Acum câteva zile, am urcat in munti catre retrasa Manastire Frasinei. Urcusul, la inceput dulce, se transforma treptat intr-o buza de drum insemnat de o tablie care anunta cu albastra seninatate: „Sub legatura de blestem de aici femeilor nu le mai este permis a urca“. Schit de monahi pusi sub severa regula a muntelui Athos cel neiubitor de femei, zidurile albe ale Frasineilor stau invelite in lumina de miere divina, o adevarata gura de rai infipta intre munti. In curte, un calugar cocosat cu plete albe ca varul curata ceapa sub ochii rotunzi ai unei baietel lasat peste vara la frati. Mai incolo, asezati in verdele ametitor, doi tineri barbosi si desculti zâmbesc angelic de sub potcapul calugaresc. Decupati din zgomotele lumii de jos, cuviosii calugari se rugau pentru sufletele turmei din vale.
Se rugau pentru lumea de jos in care traim noi, turma cea aflata intr-o halucinanta si infinita vidare morala. Lasând constiinta colectiva la bunul plac al omului de tina, fratii aproape sfinti s-au retras in munti, haituti de ispitele societatii glamour in mijlocul careia ar avea mai putina vreme de zâmbete angelice. In timp ce turma bântuie pe maidan, versantul monahal al ortodoxismului românesc trimite din timp in timp ravase neintelese catre vale. Nefericite sunt zilele in care calugarul, de frica murdaririi, nu se mai scoboara in noroiul omului de rând. Omul acela care asteapta de la Biserica sa o voce bubuitoare si o prezenta cioplita in verticalitatea stâncilor printre care inteleptul monah traieste. Mai des vedem un strut ciugulind din palma unei blonde scolarite decât un calugar predicând cu har si intelegere unei clase de liceeni. Caci astazi, monahul ortodox incremenit pe vârful pacii sale launtrice asteapta imperturbabil ca noua, oitelor sale ratacite, sa ne creasca aripi.
In celalalt colt de Europa, catolica de aceasta data, pe locul 3 in topul celor mai mari francezi se afla un abate. Abatele Pierre, un calugar franciscan de 94 de ani si un vajnic membru al rezistentei franceze, este mai iubit decât Hugo sau Zidane. Insa care este ingredientul miraculos al popularitatii acestui calugar cu viata aventuroasa? Atasamentul multimii fata de abate provine in fapt din viguroasa sa implicare sociala, caci diminetile le petrecea la tribuna parlamentului, iar serile in mijlocul vagabonzilor si saracilor parizieni. Creatorul „insurectiei caritatii“, Abatele Pierre a reusit sa strânga de-a lungul anilor miliarde de franci investiti in crearea unei solide retele de protectie sociala. A fost dintotdeauna o voce publica puternica, luând pozitie in mai toate problemele morale din Hexagon, chiar daca isi asuma riscul oprobriului public sau cel al excomunicarii. Insa… prea multele ore petrecute in asprul vârtej mundan l-au murdarit. Astazi ii putem citi gândurile intr-o carte mica: „Doamne, De Ce?“ (Humanitas, 2006). Impresioneaza sinceritatea calugarului celebru ce recunoaste ca a incalcat legamântul castitatii, dar stupefiaza atitudinea catolicului ce sustine familiile homosexuale si sacerdotiul feminin.
Prima figura a ortodoxismului apare in clasamentul celor mai mari români abia la pozitia 41. Respectati, dar prea departe, calugarii nostri isi pastreaza puritatea cu pretul absentei din viata de zi cu zi. In acelasi timp, calugarul catolic coborât in mijlocul turmei sale isi pierde curatenia, dar câstiga iubirea multimii. Cum e mai bine, numai Dumnezeu stie… si poate acel copil sub ai carui ochi rotunzi un calugar cocosat curata ceapa.
