„Hai, mama, zâmbeste porcului, mângâie-l, mama, intre urechi, ca-i place“, isi indeamna nepotelul de la oras tanti Anica, macelareasa intr-o mare comuna gorjeana. Cu râtul sau plin de tarâte, intr-un grohait sensibil dar prudent, Traianel, porc de rasa cu dragoste ingrasat, se indreapta leganat catre nepotel, cu speranta in ochi. Nu stie simpaticul Mare Alb ca peste câteva ore va fi apucat de beregata si trimis in raiul supraaglomerat al porcilor jertfiti pe altarul mesei de sarbatori.
Nedreptatiti sunt porcii astazi in România si zile si mai grele ii asteapta o data cu intrarea in Uniune. Daca prin scoli se vorbeste la un moment dat despre cultura de la Hamangia sau Cucuteni, nimeni nu le vorbeste insa elevilor despre cultura porcului la români, atât de savuros si arborescent dezvoltata. Porcul este prezent in nenumarate cute ale universului nostru. Conducatorii, deputati sau ministri, sunt deseori asemanati cu blândul animal. Vreun sofer nesimtit va fi intotdeauna innobilat cu particula „bai porcule“. Primele economii ale copiilor nostri sunt inghitite de stomacul-pusculita al purcelusului rozaliu, altfel si periodic personaj in bancuri sau clipuri publicitare. Insa la baza culturii porcului la români sta desigur ritualul taierii, celebrare virila a vocatiei de carnivor a omului. Acest unic moment, irepetabila catalizare a firii noastre primitiv-razboinice, ne va fi rapit o data cu 1 ianuarie 2007. Traianel fi-va lipsit de sacrificiul sau activ, de ascutisul cutitului mare de bucatarie ce-i vesteste sfârsitul. Subiect cu ardoare dezbatut in aceste ultime zile „neeuropene“, noile reguli impuse de la Strasbourg vor contraria si uimi atât porci, cât si oameni.
Daca pâna ieri cutitele se ascuteau cu miscari artistice in timp ce ochiul urmarea senin nelinistea porceasca a presimtirii sfârsitului, de mâine, barbatul isi va incarca pistolul si cu sânge rece va infige plumb in teasta Marelui Alb. Zapada nu va mai fi aprinsa de purpura aburinda a sângelui varsat, ci o mica gaura va strica simetria craniului lui Traianel. Traianel nu va mai avea parte de clipa intima a imbratisarii strânse aducatoare de moarte, ci de o injectie savant administrata de moasa satului. Gloante, substante chimice, toate vor lua locul mâine cinstitului cutit de azi, in incercarea de a transforma ritualul intr-un simplu procedeu tehnic. Scopul nu este nici mântuirea de griji a porcului, nici imbunatatirea igienei, ci cresterea eficientei si a calitatii produsului final: caci se pare ca un porc care moare fericit se transforma intr-o friptura mai buna.
Despre multe dintre scaderile absurde ale consumismului vorbeste ziaristul Tom Hodgkinson in micul sau tratat pentru lenesi rafinati, „Ghidul Lenesului“ (editura Nemira, 2006). Printre cuvinte pline de un savuros umor se strecoara sigura si neintrerupta o teama: ca lumea europeana pierde micile delicii care transformau viata bunicilor nostri intr-un continuum de detalii ingenios si fericit impletite. Siesta, ora ceaiului, plimbarea sau paharul de dinaintea cinei sunt tot atâtea titluri de capitole ale acestui ghid. Ele sunt insa si tot atâtea disparitii din lumea occidentala prea-indragostita de eficienta. Se pare ca nu e departe vremea in care un nou capitol, despre ritualul taierii porcului, se va adauga unui astfel de ghid. In acea zi, porcii nu vor mai primi nume si oamenii nu vor fi mai fericiti. Friptura de porc va avea insa acelasi gust dintotdeauna.
