Cred ca, pentru multi dintre noi, ceea ce se intâmpla in Partidul National Liberal este o enigma. Probabil ca in afara unui mic cerc de initiati, nimeni nu pricepe nimic.
România este guvernata de o coalitie de patru partide, dintre care doua au mers pe liste unificate in alegerile parlamentare din 2004, respectiv PD si PNL. La acestea s-au adaugat UDMR si PC, care intrase in parlament pe liste comune cu PSD. Cum Constitutia României spune ca presedintele ales are dreptul sa numeasca pe oricine ca prim-ministru si sa-l insarcineze cu formarea guvernului, dl. Traian Basescu parea sa aiba optiuni nelimitate in decembrie 2004, dupa ce câstigase alegerile prezidentiale. De fapt insa, el a fost legat de protocolul dintre PNL si PD care spunea ca in cazul in care Alianta D.A. va câstiga postul de presedinte, atunci presedintele va numi un candidat la functia de prim-ministru din rândurile celuilalt partid. Cu alte cuvinte, Traian Basescu a fost obligat de protocolul Aliantei D.A. sa il nominalizeze pe Calin Popescu Tariceanu drept prim-ministru. In acele zile fierbinti din decembrie 2004 insa, nu toata lumea a fost multumita cu respectarea semnaturii pe protocol.
Unii ar fi vrut sa-l vada pe Theodor Stolojan ca prim-ministru, iar pe Calin Popescu Tariceanu presedintele Camerei Deputatilor. Stolojan era propus nu numai pentru ca s-ar fi vrut sa i se ofere o compensatie pentru renuntarea la cursa prezidentiala, ci si ca un fel de contrapondere la cercurile de interese liberale, in unul dintre ele fiind inclus si Calin Popescu Tariceanu. Intre cei care ar fi vrut sa-l vada pe Stolojan prim-ministru se numara pe atunci si Traian Basescu, mult mai apropiat de omul cu care facuse Alianta D.A. decât de patricienii liberali.
Nu s-a putut insa, din cauza unei greseli impardonabile a imberbului Cosmin Gusa care, necunoscator al procedurilor parlamentare, a retras deputatii democrati de la vot, astfel incât, desi minoritari in Camera, social-democratii au putut sa-l impuna pe Adrian Nastase drept presedinte. Aceasta greseala a provocat furia lui Basescu, o furie pe care o cunoastem acum cu totii, iar Cosmin Gusa a fost impins sa iasa din Partidul Democrat si sa-si formeze un fel de grupuscul numit Partidul Initiativa Nationala.
Peste toate cele, protocolul era protocol – e o minune cum unii politicieni români au inceput sa-si respecte cuvântul si semnatura -, iar Theodor Stolojan renuntase si la functia de presedinte al liberalilor, nu numai la cursa prezidentiala. Asa ca victoria lui Basescu in cursa prezidentiala, renuntarea lui Stolojan si protocolul Aliantei au generat un guvern condus de Tariceanu, cu democratii, maghiarii si conservatorii drept parteneri.
Traian Basescu nu a fost deloc multumit. S-a repezit intâi la Partidul Conservator, dusman politic pâna mai ieri, acum solicitant de posturi. Apoi a convenit cu Tariceanu ca acesta sa-si dea demisia si sa se provoace astfel alegeri anticipate. Dar lucrurile nu au mers cum a vrut Basescu. Conservatorii nu s-au dat dusi de la guvernare, care oricum le fusese promisa de social-democrati, iar Tariceanu nu s-a tinut de cuvânt si nu a demisionat. Constitutia României este in asa fel redactata ca daca un prim-ministru de coalitie nu demisioneaza, aproape ca nu-l poti da afara din Palatul Victoria.
Si a inceput razboiul. Basescu loveste in grupurile de interese liberale, Tariceanu tace. Basescu bate toba despre Stolojan prim-ministru, Tariceanu il da afara din partid pe Stolojan – intr-o tara in care trebuie sa faci multe nerozii ca sa fii dat afara dintr-un partid. Tariceanu propune un candidat comisar, Basescu se opune. Si uite asa… Razboi pe fata intre doua persoane care – in principiu – nu ar avea nimic de impartit.
Când se parea ca nimic nu merge, Traian Basescu a inceput sa foloseasca alta tactica. A inceput sa cultive disidentele in Partidul Liberal. Nu a fost nevoie de multa munca de lamurire. Partidul Liberal a avut cel putin patru mari fracturi in ultimii 16 ani, asa ca samânta disidentei este bine pastrata. Stolojan iese din functia de consilier prezidential, anunta ca isi vinde hotelul cu o suma fabuloasa si redacteaza o platforma politica de necitit, care insa este vânduta ca „adevarata fata a liberalismului european“. Zvonurile circula. Se spune ca Basescu vrea demisia lui Tariceanu si ca va forma un nou guvern cu Stolojan in frunte. Prin urmare, daca te aliezi disidentei, ai sanse sa fii printre invingatori.
Intre timp se fac sondaje de opinie si se observa ca Partidul Democrat a luat-o inaintea Partidului Liberal in preferintele publicului. Prin urmare, protocolul Aliantei, care stabilea un raport favorabil pentru liberali pe liste, poate fi renegociat. Exact ceea ce voiau democratii. Ca sa obtina demisia lui Tariceanu, Stolojan promite liberalilor un nou guvern, iar democratilor un nou protocol. Cu alte cuvinte, vinde promisiuni. Si toate acestea pentru un post de prim-ministru. Daca il intrebi pe Traian Basescu de ce nu e bun Tariceanu, iti va spune ca e prieten cu Dinu Patriciu care a finantat PSD si care voia un guvern liberalo-social-democrat. Daca il intrebi pe Stolojan de ce nu e bun Tariceanu, iti va spune ca este parte a unui grupuscul care a pus mâna pe putere in Partidul Liberal. Argumente de tot râsul.
Dar aceste argumente muta scena politica din România. Economia merge bine, sectorul privat se intareste, arieratele companiilor scad, evaziunea fiscala parca s-a mai redus, Europa ne-a acceptat, iar social-democratii bat tara in lung si in lat spunând oricui vrea sa-i asculte ca stânga e mai buna decât dreapta. Dar nu acestea sunt problemele liberalilor. Problema lor e cum sa-l schimbe pe Tariceanu cu Stolojan. De ce?
Nu se stie.
Nimeni nu stie.
Exact ca si razboiul lui George Bush cu Saddam Hussein. Daca s-a aflat ca Irakul nu avea arme de distrugere in masa, atunci de ce a pornit Bush razboiul?
Nimeni nu stie.
