Poate fiindca e toamna si camarile incep sa fie pline, in aste luni ruginii predomina in conversatii povestile cu si despre mâncaruri. Cei mai mestesugiti in astfel de istorisiri sunt indeobste burtile goale. Sa fii o burta goala nu mai e astazi la indemâna oricui. O burta goala se cultiva si se ingrijeste precum un spirit de aleasa cultura. Nu vorbesc aici despre oamenii infometati, care merita compasiune si pe care ii rog de altfel sa nu citeasca mai departe. Vorbesc despre un obisnuit al prânzurilor, cum este si talentatul nea Pana, colonel in retragere, cu burta in curs de dezvoltare si stabile opinii geo-politice.
Niciodata o masa de prânz nu a fost descrisa cu mai mult har decât o poate face talentatul nea Pana. Domnia sa este un campion al burtilor goale si cunoaste cele mai absconse secrete ale dobândirii unei stari de spirit ghiftuite. Când apare stirea invitatiei la festinul unei gospodine recunoscute, el impune masuri de urgenta: renuntarea brusca la orice fel de hrana solida si eliminarea bauturilor dulci sau spirtoase; pe scurt, un meniu alcatuit din grupa apa pe pâine. Postul, sever auto-impus, va oferi ocazia de a ingurgita o cantitate considerabila din toate felurile ce-i vor fi puse in fata. Apoi, talentatul nea Pana trebuie cu orice pret intâlnit in dimineata culinarului eveniment. Atunci, harul sau irumpe si incep povestile despre zânele si zmeii festinurilor sale.
Mustata atent tunsa de colonel isi va incepe baletul la evocarea mirosului din tuiculita de pruna a raposatului gestionar de la Segarcea, nepotul de sora al lui Emil Bobu. Mult bine a mai facut nevasta gestionarului cu pastrama ei. O pastrama viguros alcatuita si inzestrata cu bogate mirodenii de sorginte bulgareasca. Apoi ciorba de burta, cu ispitele rotunde de grasime plutind in farfuria din portelan cu flori albastre. Si câta eleganta la gospodina segarceanca in a turna vinul in pahare. Ofteaza nea Pana cu talent, la gândul mirosului de vin filtrat prin parul negru al gazdei sale cu „Farmec“ parfumata.
Si veneau apoi cinstitele sarmale, semetite de prin cratiti si lenese in turceasca lor baie de aburi. Prin ochelarii cu rama groasa, ochii de colonel ii imitau pe cei ai unei broaste ametite sub o cascada de smântâna rece. Ce aroma, ce savoare avea smântâna groasa de Odorhei, evocata cu tristete de talentatul nea Pana. Si casul dulce – ras pe mamaliga galben-stralucitoare…
Sunt si niste legi nescrise ale unui ospat pe cinste. Visinata iubitoare se insoteste doar cu micile prajituri pline de nuci proaspat culese. Iar daca ai arta in a o plimba cât se cuvine si cât ii cade bine, ce feciorelnic se poate topi pre limba crema zemoasa din zahar ars. Pâinea, oricât de moale si crocanta, nu are ce cauta in preajma unei prealuminate fripturi din miez de pui. Mai presus de toate insa trebuie respectat canonul laudei: cu cât este mai slavita gospodina, cu atât bucatele fi-vor aduse mai cu drag.
Cu o saptamâna in urma, de Sânta Marie mica, nepotii si-au invitat bunicul la restaurant. Talentatul nea Pana, colonel acum demult iesit la pensie, si-a pus in aplicare planul iscusit: apa pe pâine si povesti cu zâne. La prânz insa, mustata gurmanda de cadru militar a fost pusa sa aleaga intre un hamburger mirosind a dinozaur incins si o pizza uscata pe o vatra nepricopsita. Strategia de burta goala a lui nea Pana a esuat in mijlocul Mc-decorului stralucitor. Adus de spate, talentatul colonel s-a intors grabit spre casa si s-a culcat infometat pentru intâia oara in viata.
