Ii poti intâlni din ce in ce mai des: in aglomeratele orase britanice sau in ingustele cetati italiene. Au inceput sa apara chiar si in orasele mai cosmopolite ale periferiei de imperiu, numita România. Sunt multimile formate din tineri singuratici, ce se aglutineaza cu aer blazat prin usi de metrou sau pe scari de tramvai. Au pantaloni pastelati, fulare in petice colorate si intotdeauna un accesoriu menit sa-i particularizeze estetic. Nu se grabesc niciodata catre cursurile lor sau catre biroul de multinationala ce-i asteapta la capatul calatoriei urbane. Au un al saselea simt educat sa cântareasca exact intervalul de timp scurs intre doua mijloace de transport si ochii adânc infipti in puncte inalte. Sunt dotati fara exceptie cu priviri serioase, zâmbesc rar-discret si numai cunoscutilor intimi. Specia lor este inzestrata cu doua fire ce le ies din urechi si se pierd sub gulerul rasfrânt sau pe pielea sidefie a unui en-coeur sic. Daca iti ofera profilul, vei vedea casca aceea care trimite catre tine un zumzait indecis, iar spre ei revarsa valuri de muzica. Tot ceea ce ii face sa fie deosebiti este aceasta voita izolare prin muzica, dar care transforma plictisul de cel putin 30 de minute al metroului intr-un zilnic ritual al ritmurilor.
Ascultarea muzicii se facea acum doua decenii printr-un magnetofon impunator. Mai târziu au aparut compact-discurile si asa-numitele combine. Si unele, si altele iti fixau locul intâlnirilor muzicale. Mobilitatea nu era disponibila. Astazi, era digitala ne-a adus mp3-player-ul si iPod-ul. Brusc, posibilitatea de a-ti modela melodic lumea sta la indemâna oricui. Doar imaginati-va o calatorie cu metroul bucurestean in acorduri mozartiene. Culori, mirosuri, texturi, intreaga perceptie vi se va schimba sub influenta puternicului drog al muzicii. Imaginati-va doar o plimbare pe un bulevard aglomerat, in ritmuri de tango… siluetele vor incepe sa se amestece sinuos, pasul va dobândi pulsiuni elastice si spatele vi se va orienta dupa verticala sunetelor. Urâtenia blocurilor va prinde nuante nostalgice si aburul toamnei murdare va deveni melancolie.
Strada urbana metamorfozata prin muzica infige adânc ochii tinerilor catre nestiute puncte inalte. Si poate ca pentru metamorfoza României urbane cea mai potrivita muzica este acel neotango in care vaietele trecutului generate de cântul bandoneonului sunt potentate de ritmurile electronice ale viitorului. Maestrii absoluti ai acestui nou tango sunt Gotan Project. Ultimul lor album, „Lunatico“, este un vârf de rafinament al muzicii eclectice. Trip-hop, jazz si rap se amesteca topite in parfumul dulceag al tangoului, voluptuos nascut in bordelurile din Buenos Aires. Daca pe „Celos“ pianul isi picura eleganta in vocea calda a solistei argentiniene, vedeta albumului, „Lunatico“ este un cânt exotic, experiment al unei noi limite a tangoului, dezorientat, dar seducator. Cu noul lor album, Gotan Project refuza comoditatea unui succes mondial deja atins cu precedentul „La Revancha del Tango“, apropiindu-si degetele maiastre de corzile unui tango pur reinventat pentru societatea impura a inceputului de mileniu.
Scurta fantasma: sute de tineri, cu privirile zvelt indreptate, siluete elegante strabatând mizerabilele bulevarde ale tranzitiei. De sub urechile lor ies doua fire, mii de fire ce le varsa in trup sunete. Cum ar arata strazile unei Românii privite in ritmuri de tango? Mai rafinate, mai pure, mai melodios ordonate? Daca da, atunci poate ca e vremea tangoului.
