Intre Timisoara si Viena, un drum cu masina dureaza sase ore. Sase ore pentru o calatorie intre doua burguri europene aflate in realitate in universuri uimitor de indepartate. Care e gustul iernii in Timisoara si care e mirosul lui decembrie in Viena? Cât de mult seamana strazile a doua orase separate doar de sase ore, timp cât pentru un pui de somn…?
Decembrie vienez. Craciun. Craciun coborât pe strada. Viena mirosind a punch si ceara aromata. Viena adulmecata de mari copii vrajiti. Vin fiert pe strazi, cuisoare si multa lumina. Castane mirosind imbietor a o mie si una de nopti. Cartofi dulci mustind printre palatele aurite. Turte dulci inrosite cu mândru sarut de fecioara. Valsuri pe patinoar cu bucati rotunde de martipan verde in buze. Christkindlmarkt. Frohe Weinachten! Viena de Craciun. Mosul umbla pe strada, nimeni nu-l vede caci omenirea se joaca.
Decembrie timisorean. Sfârsit de luna. Oameni amorezati de cadouri trec grabiti printre gropile din trotuar. Craciunul se tine la Mall. Si luna luceste mai altfel deasupra magazinului cu masive coloane romane. Farurile sutelor de masini se reflecta in ochii trecatorului ca in pupila unui animal salbatic. Prin ceata clipesc stelele de neon din Piata Unirii. Miroase a colinda americana si a pisat de câine. Catedrala frumoasa arunca sunete grele peste oras. O, ce veste minunata! Craciun fericit! Mosul umbla pe strada, nimeni nu-l vede caci omenirea e plecata la cumparaturi.
Când numai sase ore te despart de un vis, iti faci bagajele si te asezi la coada emigrantilor. Cu putin noroc ajungi intr-un loc unde vei munci si pe 1 ianuarie, inconjurat de oameni ce iti stiu România ca locul unde câinii omoara japonezi, mamele isi vând copiii si Hagi e rege. Te vei simti rusinat si umilit pentru cele sase ore care cuprind in ele o cale atât de lunga. Vei visa la noaptea de basm in care pe tara ta nu va mai scrie non-UE, non-grata.
Noaptea aceea a venit acum si in Timisoara, si in Viena. Timisoara a vazut mai multe focuri de artificii ca de obicei si a ascultat mai des Beethoven. Insa gropile au ramas tot acolo. Viena s-a jucat la fel de frumos de-a Mos Craciun ca si in anii trecuti, in care stia despre români ca sunt hoti. Insa in acest an ceva s-a schimbat… vienezii nu agreeaza ideea de a fi concetateni cu niste hoti. Printre palatele aurite au aparut afise mari care te invita in capitala culturala a Europei, Sibiul transilvan. La metrou, ochii asteapta privind postere cu picturile bucovinene sub care scrie mare România. Din librarii zâmbeste de pe coperte Ioan Hollender, timisoreanul care a cucerit Viena, directorul faimoasei Opere pe a carei scena a dansat ca solista-invitata Alina Cojocaru. Limba româna o auzi in fiecare restaurant, dar nu vorbita de chelnerii absolventi de Litere la Cluj, ci de informaticienii cu „job“ in Bucuresti. Isi povestesc cu mândrie despre casuta cu mici si sarmale din piata de Craciun de la Rathaus, caci in acest an Institutul Cultural Român a trimis zeci de gustoase bucatarii mobile prin fiecare Christkindlmarkt european. Români povestind mândri despre tara lor intr-un restaurant vienez!
Cu entuziasmul noii promovari europene intre dinti, uneori cu constiinta momentului istoric ca fular peste suflet, am adormit in prima dimineata a lui 2007 cu gândul mândriei in minte. Daca nu ne vom trezi repede, vom putea fi mândri doar dupa un drum de sase ore intre Timisoara si Viena.
