A inceput strechea, strechea din preajma Craciunului. Se manifesta acut si vizibil la clasicii in viata ai scandalului, dar insidios printre noi, cei normali. A inceput strechea din preajma Craciunului, care loveste fara deosebire in oameni si in animalele cuvântatoare. Avem un leac pentru ea, dar vai cât de putini dintre noi mai stim sa-l folosim.
In saptamâna de dinaintea Craciunului, ziarele si ecranele sunt asaltate de comentarii despre furtuna de mocirla abatuta asupra Parlamentului. Un personaj ridicat pe valurile spumegânde ale netrebniciei a demonstrat psihologilor de pretutindeni ca rusinea nu este un dat innascut al omului, ci se invata laolalta cu buna-cuviinta in acei sapte ani in care copilul petrece multe ore ascultând felurite povesti. Existenta unui astfel de personaj, fiinta buruienoasa crescuta la umbra unui furnal, ne uimeste si pare o boala de neinlaturat. Daca ne-am aminti insa povestile copilariei nu am trai nici uimiri si nici disperate indignari. Caci existenta in povesti a unui personaj asemanator lui Vadim Tudor este normala, ascultatorul de sase ani intâmpinându-i aparitia cu o infiorata teama, dar fara surprindere. Uciga-l toaca face parte din peisaj…
„In Noaptea de Ajun“ poate fi gasita in volumul „Seri in satul Dikanka“, scris de N. Gogol. Este o istorisire cu accente de frumusete simpla si sanatoasa, o poveste ce poate completa in mod delicios seara Craciunului. Fosnesc prin ea flacai voinici ce picteaza biserici, cazaci matahalosi si vrajitori, fecioare balaie sau tarine puternice. Nelipsitul impielitat este desigur prezent cu taraboi mare in povestea de Craciun. Spune scriitorul: „necuratului nu-i mai ramasese decât o singura noapte de hoinarit prin lume, dar si in asta ultima noapte cauta sa nascoceasca ceva ca sa-si verse veninul“. Ca si in realitate, uciga-l toaca reuseste sa strice Noaptea de Ajun a cinstitului sat, furând luna. Se asterne peste oameni un intuneric gros care indeamna la pacat si suparare.
Ca de n-ar fi nu s-ar povesti… Necurat in vorbe, aparator al celor ce au semanat cinci decenii necuratenia minciunii si a crimei deasupra satului nostru, lui Vadim i-a mai ramas o singura noapte de hoinareala. Caci ziua in care presedintele României (nici nu conteaza numele lui) cere scuze de la tribuna Parlamentului victimelor comunismului este o zi apropiata si fizic, si simbolic de ziua Craciunului. Lui Vadim i-a mai ramas o singura noapte de furie, noaptea Ajunului, noaptea in care vorbele sale sunt mai violente ca oricând. Cum ne putem apara de el, cum ii putem raspunde nu ne-o spun nici rafinatii nostri intelectuali, nici presedintele sau primul-ministru. Pentru a afla raspunsul e nevoie sa ne intoarcem ochii si sufletul catre intelepciunea intima si simpla a povestii, in care flacaul pictor de icoane ii râde sanatos in fata dracului si il apuca curajos de coada.
Daca in seara Ajunului sunteti otraviti de discursul unui senator sau suparati de inghionteala primitiva din supermarket, rugati-va copilul sa va citeasca povestea „In Noaptea de Ajun“. Veti invata de acolo ca necuratii exista inca din vremea basmelor si asta nu e prilej de disperare. Veti invata ca râsul limpede e cea mai buna arma impotriva celui mai groaznic blestem. Veti invata ca uitatul leac impotriva strechei din preajma Craciunului e credinta senina si puternica in adevarul povestilor. Intr-una din aceste povesti, câteva mii de tineri au avut curajul sa infrunte cu mâinile goale o tiranie atroce, si au invins-o. Este alta poveste adevarata.
