman. 94% din populatia ei era formata din arabi. Consecutiv miscarii sioniste, evreii din Europa incep sa migreze in valuri catre Palestina si catre ceea ce era pentru ei pamântul promis lui Moise in urma cu peste doua milenii. Insa catalizatorul si garantul politic al acestor masive miscari de populatie a fost declaratia din 1917 a ministerului de externe al Marii Britanii care aproba „stabilirea in Palestina a poporului evreu“. Tabietul imperiului britanic, de a trasa frontiere fara a consulta partile implicate, se va mai manifesta de altfel si in 1945, la Yalta.


Palestina a fost guvernata timp de aproape trei decenii de Marea Britanie, ale carei trupe s-au retras in 1948. Cu o zi inainte de retragere, David Ben-Gurion a proclamat statul Israel. In aceeasi zi a inceput razboiul dintre Israel si tarile arabe, razboi ce numara peste zece episoade, de-a lungul celor 58 de ani de existenta a statului evreu. Astazi miscarea siita libaneza Hezbollah este principalul oponent al evreilor. Hezbollah este pruncul aceluiasi razboi arabo-israelian, fiind infiintata in 1982 ca raspuns la ocupatia sudului Libanului de catre trupele israeliene, ocupatie ce a luat sfârsit in mai 2000. Intre timp insa caracterul de miscare de rezistenta nationala a Hezbollah s-a pierdut, spre bucuria furnizorilor lor de arme din Iran si Siria ale caror buzunare au continuat sa se ingroase. Perpetuarea conflictului este sarbatorita insa si intr-o alta parte a lumii, in birourile din SUA ale magnatilor industriei de razboi, caci Statele Unite sunt principalul furnizor de tehnologie militara pentru Israel.


Aceasta e o mica parte din povestea ce sta in spatele stereotipiilor arab=terorist, evreu=viclean. Acolo insa, unitatea de masura a realitatii este moartea, alimentata de pragmatismul economic al marilor puteri. Si totusi… nici una din cartile sfinte ale celor doua popoare nu contine cuvintele „iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII